Rezultate alegeri SUA 2024. Republicanii obţin un loc important în Senat, democraţii ar putea pierde majoritatea

62119319
Getty

În SUA au loc nu numai alegeri prezidențiale, ci și pentru Senat și Camera Reprezentanților. La aceste alegeri sunt în joc o treime dintre locurile din Senat.  

LIVE UPDATE - Rezultatele alegerilor prezidențiale din SUA pot fi citite AICI!

Guvernatorul republican Jim Justice a câştigat un loc în Senat reprezentând statul West Virginia, potrivit proiecţiilor CNN, citate de News.ro.

Justice îl va înlocui pe Joe Manchin, un independent care a părăsit recent Partidul Democrat după ce s-a opus multora dintre propunerile economice ale lui Joe Biden. Manchin continuă să facă parte din grupul democraţilor, iar pierderea locului său îi apropie pe democraţi de pierderea controlului asupra camerei superioare a Congresului.

Justice, în vârstă de 73 de ani, un fost democrat care a schimbat partidul în 2017, l-a învins pe democratul Glenn Elliott, fostul primar al oraşului Wheeling.

Manchin, mult timp unul dintre cei mai conservatori democraţi de pe Capitoliu, care a devenit independent la începutul acestui an, şi-a anunţat retragerea în toamna anului trecut.

Speranţele democraţilor de a păstra majoritatea depind acum de victoriile candidaţilor lor în Ohio, Montana şi, posibil, Texas şi Florida - toate state roşii (republicane).

Senatul american, care are 100 de locuri, are în actuala legislatură o majoritate democrată de 51 de locuri.

Alegătorii din 33 de state vor vota pentru a-şi alege unul dintre cei doi senatori americani care îi reprezintă, în timp ce alegătorii din Nebraska vor vota pentru ambele locuri din Senat.

Republicanii lui Trump încearcă să câştige controlul asupra camerei, ceea ce presupune să obţină două locuri în plus păstrându-şi în acelaşi timp locurile pe care le deţin în prezent.

De asemenea, locul de guvernator în West Virginia va reveni tot unui republican. Procurorul general republican Patrick Morrisey va fi următorul guvernator al statului, relatează Associated Press.

Aceste victorii reprezintă un succes al Partidului Republican într-un stat care a fost timp de decenii un bastion democrat, dar care a devenit recent unul dintre cele mai republicane din ţară. În ultimele două alegeri prezidenţiale, statul i-a oferit lui Donald Trump unele dintre cele mai categorice marje de victorie.

Şi acum, la alegerile prezidenţiale din 2024, potrivit proiecţiilor din media americane, Donald Trump a câştigat în Virginia de Vest, ceea ce îi aduce patru voturi în Colegiul Electoral.

Alegeri în SUA 2024. Bernie Sanders, reales senator în Vermont

Senatorul democrat Bernie Sanders, în vârstă de 83 de ani, un reprezentant al stângii americane, a fost reales în al patrulea mandat, relatează AFP.

Bernie Sanders

Bernie Sanders a avertizat cu privire la miza alegerilor şi a anunţat pe X că a votat cu Kamala Harris.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
FOTO ȘI VIDEO Scandal de proporții: permisul starului din fotbal, suspendat până în 2099! De ce e acuzat în Argentina
Citește și...
62152993
Amenințări false cu bomba în ziua alegerilor, în mai multe secții de votare, care provin din domenii de email ruseşti

Ameninţări false cu bombă care păreau să provină în multe cazuri din domenii de email ruseşti au vizat marţi secţii de votare din mai multe state americane, a anunţat FBI - relatează Reuters.

62496002
Cine sunt şi cum sunt desemnaţi marii electori care îl aleg pe preşedintele SUA

Marii electori care în final îl vor alege pe preşedintele SUA sunt desemnaţi într-un proces în două etape din rândul membrilor de partid, lobby-iştilor, oficialilor locali sau chiar politicienilor retraşi din activitate.

62496325
Un bărbat a fost arestat în nordul statului New York după ce a amenințat că va incendia o secție de votare

Un bărbat a fost arestat în nordul statului New York după ce a ameninţat să incendieze o secţie de votare, relatează The Associated Press.

Recomandări
Agerpres lideri pnl usr udmr parlament
Cum se împart ministerele din guvernul Siegfried Mureșan. Postul pe care l-ar putea primi Ilie Bolojan

Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, are în plan o negociere cu liderii PSD. Asta, deși întâlnirea de miercuri, dintre Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu, nu a schimbat decizia social-democraților de a nu vota Guvernul propus.

Drona prabusita suceava
O dronă s-a prăbușit în România. A intrat prin Botoșani și a fost găsită în Suceava. Primele imagini

O dronă a pătruns joi dimineață în spațiul aerian al României, prin nordul județului Botoșani, și s-a prăbușit în județul Suceava. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației.

Zapada pe Transfagarasan
Prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Șoferii au avut nevoie de ajutor după ce zăpada a depășit 10 centimetriri

La munte a căzut prima ninsoare abundentă pe Transfăgărășan. Zăpada s-a depus pe asfalt, așa că drumarii sunt în misiune.