Credincioșii de la malul mării vor primi, pentru a doua oară în acest an, Lumina Sfântă a Învierii

×
Codul embed a fost copiat

Mai sunt câteva ore, iar credincioșii de la malul mării vor primi, pentru a doua oară în acest an, Lumina Sfântă a Învierii.

Slujba se va ține în toate bisericile și mănăstirile păstorite de Arhiepiscopia Tomisului. Apoi, cei care au petrecut ultimele trei zile în post și rugăciune vor fi împărtășiți. Patrule mixte de polițiști și jandarmi vor supraveghea lăcașurile.

La miezul nopții, în toate lăcășurile sfinte din Dobrogea se va ține liturghia „Odovania Învierii”, o slujba identică cu cea din noaptea de Paști, 18 spre 19 aprilie, anul acesta. Noutatea absolută este că preoții vor împărți, din nou, lumina sfântă credincioșilor.

IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului: „Slujba din seara această nu e nimic nou, este o rânduială, doar am schimbat ora la cererea multor credincioși, care mi-au plâns și mi-au spus că au primit lumina prin delegate, n-am simțit bucuria Paștilor, nu ne-am putut împărtăși, faceți ceva să recuperăm Paștele. Cine spune că am inventat eu ceva nu știe. Ce e scris în carte și ce trebuie să facă oricine vine la biserică, aceea facem și noi. Aceeași lumina pe care am primit-o de Înviere și o păstrăm de pe candela sfântului Altar de pe fiecare biserică și mănăstire o vom dărui din altar, spunând de `veniți și luați lumină`”.

Părerile credincioșilor sunt împărțite.

Citește și
IPS Teodosie
Ce a decis Parchetul după ce ÎPS Teodosie a împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

Credincioasă: „Mi se pare o inițiative bună, deoarece nu am avut ocazia de noaptea de Înviere să mergem la biserică să luăm lumina direct de la părinte. Mi s-a adus ca la niște hoți, pe după poartă, să nu ne vadă cineva, să ne fure cineva, ne-am mulțumit cu atât”.

Credincios: „Din cauză că a fost pandemia, necuratul și-a băgat coada să nu mai intrăm în biserici. Această a fost foarte urât. Poate Dumnezeu o vrea ceva cu noi, o face o minune. Abia așteptăm să ne împărtășim”.

Bărbat: „Știu despre slujbă, dar nu știu dacă o să venim, ne mai gândim”.
Reporter: „Cum vi se pare această idee? Dacă așa s-a hotărât, noi ce putem să spunem? E a preasfințitului. Dacă el a hotărât așa, poate că e bine”.

Există riscul ca, în această noapte, în curțile bisericilor și ale mănăstirilor să se formeze grupuri mari de enoriași. Tocmai de aceea, polițiștii și jandarmii sunt alertă.

Andreea Iliescu, purtător de cuvânt IPJ Constanța: „În această noapte, patrule mixte de poliție, jandarmerie și poliție locală se vor află în proximitatea lăcășurilor de cult din zonele de competență pentru aisgurarea măsurilor de ordine și siguranță publică, dar și pentru a preveni încălcări ale normelor impuse pe perioada stării de alertă. Le recomandăm cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate, să se protejeze atât pe ei înșiși, cât pe cei din jurul lor”.

Conform reglementărilor date de către autorități, slujba din această noapte se va ține în aer liber, tocmai ca cei care vin să poată țină cont de distanțarea socială. Mai mult decât atât, toți credincioșii sunt obligați să poarte mască pe tot parcursul slujbei.

Patriarhia Română a reacționat, zilele trecute. Decizia trebuie asumată exclusiv de către Arhiepiscopia Tomisului, spun mai-marii BOR, care au precizat, totodată, că slujba de Înviere a avut deja loc și a fost ținută în toate bisericile ortodoxe din România.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Noutăți în cazul Arhiepiscopului Teodosie, acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor
Noutăți în cazul Arhiepiscopului Teodosie, acuzat de zădărnicirea combaterii bolilor

Arhiepiscopul Tomisului Teodosie nu va fi urmărit penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, chiar dacă în luna martie a intrat în atenția autorităților, după ce a împărtășit, cu aceeași linguriță, mai multe persoane.

Ce a decis Parchetul după ce ÎPS Teodosie a împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță
Ce a decis Parchetul după ce ÎPS Teodosie a împărtășit mai multe persoane cu aceeași linguriță

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus clasarea plângerii penale prin care Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, și alți doi preoți au fost acuzați de zădărnicirea combaterii bolilor.

VIDEO cu ÎPS Teodosie, ironic la adresa presei: ”Ați venit degeaba! Tot vom împărtăși!”
VIDEO cu ÎPS Teodosie, ironic la adresa presei: ”Ați venit degeaba! Tot vom împărtăși!”

Într-o predică ținută duminică, după Sfânta Liturghie de la Catedrala Arhiepiscopală "Sf. Ap. Petru și Pavel" din Constanța, ÎPS Teodosie s-a arătat ironic față de prezența jurnaliștilor.

IPS Teodosie a ignorat legea și a împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă
IPS Teodosie a ignorat legea și a împărtăşit mai mulţi copii cu aceeaşi linguriţă

La doar o zi după ce România a intrat în stare de alertă, Arhiepiscopul Tomisului a ignorat legea.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.