Lecții de înot gratuite pentru copii, în Mamaia Nord. Părinții sunt încântați

×
Codul embed a fost copiat

Zi inedită pe litoral pentru familiile cu copii din Mamaia Nord, care au primit lecţii gratuite de la instructorii de înot, pentru a reduce riscul de înec încă de la cele mai mici vârste. 

Din păcate însă, de la începutul sezonului estival, 18 persoane şi-au pierdut viaţa în valuri, iar alte 37 au fost salvate la limită.

Cu cât îi învăţăm mai devreme pe cei mici să înoate, cu atât este mai bine pentru ei - spun instructorii. Siguranţa copiilor în apă este esenţială pentru evitarea înecului. Duminică, în Mamaia, părinţii au fost ajutaţi în acest sens de profesionişti.

Părinte: "În principiu noi părinţii avem un instinct să arătăm câteva chestii, dar întotdeauna cineva care este trăinuit şi ştie să explice mai bine, categoric ajută aceste lucruri. Vreau să stau liniştit, să ştiu că ştie să înoate."

Vlad Andrei Agafitei, instructor înot: ''În mod normal, de la 4 luni până la 3 ani se lucrează foarte mult segmentat, pe mişcări de picioare, mişcări de mâini sau mişcări de braţe, respiraţie."

Citește și
Turist
Românii au uitat de pandemie și s-au înghesuit pe litoral. „Vrei să te distrezi? Las-o naibii de mască”
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

În această zonă sunt în special familii cu copii care încearcă să ţină cont de distanţarea fizică. Faptul că aici s-au extins plajele, îi ajută pe oameni în demersul lor.

În plus, plajele din Mamaia Nord şi Năvodari au o intrare lină în apă, iar marea nu depăşeşte nivelul genunchilor chiar şi pe o distanţă de 15 metri în larg.

Femeie: "Aici eu sunt în siguranţă şi în apă, dacă ies, mă uit să fie cât mai liber. Sunt zone aglomerate după cum se vede. "

De luni, hotelierii anunţă reduceri de 30 de procente pe întreg litoralul.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Benzina, mai scumpă pe Autostrada Soarelui decât în orașe. Unde e cea mai ieftină motorină
Benzina, mai scumpă pe Autostrada Soarelui decât în orașe. Unde e cea mai ieftină motorină

Şoferii care pleacă din Bucureşti spre litoral sau se întorc în Capitală ar trebui să alimenteze maşina înainte de intrarea pe autostradă, unde benzina este mai scumpă, potrivit unei analize realizate de Agerpres.

Românii au uitat de pandemie și s-au înghesuit pe litoral. „Vrei să te distrezi? Las-o naibii de mască”
Românii au uitat de pandemie și s-au înghesuit pe litoral. „Vrei să te distrezi? Las-o naibii de mască”

În timp ce sudul ţării a fiert la foc mic, iar indicele de disconfort a depăşit 80 de unităţi, la malul mării briza a făcut minuni.

Ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Sunt zone unde regulile nu se respectă”
Ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Sunt zone unde regulile nu se respectă”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că a identificat nereguli în staţiunile de pe litoral, atrăgând atenţia că activităţile nu sunt adecvate la situaţia epidemică şi că actualul sezon estival nu este unul obişnuit.

Sejururile de pe litoral se vor ieftini în septembrie. Cât va costa o noapte de cazare la un hotel de 4 stele
Sejururile de pe litoral se vor ieftini în septembrie. Cât va costa o noapte de cazare la un hotel de 4 stele

Finalul verii pe litoral sună promiţător pentru cei care nu au văzut marea anul acesta. Hotelierii reduc cu 30% tarifele la cazare în ultima săptămână din august, iar la început de toamnă cu 50 de procente.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.