Cu depozitele deja pline, România mai trebuie să primească 9 milioane de vaccinuri anti-Covid până în iunie

Producătorul american Merck renunță la producerea a două vaccinuri anti-COVID. De ce a luat această decizie
StirilePROTV

Ministerul Sănătăţii mai are de primit în aprilie, mai şi iunie 9 milioane de doze de vaccin anti-COVID, a declarat ministrul Alexandru Rafila. Marcel Ciolacu a spus recent că România a cumpărat 100 de milioane de doze, pentru 15 milioane de cetățeni.

"Depozitele sunt pline şi din păcate nu avem la dispoziţie un mecanism acceptabil care să facă posibilă amânarea livrării cel puţin a acestor doze, în condiţiile în care este aproape imposibil în momentul de faţă să le comercializezi. Multe state europene au depozitele pline. Ceea ce am reuşit noi să vindem în ianuarie şi februarie, 7,5 milioane de doze de vaccin, care au însemnat o economie de aproximativ 150 de milioane de euro în momentul de faţă, nu mai este posibil şi ideea noastră este să putem să găsim o abordare la nivelul Comisiei Europene, întrucât Comisia Europeană este cea care a încheiat aceste contracte iniţiale, cât să putem să găsim o soluţie în care să nu risipim nici vaccinurile, nici fondurile publice şi să le oferim în continuare celor care au nevoie de ele", a spus Alexandru Rafila.

Ministrul a participat la o conferinţă de presă organizată de Hospice Casa Speranţei şi a răspuns unei întrebări a jurnaliştilor legate de afirmaţia premierului Nicolae Ciucă, potrivit căreia Ministerul Sănătăţii derulează o analiză având ca scop costurile unei eventuale decizii de renunţare din partea României la contractele pentru dozele de vaccin anti-COVID de anul acesta şi anul viitor.

Ciolacu spune că România a cumpărat 100 de milioane de doze pentru 15 milioane de oameni, Voiculescu îl acuză de prostie

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat recent că România a cumpărat peste 100 de milioane de doze de vaccin, pentru doar 15 milioane de români.

El a acuzat fostul Guvern PNL-USR-UDMR că a mai făcut un contract de 40 de milioane doze, pentru anii 2022 şi 2023, care nu au venit încă în România, iar costul acestora a fost de 730 de milioane de euro.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

În replică, fostul ministru USR al Sănătăţii Vlad Voiculescu l-a acuzat pe liderul PSD de ”prostie”, ”minciună” şi manipular, în timp ce preşedintele Senatului, Florin Cîţu, a declarat că ”putem să o anchetăm pe Ursula von der Leyen, să vedem ce a avut în cap când a făcut acest contract cu toată Uniunea Europeană”.

”În cei doi ani, în 2022 şi 2023, vor fi achiziţionate în total aproximativ 39 de milioane de doze de vaccin. Livrările din luna ianuarie şi februarie, adică 6,5 milioane de doze de vaccin, am reuşit să îi găsim interes şi le-am vândut Germaniei şi Ungariei. Este vorba despre diferenţa între 39 de milioane şi 6,5 milioane pentru acest interval, dar să nu uităm că din contractele din anul 2021 mai sunt multe milioane de doze de vaccin de livrat de la ceilalţi producători, pentru care nu există capacitate de stocare în România şi am avut discuţii cu Comisia Europeană”, a completat Rafila.

Reacția DNA: Urmărirea penală nu se desfășoară în funcție de agenda politică

Pe de altă parte, DNA a transmis, joi, referindu-se la scandalul achiziţionării dozelor de vaccin, că activitatea de urmărire penală nu se desfăşoară în funcţie de agenda politică, ci urmează paşi legali, riguroşi.

”Dezaprobăm încercările de atragere a instituţiei în jocurile politice”, au transmis reprezentanţii instituţiei, precizând că ancheta demarată în septembrie 2021 pe tema cumpărării de vaccinuri continuă.

DNA a transmis un punct de vedere în legătură cu afirmaţiile ”unor politicieni cu privire la acţiunea procurorilor în general şi a procurorilor DNA în particular în legătură cu anchetarea achiziţiilor de vaccinuri anti-COVID-19”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”
Județul unde zilierii primesc 100 euro/zi. ”Cei de afară să se întoarcă în România. Acolo ești sclav. Aici ești respectat”

O fermă din Vaslui își plătește zilierii și cu 100 de euro pe zi, la culesul cireșelor, singura condiție fiind să strângă cât mai multe fructe. Oamenii sunt încântați și le spun celor din afară să se întoarcă în România, pentru că aici sunt respectați.

 

Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță
Europa, cel mai dramatic declin al drepturilor muncitorilor: ”Democrația este în pericol”. România, singura rază de speranță

Cea mai dramatică prăbușire a drepturilor muncitorilor se înregistrează în Europa, unde situația e atât de gravă, încât se consideră că însăși ”democrația se află în pericol”. Suprinzătoarea rază de speranță vine din România.

 

„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită
„Ziua Părinţilor de Îngeri”. Klaus Iohannis a promulgat legea prin care părinții au acces la consiliere psihologică gratuită

„Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.