Simona Halep - Belinda Bencic 6-4, 4-6, 2-6. Simona este eliminată în sferturi la Dubai

simona halep
Getty

Jucătoarea română de tenis Simona Halep, numărul doi mondial, a fost învinsă de elveţianca Belinda Bencic cu 4-6, 6-4, 6-2, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai.

Halep, care a greşit foarte mult în acest meci, s-a înclinat după două ore şi 17 minute.

Românca a început ezitant şi a fost condusă cu 2-0, dar a revenit şi a luat trei ghemuri consecutive (3-2), iar apoi s-a desprins la 5-3. Bencic a reuşit un break, dar Halep a închis setul cu 6-4, pe serviciul elveţiencei.

În actul secund, Bencic a început cu break, dar Halep a egalat, iar apoi s-a mers cu serviciul până la 4-4. Halep a greşit şi şi-a pierdut serviciul, iar Bencic a egalat situaţia la seturi (6-4). Simona Halep a greşit mult în debutul setului al treilea, iar Bencic s-a desprins la 3-0, Halep a recuperat un break şi s-a apropiat la 2-3, dar Bencic a făcut 5-2, a salvat trei mingi de break şi a fructificat a treia sa minge de meci (6-2).

Halep a adunat 8 aşi, dar a făcut nu mai puţin de 13 duble greşeli, în timp ce Bencic a avut un as şi a comis 4 duble greşeli.

Citește și
simona halep
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Dubai
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Bencic are acum 2-1 în meciurile directe cu Halep. Românca a învins în 2014 în turul al treilea la Wimbledon, cu 6-4, 6-1, iar Bencic a profitat de abandonul Simonei în finala de la Toronto, în 2015, la scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 3-0.

Halep, campioană la Dubai în 2015, va primi un cec de 59.960 dolari şi 190 de puncte WTA.

La dublu, în sferturile de finală, Raluca Olaru şi croata Darija Jurak au fost învinse de cuplul taiwanez Hao-Ching Chan/Latisha Chan cu 6-4, 7-5.

Perechea româno-croată va fi recompensată cu un cec de 18.765 dolari şi 190 de puncte WTA la dublu.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Simona Halep: „Nu vreau să-mi iau antrenor pe următoarea perioadă”
Simona Halep: „Nu vreau să-mi iau antrenor pe următoarea perioadă”

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat, miercuri, că nu plănuiește să își angajeze un antrenor în perioada următoare, astfel că o să meargă la turneele de la Indian Wells și Miami cu actuala echipă.

Simona Halep s-a calificat în sferturi la Dubai
Simona Halep s-a calificat în sferturi la Dubai

Simona Halep, numărul doi mondial, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Dubai (Emiratele Arabe Unite), dotat cu premii totale de 2.828.000 dolari, după ce a dispus cu 6-3, 7-5 de ucraineanca Lesia Ţurenko.

Simona Halep - Eugenie Bouchard 7-6, 6-4. Simona merge în optimi la Dubai
Simona Halep - Eugenie Bouchard 7-6, 6-4. Simona merge în optimi la Dubai

Simona Halep, locul 2 WTA şi cap de serie numărul 3, a învins-o, marţi, cu scorul de 7-6 (4), 6-4, pe jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, locul 79 WTA, beneficiară a unui wild card, calificându-se în optimile de finală ale turneului de la Dubai.

Simona Halep, nominalizată la premiul
Simona Halep, nominalizată la premiul "Sportiva anului". Cu cine se întrece românca

Simona Halep a fost nominalizată pentru titlul de Sportiva anului 2018, care va fi atribuit cu ocazia Galei Premiilor Academiei Laureus, considerate adevărate "Oscaruri ale sportului", programată luni seara la Monte Carlo.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.