(P) Endometrioza, o prioritate pentru sănătatea femeilor - Regina Maria extinde la nivel național Endo Institute

62591903

Endometrioza este una dintre cele mai complexe afecțiuni ginecologice.

Endometrioza afectează aproximativ 190 de milioane de femei la nivel mondial și 500.000 de femei în România, dintre care aproximativ 10% dezvoltă forme severe ale bolii, potrivit datelor Organizației Mondiale a Sănătății.

Deși are un impact major asupra calității vieții, endometrioza este adesea diagnosticată cu întârziere, în unele cazuri chiar și după zece ani, din cauza simptomelor confundate cu dureri menstruale obișnuite și a numărului redus de specialiști formați în managementul acestei afecțiuni.

Pentru a aduce mai aproape de paciente expertiza în tratamentul chirurgical al endometriozei, Rețeaua de sănătate Regina Maria anunță extinderea Endo Institute la nivel național, prin înființarea a două noi centre chirurgicale dedicate tratamentului endometriozei în Ponderas Academic Hospital, din București și în Spitalul Regina Maria Cluj, pe lângă cel existent, din Spitalul Regina Maria Timișoara. Rețeaua Endo Institute, fondată în 2015 la Timișoara, formată din centre multidisciplinare de monitorizare și tratament al endometriozei, este un punct de reper în medicina dedicată femeilor în România, funcționând după protocoale bine stabilite și standarde internaționale acreditate,

O boală complexă, adesea invizibilă

Endometrioza apare atunci când un țesut similar mucoasei uterine se dezvoltă în afara uterului – pe ovare, trompe uterine, vezica urinară, intestine sau chiar diafragmă. Durerea pelvină cronică, menstruațiile dureroase, tulburările digestive sau dificultățile de a obține o sarcină sunt doar câteva dintre manifestările unei boli care poate afecta profund viața de zi cu zi.

Medicii o numesc „cancerul care nu ucide” tocmai din cauza suferinței pe care o provoacă și a modului în care marchează viața femeilor afectate. În absența unui diagnostic corect și a unui tratament adecvat, endometrioza poate produce complicații severe, afectând fertilitatea, funcția renală sau digestivă.

Extinderea Endo Institute – o infrastructură națională pentru tratamentul endometriozei

Dacă până de curând intervențiile chirurgicale complexe erau realizate doar la Timișoara, unde a fost fondat primul centru chirurgical Endo Institute, extinderea rețelei în București și Cluj le permite femeilor din toată țara să aibă acces la tratamente chirurgicale minim invazive, laparoscopic sau asistate robotic cu robotul da Vinci.

În spatele celor trei centre chirurgicale se află unele dintre cele mai experimentate echipe din România în tratamentul endometriozei.

Pacientele pot beneficia astfel de consultații și investigații realizate de specialiști în endometrioză și de o evaluare completă a cazului în cadrul Endo Board – o comisie multidisciplinară formată din ginecologi, imagiști, chirurgi, endocrinologi, specialiști în fertilitate și urologi care analizează fiecare pacientă pentru stabilirea celui mai eficient plan terapeutic adaptat vârstei și stadiului bolii.

p

Chirurgia robotică – precizie milimetrică pentru cazurile complexe

În tratamentul endometriozei, chirurgia minim invazivă asistată robotic a devenit standardul internațional. Sistemul da Vinci, utilizat în cadrul celor 3 centre Endo Institute din Timișoara, București și Cluj, oferă o vizualizare tridimensională HD, o precizie de mișcare superioară mâinii umane și acces în zone dificil de abordat. Această tehnologie permite excizia completă a leziunilor, reducând riscul de recidivă, sângerarea intraoperatorie și durata de spitalizare.

Intervențiile sunt realizate de chirurgi certificați internațional în utilizarea sistemului robotic, în colaborare cu urologi, chirurgi generaliști și specialiști în terapia durerii.

Rețea națională de diagnostic și îngrijire dedicată femeilor cu endometrioză

Pe lângă cele trei centre chirurgicale, Endo Institute oferă consultații și investigații specializate în Iași, Constanța, Târgu Mureș și Craiova, facilitând accesul pacientelor la diagnostic precoce și tratamente integrate.

Prin această extindere, Regina Maria creează o infrastructură medicală națională dedicată endometriozei, comparabilă cu rețelele de excelență din Europa sau Statele Unite ale Americii, oferind femeilor din România șansa la o îngrijire corectă, sigură și completă – aproape de casă.

Despre Rețeaua de Sănătate Regina Maria

Rețeaua privată de sănătate REGINA MARIA este un reper al excelenței medicale în România. Prin cele peste 20 de acreditări internaționale obținute până în prezent, REGINA MARIA se impune ca lider în calitatea serviciilor medicale și confirmă angajamentul său permanent față de siguranța actului medical. Cu acoperire națională, REGINA MARIA are grijă de sănătatea a peste 7,4 milioane de pacienți din toate orașele țării, construind o rețea în jurul principiului One Health - sănătatea integrată într-un ecosistem medical complet pentru oameni și comunități.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!
NEWS ALERT Andrei Rațiu, cel mai scump transfer din istoria clubului!

Acest articol este un material publicitar al cărui conținut a fost realizat în mod independent de o terță parte, fără răspunderea editorială şi sub supravegherea PRO TV S.R.L.

Citește și...
(P) Cravata Galbenă – filmul eveniment despre un destin care a schimbat lumea, de pe 14 noiembrie in cinematografele din țară

Lasă-te prins de o poveste reală despre puterea de a rămâne tu însuți.  

(P) Recomandări AI la pariuri sportive - Cât de utile pot fi, în cele din urmă

În ultimii ani, dezvoltările ce privesc Inteligența Artificială au fost tot mai notabile. Întâlnim influențe pe care Inteligența Artificială le are în numeroase domenii, inclusiv în cel al pariurilor sportive.

(P) Retinol Serum: cum îmbunătățește vizibil aspectul pielii

Retinolul este recunoscut ca fiind un ingredient esențial în îngrijirea pielii, datorită capacității sale de a îmbunătăți vizibil aspectul tenului.

Recomandări
La munte e plin de turiști, dar hotelierii spun că încasările s-au prăbușit și cu 30%. Cum fac românii economie în drumeții

Cei care au ales muntele au găsit o vreme excelentă. Stațiunile, zonele de promenadă și muzeele au fost pline de oameni, dar aglomerația n-a adus și venituri în plus la hoteluri si restaurante. 

Viitură apocaliptică în Nepal: 800 morți, mii de dispăruți. Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși într-un tunel

Bilanțul viiturii catastrofale produse la granița dintre Nepal și China continuă să se agraveze. Până acum au fost recuperate aproape 800 de trupuri neînsuflețite, iar numărul dispăruților trece de 2.500. 

Sondaj: Trei sferturi dintre bucureșteni cred că România merge într-o direcție greșită. Mare surpriză în opțiunile de vot

Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat de CURS la nivelul Capitalei.