Coronavirusul a ucis aproape 1.500 de oameni. O armată de medici a fost trimisă la Wuhan

×
Codul embed a fost copiat

Bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns la peste 1.486 de morți și cel puțin 65.000 de persoane infectate. În ultimele 24 de ore, numărul deceselor a crescut cu 116 cazuri, iar autoritățile din China iau măsuri tot mai drastice.

Pe plan mondial se înregistrează peste 500 de cazuri confirmate în peste 25 de țări.

În China, în anumite oraşe din provincia Hubei, autorităţile au impus reguli care ar fi trebuit aplicate doar în caz de război. Oamenii nu mai au voie să iasă din case şi sunt ameninţaţi cu închisoarea dacă încalca ordinul.

Xu Min, locuitor din districtul Zhangwan: „Avem oameni din comitetul de cartier și personal de securitate care păzesc intrarea în cartier. Nu are un impact prea mare asupra vieții noastre, doar că nu mai avem voie să ieșim din cartier. Cei din comitet ne cumpără legume și mâncare."

Pentru a-i ajuta pe pacienţi, 4.000 de doctori militari au fost trimişi în Wuhan. Primii 1.400 dintre ei au ajuns deja în epicentrul epidemiei cu avioane militare. În spitalele de campanie construite la începutul lunii, bolnavii îşi împărtăşesc experienţele prin intermediul înregistrărilor video care devin virale pe internet imediat.

Citește și
Momentul în care judecătoarea Ancuţa Popoviciu îl strigă pe Sebastian, ucis la 2 Mai de Vlad Pascu: „A decedat o victimă? Vă rog să nu vorbiți” | AUDIO

Localnic: „Acum e 7 și jumătate dimineața. Se poate vedea că părul meu e uleios, nu l-am spălat. O să vă fac turul, ca să vedeți situația reală în interiorul spitalului provizoriu."

Medicii şi asistentele încearcă să le ridice moralul pacienţilor şi îi învaţa cum să-şi întărească imunitatea.

Medic: „Nu stați în pat toată ziua, face rău organismului dacă stați întinși prea mult. Dar, dacă nu vă simțiți bine, anunțați-le pe asistentele care se ocupă de voi. Și vă rugăm, schimbați-vă ocupația, ascultați muzică sau citiți cărți pentru o vreme. Protejați-vă și faceți mișcare. Nu vă gândiți la voi ca la niște pacienți."

Covid-19 a fost pe agenda miniştrilor sănătăţii din Uniunea Europeană. Una dintre consecinţele epidemiei ar putea fi o penurie de medicamente în Europa, în contextul în care multe dintre substanţele chimice folosite în produsele farmaceutice sunt fabricate în China, chiar în provincia Hubei. Oficialii europeni iau în calcul şi efectele negative asupra economiei.

Paolo Gentiloni, comisarul european pentru Economie: „Impactul epidemiei asupra sănătății publice, a vieții oamenilor și a activităților economice rămâne incert. Totul va depinde de durata epidemiei, de măsurile de izolare și de măsurile luate de China."

Una dintre măsurile pe care le are Uniunea în vedere este închiderea granițelor, cel puţin pentru oamenii care vin din state afectate de epidemie.

Stella Kyriakides, comisarul european pentru Sănătate: „În acest moment nu e niciun motiv pentru a impune restricții de călătorie și comerț pentru țările care sunt afectate și sper că țările membre vor adera la asta. Bineînțeles, aceste decizii vor fi mereu de competența statelor membre."

Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de infectare, dar Kim Jong Un a impus legea marţială pentru a bloca răspândirea coronavirusului pe teritoriul ţării. Potrivit unui ziar din Coreea de Sud, un oficial nord-coreean, suspect de infectare, a fost executat după ce a părăsit zona de carantină. Decizia de a merge la o baie publică, unde îi putea pune în pericol de infectare pe alţii, i-a fost fatală.

Articol recomandat de sport.ro
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Sportivul care și-a ucis iubita, prima apariție după ce a fost eliberat! Cum arată Oscar Pistorius după 9 ani de închisoare
Citește și...
SUA, zguduită de zeci de tornade. 70 de persoane au fost evacuate și mai multe sunt rănite | VIDEO
SUA, zguduită de zeci de tornade. 70 de persoane au fost evacuate și mai multe sunt rănite | VIDEO

Uriaşe vârtejuri întunecate care străbat cerul; zeci de tornade au lovit centrul Statelor Unite vineri, provocând pagube semnificative şi rănind cel puţin trei persoane, potrivit autorităţilor, transmite AFP.

 

"Ultimă şansă" dată de Israel înainte marelui asalt asupra sudului Fâșiei Gaza. "Este fie un acord în viitor, fie Rafah"

Israelul vede cele mai recente eforturi de a obţine o încetare a focului şi un acord pentru ostatici în războiul din Gaza ca pe o "ultimă şansă" înaintea atacului planificat asupra oraşului Rafah din sudul de Fâşia Gaza, potrivit rapoartelor de presă.

Cutremur puternic, cu magnitudinea 6,1, raportat vineri seară. Unde a fost resimțit
Cutremur puternic, cu magnitudinea 6,1, raportat vineri seară. Unde a fost resimțit

Un cutremur de magnitudinea 6,1 a avut loc sâmbătă dimineaţa (ora locală) în Taiwan, anunţă Agenţia meteorologică taiwaneză.

 

Recomandări
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă
Gabriel Liiceanu: Politicienii au furat sume “înspăimântătoare” - cât 400 de spitale, 600 de școli și 1.700 km de autostradă

Clasa politică din România, „care ne-a adus pe primul loc în clasamentele de corupție ale Europei”, a furat în ultimii 34 de ani sume “înspăimântătoare”, cu care am fi putut construi 400 de spitale de top, 600 de școli și 1700 km de autostradă.

Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin
Rusia a început operațiunea de a „paraliza” livrările militare din Occident către Ucraina. Prima țință distrusă de Putin

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra reţelei feroviare ucrainene pentru a ”paraliza” aprovizionările militare cu material din Occident - în vederea unei noi ofensive -, declară vineri un oficial ucrainean de rang înalt în domeniul securităţii AFP.

Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă
Piața imobiliară începe să își revină, dar vânzătorii nu mai negociază atât de mult. Unii caută și un an locuința perfectă

După o perioadă în care mulți au amânat achizițiile mari cum ar fi cumpărarea unei locuințe noi, cererea pe piața imobiliară începe să își revină.