Condiţiile noi de eliberare a paşaportului simplu temporar. Deputații au adoptat noul proiect

62379554
Shutterstock

Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care modifică legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate.

Propunerea legislativă prevede revizuirea condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar, în acord cu tendinţele europene şi astfel, paşaportul simplu temporar ar urma să fie emis doar în situaţii speciale, de excepţie, care presupun o urgenţă în care este necesară deplasarea în străinătate sau, după caz, continuarea călătoriei ori reglementarea şederii/situaţiei juridice a cetăţenilor români aflaţi în străinătate care nu mai posedă documente de călătorie valabile. Legea merge la promulgare.

De asemenea, actul normativ vizează posibilitatea ca datele biometrice şi datele cetăţenilor români să fie preluate o singură dată de personalul consular, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, dar să poată fi utilizate atât pentru eliberarea paşaportului simplu electronic, cât şi pentru eliberarea titlului de călătorie sau a cărţii electronice de identitate, conform solicitărilor adresate de cetăţenii români.

Întrucât au existat situaţii în care hotărârile instanţelor de judecată de suplinire a acordului unuia dintre părinţi pentru eliberarea paşaportului minorului lasă loc de interpretări, nefiind clar dacă suplinirea a avut în vedere eliberarea unui singur document de călătorie sau eliberarea paşapoartelor până la dobândirea de către minor a capacităţii de exerciţiu, prin acest act normativ se reglementează ca eliberarea succesivă a mai multor paşapoarte simple electronice pentru minori să se efectueze numai dacă în cuprinsul hotărârii judecătoreşti sau al ordonanţei preşedinţiale de suplinire a acordului unuia dintre părinţi, instanţa a stabilit, în mod expres, acest aspect.

Totodată, sunt reevaluate situaţiile excepţionale în care cetăţenii români vor putea deţine, concomitent, fie un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile, fie două paşapoarte simple electronice valabile, precum şi obligaţiile ce le revin acestora. De asemenea, se prevede anularea informatică a paşapoartelor eliberate anterior persoanelor care au pierdut cetăţenia română, în situaţia în care acestea nu au respectat obligaţia legală de a preda documentele de călătorie în termen de 5 zile de la data pierderii cetăţeniei. Potrivit proiectului, Direcţia Generală de Paşapoarte este autoritatea care ţine evidenţa cetăţenilor români cu domiciliul în străinătate.

Citește și
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents

Astfel, „cetăţenii români pot deţine, concomitent, un paşaport simplu electronic şi un paşaport simplu temporar valabile: a) în situaţiile prevăzute la art.17¹ alin. (1) lit. c), atunci când paşaportul simplu electronic a fost depus pentru obţinerea unor vize; b) în situaţia în care se probează, cu documente, necesitatea deplasării cetăţeanului român în străinătate, în perioada în care paşaportul simplu temporar este depus pentru obţinerea unor vize”, conform proiectului.

De asemenea, „cetăţenii români pot deţine, concomitent, două paşapoarte simple electronice valabile, numai în următoarele situaţii: a) când titularul declară în scris că urmează să călătorească în state între care există stare de beligeranţă ori conflict diplomatic şi are aplicată în paşaportul simplu electronic o ştampilă ori o viză eliberată de statul cu care ţara în care călătoreşte se află în conflict; b) când titularul deţine paşaport simplu electronic, dar, ca urmare a epuizării filelor destinate aplicării vizelor, călătoria în statele pentru care este necesară aplicarea acestora nu mai este posibilă”, mai indică sursa citată.

„Cetăţenii români care sunt, concomitent, titulari ai unui paşaport simplu electronic şi ai unui paşaport simplu temporar valabile au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încetarea situaţiilor prevăzute la art. 17¹ alin. (1) lit.c) sau, după caz, de la întoarcerea în ţară, să predea autorităţilor competente unul dintre cele două paşapoarte valabile deţinute. (4) Cetăţenii români care sunt, concomitent, titulari ai două paşapoarte simple electronice valabile, au obligaţia ca, în termen de 5 zile de la încetarea situaţiilor prevăzute la alin. (2) sau, după caz, de la întoarcerea în ţară, să predea autorităţilor competente unul dintre cele două paşapoarte valabile deţinute”, conform propunerii legislative.

Pe 18 martie, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat, iar votul Camerei Deputaţilor a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Lovitură de teatru după finala nebună de la Cupa Africii! Senegal poate rămâne fără trofeu
Citește și...
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents
Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro pentru artefactele româneşti furate din Muzeul Drents

Guvernul olandez a plătit 5,7 milioane de euro în legătură cu furtul important de opere de artă din Muzeul Drents, comis la începutul anului trecut, pe 25 ianuarie, în care printre obiectele furate s-a aflat și Coiful de la Coțofenești din România.

Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu
Fenomen ciudat în Munții Făgăraș. La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, este mult mai cald ca în orașul Sibiu

La Bâlea Lac, la peste 2.000 de metri altitudine, era marți mult mai cald decât în municipiul Sibiu. În munți erau, astfel, minus 5,2 grade Celsius, în timp ce în oraș se înregistrau minus 12,5 grade Celsius, din cauza fenomenului de inversiune termică.

Incendiu puternic în Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale
Incendiu puternic în Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

Un puternic incendiu a izbucnit, marţi dimineaţă, la un restaurant din Craiova. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale pentru stingerea flăcărilor.

Recomandări
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”
Forumul de la Davos gravitează în jurul lui Trump. ”Oamenii vor să vadă dacă va vorbi cu ei sau către ei”

În contextul escaladării tensiunilor din jurul Groenlandei, delegaţia Danemarcei a decis să boicoteze Forumul Economic Mondial de la Davos.

Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie
Vicepremierul Tanczos Barna: Guvernul nu a făcut reforme în administraţie pentru că nu a existat consens în coaliţie

Vicepremierul Tanczos Barna afirmă că Guvernul pe care îl reprezintă nu a reuşit să facă până acum reformele pe care le-a promis în administraţia centrală, pentru că nu a existat consens între partidele din coaliţie.

Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”
Grindeanu, despre ministrul Marinescu, acuzat de plagiat: ”Nu suntem la şcoala de maici. Sunt convins că a respectat legea”

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, luni seară, că are încredere că ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, acuzat de plagiat, a respectat legea care era în vigoare la momentul la care şi-a susţinut doctoratul.