2,6 milioane de români primesc bani pe card, începând cu 14 iunie, de la stat

bani

Încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

"Procesul de încarcare a cardurilor se va desfăşura în perioada 14-25 iunie 2024", a scris Câciu pe pagina sa de Facebook.

Beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt: persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.

Articol recomandat de sport.ro
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Viața lui Doroftei în Canada: ”Erau zile când nu măncam, mă dureau mâinile”. Îi trimitea ”târâș, dar fericiți” acasă
Citește și...
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi
O minoră de 13 ani din Botoșani a dispărut de acasă. Polițiștii cer sprijinul populației pentru a o găsi

Poliţiştii din Botoşani au demarat o anchetă pentru localizarea unei fetiţe de 13 ani, din municipiul Botoşani, care în cursul zilei de luni a plecat de acasă şi nu a mai revenit.

A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române
Precipitațiile au adus potopul în România. În Vaslui și în Galați a plouat cât pentru un an - Apele Române

Administraţia Naţională ”Apele Române” anunţă, luni, că, în judeţul Vaslui, s-au înregistrat precipitaţii cât într-un an întreg, cel mai mult - 253 l/mp la staţia hidrometrică Cârja.

Recomandări
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații
A fost declarată stare de alertă în Galați și Vaslui. Se pregătesc noi măsuri în județele devastate de inundații

În judeţele Galaţi şi Vaslui, puternic afectate de inundații, a fost instituită stare de alertă. Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a admis, luni seară, solicitarea autorităţilor locale.

Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București
Cutremur puternic în România, luni după-amiază. Seismul cu magnitudinea de 5,4 a fost resimțit și în București

Un cutremur puternic, cu magnitudinea 5,4, a avut loc, luni, în România. Seismul s-a resimţit şi la Bucureşti.

Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO
Primele imagini din timpul cutremurului care a zguduit România. Ce a surprins o cameră din Buzău. VIDEO

Un cutremur puternic, cu magnitudinea de 5,4, s-a produs, luni după-amiază, în judeţul Buzău, arată Institutul Naţional pentru Fizica Pământului.