Încep lucrările de reabilitare a Podului Grant. Valoarea investiţiei este de 65 de milioane de lei

Podul Grant
Agerpres

Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat începerea lucrărilor de reabilitare şi consolidare la Podul Grant, valoarea investiţiei fiind de 65 de milioane de lei.

“Începem lucrările la reabilitare-consolidare Podul Grant. După cum ştiţi, ele au fost începute de fosta administraţie pe un sens. O să terminăm celălalt sens, bretelele, partea inferioară care nu a fost făcută, lucrări în valoare de 65 de milioane de lei. Pentru acest pod Grant a fost făcută o expertiză în anul 2017, care a spus că starea sa este nesatisfăcătoare în zona centrală a lui. Acesta este motivul pentru care şi fosta administraţie şi noi ne ocupăm de Podul Grant. A fost atribuit contractul de proiectare şi execuţie”, a declarat Nicuşor Dan, marţi, într-o conferinţă de presă.

El a fost întrebat care vor fi restricţiile de circulaţie şi cum vor circula tramvaiele după începerea lucrărilor.

“Până la 1 octombrie se va lucra exclusiv la două bretele care urcă pe pod. De la 1 octombrie se va lucra la partea principală a podului. Structura de rezistenţă cea mai afectată este partea centrală a podului. Una din liniile de tramvai este făcută deja. Trebuie refăcută cealaltă linie de tramvai. Toate lucrările pe care noi le facem sunt dinspre Crângaşi către Turda. Şi atunci acest sens al liniei de tramvai va fi înlocuit, refăcut şi atunci tramvaiul va circula alternativ pe cealaltă linie. (…) Un aspect tehnic este că se traversează liniile de cale ferată şi atunci este o condiţie pe care ne-a pus o CFR-ul să nu lucrăm la tronsonul principal înainte de 1 octombrie pentru că este un trafic mare către mare”, a explicat Nicuşor Dan, potrivit News.ro.

Primarul Capitalei a anunţat că în urma expertizării unor poduri şi pasaje din Bucureşti a reieşit că pentru trei dintre acestea este nevoie de lucrări urgente.

Citește și
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

“Pentru că suntem la subiectul acesta, Administraţia Străzilor a finalizat un contract atribuit la sfârşitul anului 2022 pentru expertizarea a 28 de poduri şi pasaje pe care municipalitatea le are în administrare. Există o împărţire în patru categorii: foarte bună, bună, satisfăcător, nesatisfăcător şi o categorie urgenţă, acolo unde trebuie intervenit de urgenţă. Din aceste 28 de poduri şi pasaje, avem trei care sunt în categoria satisfăcătoare, trei care sunt în categoria urgenţă şi toate celelalte 22 în categoria nesatisfăcător. Cele care sunt în categoria urgenţă sunt Podul Băneasa, Pasajul Lujerul şi Pasajul Obor. Pentru acestea va trebui să intervenim în perioada următoare. Lucrările sunt pentru cele două pasaje sunt estimate de ordinul 50 de milioane de lei pentru fiecare, pentru Podul Băneasa, undeva la 20 de milioane de lei”, a mai declarat Nicuşor Dan.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru localizarea unei fetiţe de 13 ani, din municipiul Botoşani, care în cursul zilei de luni a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române
Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult - 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.