Criză de sânge în sezonul concediilor. „Stocuri mici la grupele zero pozitiv, zero negativ și AB pozitiv”

×
Codul embed a fost copiat

În această perioadă de concedii scade simțitor și numărul donatorilor de sânge, iar în unele unități sanitare rezervele au ajuns la limită. Cei de la centrul de transfuzii din Alba Iulia au făcut un apel pe rețele sociale.

Au nevoie de sânge mai ales din grupele rare pentru a-i putea ajuta pe cei care suferă.

Sala de așteptare a centrului de transfuzii este aproape goală la primele ore ale dimineții. Pentru că numărul donatorilor s-a redus semnificativ, angajații i-au sunat pe cei care donează de mai mulți ani.

Nevoia de sânge este tot mai mare în spitale și nimeni nu riscă să rămână fără stocuri, mai ales în cazul urgențelor, ori intervențiilor chirurgicale care nu pot fi amânate.

Dorina, donatoare: „Am văzut o campanie în spațiul social media și m-am gândit că este un gest frumos, să încerc să îi ajut pe donez să îi ajut pe cei care au nevoie în această perioadă de acest sânge atât de important pentru viața lor. Donez cât de des pot și am instalată și aplicația pe telefonul personal.”

Citește și
kaufland
(P) Kaufland România susține campania de donare de sânge BLOOD NETWORK

Radu, donator: „Am aflat de la tatăl meu că e nevoie mare de sânge. Este important să mergem toți să donăm.”

În lunile iulie și august, când mulți sunt plecați în vacanță, cei de la centru fac campanii inclusiv pe rețelele sociale, pentru a atrage și tineri.

Cea mai mare problemă este la grupele rare unde stocurile sunt mici, iar cererea a crescut și cu 30%.

AnuntSocialMediaNevoiedeSange

Ana Savu, director Centrul de Transfuzii Sanguine Alba: „Numărul acestora a scăzut în ultimele două săptămâni cam cu 20%. În prezent avem stocuri mici la grupele zero pozitiv, zero negativ și AB pozitiv, aceasta deoarece a crescut mult numărul cererilor, au fost și sunt cazuri grave pe aceste grupe.”

Dacă în mod normal ajungeau la centru 30 de persoane, acum sunt zile în care nu vin nici măcar jumătate. Donarea este răsplătită și cu tichete valorice și o zi liberă de la serviciu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
FOTO Așa arată astăzi stadionul din România reabilitat cu 20 de milioane de euro în urmă cu nici doi ani
Citește și...
CODRU Festival extinde campania de donare de sânge Blood Rhythm la nivel național
CODRU Festival extinde campania de donare de sânge Blood Rhythm la nivel național

Între 21 și 23 august, donatorii primesc un abonament la CODRU Festival, care are loc între 30 august și 1 septembrie, la Timișoara.

(P) Kaufland România susține campania de donare de sânge BLOOD NETWORK
(P) Kaufland România susține campania de donare de sânge BLOOD NETWORK

Kaufland Romania sustine pentru al noualea an consecutiv campania de donare de sange BLOOD NETWORK, initiate de organizatorii UNTOLD Universe.

„Putem ajuta alți oameni”. Studenții de la medicină din București au organizat o campanie de donare de sânge
„Putem ajuta alți oameni”. Studenții de la medicină din București au organizat o campanie de donare de sânge

Criza de sânge din spitale este aproape permanentă. Pentru a veni în sprijinul bolnavilor, studenții de la Universitatea de Medicină din București organizează săptămâna aceasta o nouă campanie de donare.

Recomandări
Ce prevede reforma administrației publice: reduceri de posturi, impozite mărite și noi atribuții pentru autoritățile locale
Ce prevede reforma administrației publice: reduceri de posturi, impozite mărite și noi atribuții pentru autoritățile locale

Cheltuielile bugetare vor fi reduse în anul 2026 cu 3,367 miliarde lei, ca urmare a aplicării unui proiect de lege privind creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale și eficientizarea administrației publice.

Protestele s-au extins în 180 de orașe din Iran. În Europa se văd deja „ultimele zile” ale regimului de la Teheran
Protestele s-au extins în 180 de orașe din Iran. În Europa se văd deja „ultimele zile” ale regimului de la Teheran

Victimele reprimării sângeroase din Iran se numără cu miile. Donald Trump a ținut o ședință la Casa Albă, pe tema protestelor violente, și amenință cu măsuri foarte dure dacă liderii de la Teheran vor începe să-i spânzure pe protestatari.

Ilie Bolojan: România nu mai poate funcționa fără creșterea vârstei de pensionare. „Cred că în acest an”
Ilie Bolojan: România nu mai poate funcționa fără creșterea vârstei de pensionare. „Cred că în acest an”

Premierul Ilie Bolojan susține extinderea creșterii vârstei de pensionare și pentru alte categorii profesionale, nu doar pentru magistrați.