Precizările Guvernului privind majorarea salariilor profesorilor: Este un avans din creşterile care urmează după 1 ianuarie

Dan Cărbunaru
StirilePROTV

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a venit, vineri dimineaţă, cu clarificări privind situația din educație, arătând că Guvernul a îndeplinit solicitările reprezentanţilor sistemului de învăţământ privind majorările salariale începând cu data de 1 iunie.

Dan Cărbunaru, subliniază că, aşa cum s-a convenit în cadrul negocierilor dintre Guvern şi sindicate, majorarea salarială acordată angajaţilor din sistemul de educaţie reprezintă un avans din creşterile salariale de care ar urma să beneficieze personalul didactic/didactic auxiliar şi nedidactic începând cu 1 ianuarie 2024.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a arătat că, prin OUG 53/2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat, au fost acordate majorări salariale de 1.000 lei brut/lună personalului didactic şi didactic auxiliar, respectiv de 400 de lei brut/lună pentru personalul nedidactic.

"Pentru a oferi garanţiile solicitate de reprezentanţii federaţiilor sindicatelor din învăţământ privind includerea referinţei din grila de salarizare a viitoarei legi a salarizării pentru debutant sau asistent universitar la nivelul salariului mediu brut pe economie, Executivul şi-a asumat acest angajament, care a fost inclus în formatul obligatoriu pentru orice act normativ, respectiv în Nota de fundamentare a Ordonanţei de Urgenţă 53/1 iunie 2023 pentru stabilirea unor măsuri privind salarizarea personalului din sistemul naţional de învăţământ de stat", a precizat Dan Cărbunaru.

Potrivit acestuia, în nota de fundamentare amintită se menţionează că, în noua lege a salarizării, aşa cum s-a convenit cu sindicatele, salariul mediu brut al debutantului/asistentului universitar urmează să fie stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023. Intrarea în plată a noii grile de salarizare va fi realizată etapizat, pentru o perioadă de trei ani, după cum urmează:

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

► 40% în primul an;

► 30% în al doilea an;

► 30% în al treilea an.

De asemenea, Cărbunaru aminteşte că premierul Nicolae Ciucă a dispus ministrului Muncii, Marius Budăi, iniţiatorul OUG 53/2023, să continue implementarea angajamentelor asumate în acest format, definitivând grilele bazate pe aceste repere prin dialog cu reprezentanţii din sistemul educaţiei.

"Aşa cum şi-au asumat liderii coaliţiei, ministerul Muncii va finaliza legea nouă a salarizării până la 1 septembrie a.c., iar Guvernul o va trimite în Parlament pentru a intra în vigoare din 1 ianuarie 2024. Garanţiile privind implementarea noii grile în condiţiile demarate deja prin majorările aprobate la 1 iunie pentru întreg personalul din învăţământ sunt întărite de dialogul purtat la cel mai înalt nivel şi de formatul de negociere care a inclus permanent liderii coaliţiei de guvernare", a conchis purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale
Nicolae Ciucă: Coaliția cu PSD poate funcționa în continuare, dacă vom fi adversari la alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că poate funcţiona coaliţia în continuare, dacă se va confrunta cu Marcel Ciolacu la alegerile prezidenţiale din 2024.

 

Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor
Ciucă anunță că PNL va avea propriul candidat la prezidențiale. Decizia ar putea avea un impact direct asupra alegerilor

Deși au avut liste comune la alegerile europarlamentare, PNL și PSD ar putea merge separat la prezidențiale. Liderii celor două formațiuni nu se înțeleg în privința desemnării unui candidat comun.

Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”
Alegeri la USR pentru un nou președinte, organizate în 24 și 25 iunie. Cătălin Drulă: ”Pe 28 iunie predau mandatul”

Preşedintele demisionar al USR, Cătălin Drulă, a anunţat că în cursul zilei de marţi va convoca Congresul partidului pentru data de 29 iunie, la Bucureşti, în vederea alegerii unui nou Birou Naţional.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.