Casă cuprinsă de flăcări în Dâmbovița. Cinci oameni au fost la un pas de tragedie

×
Codul embed a fost copiat

Cinci oameni dintr-un sat din Dâmboviţa, printre care doi copii, au scăpat la limită, miercuri seară, dintr-o locuinţă cuprinsă de flăcări.

Un vecin a văzut întâmplător un fum gros şi apoi incendiul violent care le-a cuprins acoperişul. Omul a strigat cât a putut de tare până când cei aflaţi în locuinţă l-au auzit şi au ieşit înainte ca flăcările să ajungă la ei.

Incendiul s-a produs într-o gospodărie din comuna Măneşti. În casa aflată în construcţie locuiesc doi tineri cu copiii lor, un bebeluş de trei luni şi un copil de cinci ani, împreună cu bunicul lor. Oamenii povestesc că se culcaseră când au auzit ţipetele unui vecin care îi alerta că locuinţa lor era în flăcări.

Raul Badea, proprietarul casei: „A luat foc, mobilă, haine, lemne uscate, ce era în pod, căpriori, vreo scânteie, ceva de la un coş”.

Elena Badea, bunica proprietarului: „În zece minute m-am uitat eu, după zece minute erau flăcări”.

Citește și
casa
Un bătrân a murit ars în casă după ce ar fi ațipit cu țigara aprinsă în dormitor
Cum a reușit o femeie să își cumpere 3 case din propriile economii. Timp de 18 ani a trăit cu doar 1,4 dolari pe zi

Vecinii sunt impresionaţi de necazul tinerei familii aflate la început de drum, şi spun că îi vor ajuta fiecare cu ce poate, pentru a-şi repara locuinţa distrusă în mare parte de flăcări.

Martorii au sunat la 112, iar la faţa locului au sosit trei autospeciale de la pompieri. Poliţiştii au deschis acum o anchetă şi urmează să lămurească exact din ce cauză au pornit flăcările.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Incendiu puternic la un centru de deșeuri din Glina. S-au produs doar pagube materiale. VIDEO
Incendiu puternic la un centru de deșeuri din Glina. S-au produs doar pagube materiale. VIDEO

Un incendiu puternic s-a produs la un centru de colectare și reciclare deșeuri în Glina, unde au luat foc interioare de autoturisme și material lemnos.

Un bătrân a murit ars în casă după ce ar fi ațipit cu țigara aprinsă în dormitor
Un bătrân a murit ars în casă după ce ar fi ațipit cu țigara aprinsă în dormitor

Un bătrân de 85 de ani, dintr-un sat din Argeș a fost găsit mort în locuința învăluită de un fum gros. Omul ar fi ațipit cu țigara aprinsă în dormitor, bănuiesc anchetatorii, iar focul a ars mocnit.

Incendiu puternic în Baia Mare. Două familii cu zece copii au rămas pe drumuri
Incendiu puternic în Baia Mare. Două familii cu zece copii au rămas pe drumuri

Două familii cu zece copii dintr-un cartier din Baia Mare, județul Maramureș, au rămas pe drumuri, după ce casele lor au fost mistuite de flăcări.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.