Vremea azi, 7 august. Maximele pleacă de la 25 de grade în depresiuni şi ating 34 de grade în zona Olteniei

×
Codul embed a fost copiat

Vremea azi, 7 august. Ziua de sâmbătă ne-aduce soare vreme bună şi temperaturi în uşoară creştere. Dimineaţă mai sunt ceva condiţii de averse la malul mării, iar după-amiază e posibil să plouă puţin pe la munte.

Maximele pleacă de la 25 de grade în depresiuni şi ating 34 de grade în zona Olteniei.


Vremea în fiecare regiune

 

Vedem ce se întâmplă în fiecare regiune şi începem cu Dobrogea şi cu Bărăganul, pe unde urmează o zi fierbinte. Indicele temperatura-umezeala depăşeşte pragul critic de 80 de unităţi, iar în Bărăgan temperaturile urcă până la 37 de grade.

În Moldova sudică şi în nordul Munteniei maximele ating 35 de grade, iar atmosfera va fi înăbuşitoare, din cauza stresului termic accentuat. În a doua parte a zilei, în zonele mai înalte se adună norii şi vor fi perioade cu averse zgomotoase.

Şi în jumătatea de nord a Moldovei şi în Bucovina va fi foarte cald, chiar dacă temperaturile se opresc sub pragul caniculei. Va domina atmosfera însorită, iar ploile s-ar putea să apară doar pe la munte.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Căldură mare găsim şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Termometrele vor indica 33...34 de grade la umbră, iar după orele prânzului norii se înmulţesc şi o să vină câteva averse torenţiale, cu tunete şi fulgere.

În ţinuturile vestice se anunţă încă o zi toridă şi o amiază caniculară, cu maxime de 35...36 de grade şi un disconfort termic foarte ridicat. Spre seară, în zona montană sunt anunţate ploi zdravene, cu grindină şi vijelii.

În Transilvania găsim vreme călduroasă, chiar caniculară în vestul provinciei. În regiunile de munte şi, local, în rest, după-amiază vor fi înnorări şi averse torenţiale, însoţite de fenomene electrice şi vânt intens.

În Oltenia canicula va fi foarte greu de suportat. Temperaturile urcă până la 38 de grade şi, din cauza stresului termic foarte accentuat, aerul devine aproape irespirabil. În a doua parte a zilei, vremea devine instabilă şi sunt anunţate furtuni de vară.

În ţinuturile sudice maximele ating 37...38 de grade în Lunca Dunării şi va fi foarte mare zăpuşeală. După prânz şi pe-aici se înnorează şi o să vină câteva reprize de ploi zgomotoase, însoţite de intensificări ale vântului şi grindină.

Vremea în Bucureşti

 

În Bucureşti urmează o altă zi fierbinte şi o amiază caniculară, cu 37 de grade la umbră şi un disconfort termic foarte pronunţat. Spre seară se adună norii şi instabilitatea creşte, iar la noapte temperatura coboară până la 21 de grade Celsius.

Vremea la Munte

 

La munte, găsim vreme frumoasă până spre seară. Atunci încep să se adune norii şi vor aduce ploi zgomotoase, mai ales în Carpaţii Occidentali şi în nordul Orientalilor. Vor fi şi descărcări electrice şi vijelii puternice,
iar în unele zone o să cadă grindină. Temperaturile se menţin la valori ridicate, comparabile cu cele de ieri.

Vremea pe Litoral

 

La mare avem vreme foarte caldă, multă zăpuşeală şi până la 31...32 de grade prin staţiuni. Norii apar destul de rar, vântul se intensifică din când în când, iar apa mării are în jur de 26...27 de grade.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Vremea azi, 13 iunie. Ploi zgomotoase, vijelii și căderi de grindină în unele regiuni
Vremea azi, 13 iunie. Ploi zgomotoase, vijelii și căderi de grindină în unele regiuni

Vor fi perioade cu ploi zgomotoase, iar în regiunile sudice se anunță vijelii și căderi de grindină. Scăpăm de caniculă, dar în sud și în sud-est căldura rămâne sufocantă și se ating 34 de grade la umbră.  

Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ
Cod galben de vijelii și caniculă în mai multe județe. Care sunt zonele vizate de vremea extremă | HARTĂ

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineață, două atenţionări Cod galben de instabilitate atmosferică și caniculă, valabile în mai mult de jumătate din ţară.

Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută
Vremea azi, 12 iunie 2024. Țara este împărțită între caniculă, răcoare, ploi torențiale și atmosferă plăcută

Astăzi apar mai multe reprize cu ploi zgomotoase, la munte, în vest, centru și local în celelalte zone. Ploile pot să lase în urmă cantități de apă de peste 30...40 l/mp.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.