Fermierii din Botoșani își vând marfa din rulote. S-au adaptat la perioada de criză

×
Codul embed a fost copiat

Mulți crescători de animale din județul Botoșani au avut de suferit din cauza limitărilor impuse de pandemie. Pierderile au fost foarte mari, iar fermierii au fost nevoiți să apeleze la soluții alternative.

 

Pentru a uşura contactul dintre vânzători și cumpărători, reprezentanții asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine din Botoșani au cumpărat patru rulote.

Acestea vor merge prin toate cartierele orașului, pentru ca fermierii să își vândă marfa proaspătă în condiții stricte de igienă.

Ideea achiziţionării acestor rulote a apărut în urmă cu aproape doi ani, însă, acum, forţaţi de condiţiile pandemice actuale, membrii asociaţiei MOLDOOVIS au hotărât că este momentul ca această idee să fie pusă în practică.

Citește și
Street-food într-un parc din Cluj. Cât va dura și cum sunt respectate măsurile sanitare
Street-food într-un parc din Cluj. Cât va dura și cum sunt respectate măsurile sanitare
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ionică Nechifor, președintele Asociației Moldoovis: „Am urgentat cumva achiziţia lor tocmai în ideea pentru a promova produsele locale.”

Cele patru rulote sunt construite special pentru vânzarea unor astfel de produse, iar fermierii vor merge cu ele, timp de o săptămână, în câte un cartier din Botoşani, în speranţa că îi vor convinge pe oameni că oferă produse de calitate, la un preţ mult mai bun decât în marile lanţuri de magazine.

Ana Boldișor, reprezentant Asociația Moldoovis: „Aceste rulote vor fi aici până la sărbătorile Pascale, după care vor fi repartizate pe anumite sectoare.”

Pentru acești fermieri, rulotele sunt mană cerească. Ca să supravieţuiască, au fost nevoiți să vândă marfa cu mult sub preţul pieţei, însă, chiar şi aşa, marfa care a rămas în stoc va fi aruncată.

Crescător de animale: „Am fost afectaţi. Noi nu am putut merge la piaţă să ne vindem marfa.”

„O oportunitate foarte bună de a ne vinde produsele noastre, pentru care muncim” crede un fermier

Mulţi clienţi s-au întâlnit pentru prima dată cu produsele lactate locale şi au rămas încântaţi încă de la prima degustare.
„Produsele sunt extraordinare. Merită” spunea o cumpărătoare.

Comercianții spun că vânzările de produse lactate au scăzut în ultimul an cu aproximativ 40% din cauza accesului limitat în hale şi pieţe.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Pe timp de pandemie, românii au descoperit rulotele. Cât costă să închiriezi una
Pe timp de pandemie, românii au descoperit rulotele. Cât costă să închiriezi una

Românii descoperă în număr tot mai mare călătoriile cu rulota. Oameni care până acum nici nu se gândeau să-și petreacă vacanța într-o mașină, preferă să se odihnească în locuri izolate.

Street-food într-un parc din Cluj. Cât va dura și cum sunt respectate măsurile sanitare
Street-food într-un parc din Cluj. Cât va dura și cum sunt respectate măsurile sanitare

În Cluj-Napoca, mâncarea a fost în centrul atenției. S-a întâmplat într-un parc din oraș, unde au ajuns mai multe rulote cu bucătari iscusiți, care vor rămâne acolo preț de o lună.

Cum a ajuns mâncarea
Cum a ajuns mâncarea "pe roţi" un fenomen în România. "Încercăm să scăpăm de shaorma"

Mâncarea "pe roți", preparată în bucătării mobile sau livrată unui număr restrâns de clienți din bistrouri cochete devine și în țara noastră un fenomen cultural.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.