Doi traficanți de carne vie, arestați la Timișoara. Ce le-au făcut migranților

traficanti

Doi indivizi care ar fi terorizat 18 migranți au fost arestați. Aceștia i-ar fi bătut și amenințat ca să nu părăsească o casă din Timișoara, urmând să-i transporte către țări din Europa de Vest.

Cei doi indivizi arestați acum prin decizia magistraților din Timișoara le-au interzis să părăsească locuinţa, le-au luat telefoanele şi i-au intimidat cu acte de agresiune fizică şi psihică, informează luni Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Unul dintre cei doi suspecți este inculpat pentru complicitate la trafic de migranţi şi lipsire de libertate în mod ilegal, iar celălalt pentru complicitate la trafic de migranţi, trecere frauduloasă a frontierei de stat şi lipsire de libertate în mod ilegal, întrucât s-ar fi aflat ilegal pe teritoriul României, arată sursa citată de Agerpres.

În fapt, s-a reţinut că în schimbul obţinerii de foloase materiale şi prin mijloace care pun în primejdie integritatea şi sănătatea persoanelor, inculpaţii ar fi adăpostit într-un imobil din Timişoara 18 migranţi, în scopul trecerii ulterior ilegale a frontierei spre Europa de Vest, interzicându-le să părăsească imobilul, luându-le telefoanele şi bunurile şi exercitând acte de intimidare împotriva acestora, precum şi acte de agresiune fizică şi psihică", precizează un comunicat de presă transmis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiş.

Ei au fost prezentaţi sâmbătă, 30 septembrie, cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş, care a admis cererea.

Citește și
droguri percheziție profesori
Percheziții în țară în dosare de trafic de droguri. Trei profesori au fost reținuți
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin
Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O persoană arestată şi trei sub control judiciar, după o descindere DIICOT la traficanţi de droguri, în Satu Mare
O persoană arestată şi trei sub control judiciar, după o descindere DIICOT la traficanţi de droguri, în Satu Mare

O persoană a fost arestată preventiv, iar alte trei au fost plasate sub control judiciar, după o descindere a procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) - Biroul Teritorial Satu Mare.

Percheziții în țară în dosare de trafic de droguri. Trei profesori au fost reținuți
Percheziții în țară în dosare de trafic de droguri. Trei profesori au fost reținuți

Doi profesori din Buzău și unul din Bacău au fost ridicați în această dimineață de polițiștii antidrog, în cadrul unor operațiuni de anihilare a unor grupări de traficanți de substanțe psihoactive.

A început ”Operațiunea Hidra” împotriva traficanților de droguri. Mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat, a fost reținută
A început ”Operațiunea Hidra” împotriva traficanților de droguri. Mama lui Vlad Pascu, șoferul drogat, a fost reținută

O amplă operațiune, numită "Hidra", care vizează traficanți și consumatori de droguri a fost declanșată joi dimineață. Vizat este și Vlad Pascu, tânărul care a provocat luna trecută teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri
Ce riscă mama lui Vlad Pascu, tânărul care a provocat tragedia de la 2 Mai. Și tatăl lui a fost prezent la audieri

O amplă operațiune, numită „Hidra”, care vizează traficanți și consumatori de droguri, a fost declanșată, joi dimineață. Printre clienții grupării s-ar număra și Vlad Pascu, tânărul care a provocat, luna trecută, teribilul accident din stațiunea 2 Mai.

Autorităţile cubaneze au arestat 17 persoane în cazul reţelei de trafic care ducea tineri să lupte pentru Rusia în Ucraina
Autorităţile cubaneze au arestat 17 persoane în cazul reţelei de trafic care ducea tineri să lupte pentru Rusia în Ucraina

Autorităţile cubaneze au anunţat că au arestat 17 persoane care ar fi implicate într-o reţea de traficanţi de persoane ce ar fi ademenit tineri cubanezi pentru a servi în armata rusă pe frontul din Ucraina, relatează Reuters.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.