ANM a emis o informare de ploi torențiale, vijelii și grindină. Care vor fi cele mai afectate regiuni

anm
ANM

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o informare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în majoritatea regiunilor ţării, în perioada 7 iunie, ora 13:00 - 9 iunie, ora 6:00.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de duminică, 7 iunie, vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică în regiunile vestice, nord-vestice, local în cele centrale şi sudice, precum şi în zonele de munte, iar luni, 8 iunie, îndeosebi în vestul şi nordul teritoriului, transmite Agerpres.

Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 - 20 litri/mp, iar pe arii restrânse 30 litri/mp.

ANM avertizează că pe tot parcursul săptămânii (8-14 iunie) gradul de instabilitate atmosferică se va menţine accentuat în majoritatea regiunilor.

Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în opt judeţe din nord-vestul ţării
 

Opt judeţe din nord-vestul ţării se vor afla pe parcursul zilei de duminică sub o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică accentuată.

Citește și
ANM
Când scăpăm de vremea rea. Prognoza meteo pentru luna iunie
Deputatul AUR care a primit fraudulos locuință de la MApN și a vândut-o de 13 ori mai scump. Condamnat, generalul Mircia Chelaru a încercat să anuleze sentința

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 7 iunie, ora 13:00 - 7 iunie, ora 21:00, în nord-vestul ţării şi în zona Munţilor Apuseni instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, vijelii, grindină şi averse ce vor avea şi caracter torenţial.

Cantităţile de apă vor depăşi 25 -30 de litri/mp şi izolat 40 de litri/mp.

Judeţele afectate în totalitate de avertizarea ANM sunt: Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Cluj, Bihor şi Arad, iar parţial, Alba şi Hunedoara.

De altfel, de la ora 13:00, va intra în vigoare o informare de ploi torenţiale, vijelii şi grindină, valabilă în majoritatea regiunilor ţării, până marţi dimineaţa.

Articol recomandat de sport.ro
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Ungurii au reacționat după ce România a obținut o nouă victorie în Nations League
Citește și...
Avertizare ANM: Cod galben de furtună. Cele 15 judeţe afectate
Avertizare ANM: Cod galben de furtună. Cele 15 judeţe afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ valabil pe parcursul zilei de joi în 15 judeţe din nordul şi nord-vestul ţării.

Când scăpăm de vremea rea. Prognoza meteo pentru luna iunie
Când scăpăm de vremea rea. Prognoza meteo pentru luna iunie

Vom avea o vară capricioasă, spun meteorologii, iar schimbările bruște de temperatură din ultima perioadă par să confirme avertismentul.

Ploi abundente și vânt puternic în aproape toată țara, până miercuri seara
Ploi abundente și vânt puternic în aproape toată țara, până miercuri seara

Meteorologii au anunţat că până miercuri, la ora 23.00, în cea mai mare parte a ţării, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, cantităţi de apă însemnate şi intensificări ale vântului.

ANM a emis un cod galben de ploi și vânt puternic. Zonele vizate
ANM a emis un cod galben de ploi și vânt puternic. Zonele vizate

Meteorologii au emis, vineri, noi atenţionări nowcasting Cod galben de averse şi vânt puternic, valabile în zone din Transilvania, Crişana şi Banat.

Recomandări
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană
Iohannis la Bruxelles: UE să transmită un mesaj ferm de susţinere a R. Moldova în procesul de integrare europeană

Preşedintele Klaus Iohannis a pledat, joi, în cadrul Consiliului European, pentru un mesaj ferm din partea UE de susţinere a Republicii Moldova în procesul de integrare europeană, relatează Agerpres.

 

O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert
O „țintă aeriană” a pătruns 14 kilometri în România. Avioane F-16 și F-18, ridicate în aer. A fost emis mesaj RO-Alert

MApN a anunțat, joi, că, în jurul orei 17:00, sistemul de supraveghere radar al Armatei Române a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni într-o zonă în largul Mării Negre, la aproximativ 150 km est de localitatea Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa.

Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni
Averile „prezidențiabililor” - Lista caselor și conturilor cu bani. Cine este cel mai bogat candidat la Cotroceni

Avem candidați la prezidențiale care au mai multe case, mașini, precum și sume impresionante în conturi, dar și candidați, care trăiesc doar din salariu și au credite.