6 milioane de români nu au nici după 11 ani de UE apă curentă. Situația dramatică din sate

×
Codul embed a fost copiat

Deşi România este parte a Uniunii Europene de 11 ani, peste 6 milioane de oameni nu au nici acum casele alimentate la sistemul public de apă.

Informația a fost făcută publică de Institutului Național de Statistică. Dacă la orașe situația nu este atât de gravă, la sate este dramatică. Peste jumătate din casele din mediul rural nu au nici măcar un duş sau o toaletă civilizată. 

În România, mai sunt azi 19,5 milioane de locuitori, iar dintre ei au acasă apă din sistemul public mai mult de două treimi Cei care nu au apă curentă sunt î număr de 6,3 milioane, majoritatea de la sat - peste 6 milioane. Două treimi din cei care stau la ţară folosesc încă fântâna. Lipsa apei atrage după sine o mulţime de probleme.

De exemplu, oamenii nu au baie sau duș în casă. Datele de la Statistică arată că dacă am intra anul acesta în mai mult de jumătate din casele din mediul rural, n-am găsi acele minime condiţii de confort. 54% nu au baie, 57% au wc-ul în curte.

Problema e că de acum 10 ani şi până azi acest procent la nivel naţional, urban şi rural, a scăzut cu doar 10% - adică autorităţile locale şi centrale nu au reuşit să dezvolte infrastructura - adică reţele de canalizare - cu mai mult de 1% pe an. Dacă o ţinem tot aşa, ar însemna că abia peste 31 de ani, adică în 2050 - o să aibă toată lumea baie şi toaleta în casă.

Citește și
scoala veche din localitatea Pusta Vale
Peste 1.000 de scoli din Romania isi primesc maine elevii fara apa si cu WC in curte "Sunt probleme nerezolvate de decenii"
Mesajul surprinzător al lui Vladimir Putin pentru poporul rus. De ce se teme liderul de la Kremlin

E drept, mulţi oameni nu au cu ce să îşi permită instalaţia şi branşamentul pentru utilităţi, chiar dacă poate reţeaua publică există. Cele mai multe probleme sunt acolo unde capul familiei este şomer, agricultor sau chiar pensionar. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
Satele in care oamenii traiesc fara apa curenta sau electricitate.
Satele in care oamenii traiesc fara apa curenta sau electricitate. "Vedem la primavara, cand se dezgheata robinetul"

Oamenii au multe probleme create de frig. Cablurile electrice ingheata sau se prabusesc sub greutatea zapezii si lasa in bezna si frig localitati intregi. La forta naturii se adauga si nepasarea oamenilor.

Peste 1.000 de scoli din Romania isi primesc maine elevii fara apa si cu WC in curte
Peste 1.000 de scoli din Romania isi primesc maine elevii fara apa si cu WC in curte "Sunt probleme nerezolvate de decenii"

Romania continua sa aduca din multe pucte de vedere mai degraba cu o tara din Africa decat cu una din UE. In 2016, multe scoli continua sa nu aiba apa curenta, recunosc oficialii din minister.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.