Surse: Prințul moștenitor din Abu Dhabi, anchetat pentru „complicitate la acte de tortură”

Surse: Prințul moștenitor din Abu Dhabi, anchetat pentru „complicitate la acte de tortură”
Getty

Un judecător de instrucţie francez este însărcinat cu o anchetă care îl vizează pe Mohammed bin Sultan bin Zayed Al Nahyan, prinţul moştenitor al emiratului Abu Dhabi.

Prințul este anchetat pentru „complicitate la acte de tortură”, au declarat vineri pentru AFP surse apropiate de dosar.

O procedură judiciară a fost deschisă în octombrie 2019 la Paris în cazul celui supranumit "MBZ", împotriva căruia au fost depuse două plângeri atunci când efectua o vizită oficială în capitala Franţei în noiembrie 2018.

Potrivit Le Parisien, prima plângere a fost depusă de qatarioţi care îl acuză pe prinţul moştenitor de "complicitate la acte de tortură şi dispariţie forţată", la secţia dedicată crimelor împotriva umanităţii şi crimelor de război a parchetului din Paris.

Ei afirmă că au fost "deţinuţi şi torturaţi de agenţi ai Siguranţei statului în Emiratele Arabe Unite între februarie 2013 şi mai 2015", a precizat avocatul lor Pierre-Olivier Sur într-un comunicat la momentul depunerii plângerii.

Citește și
printul harry
Prințul Harry, întâlnire de 4 ore cu regina Elisabeta a II-a. Ce au discutat
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Ei descriu în plângerea lor "torturi fizice şi fiziologice", precum lovituri de baston, privare de somn, ameninţări cu violul, spânzurătoarea şi moartea.

În virtutea "competenţei sale universale" pentru infracţiunile cele mai grave, justiţia franceză are posibilitatea de "a urmări şi condamna autorii şi complicii acestor infracţiuni atunci când se află pe teritoriu francez", a reamintit atunci avocatul.

A doua plângere împotriva lui MBZ a fost depusă de şase yemeniţi şi de Alianţa internaţională pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor (AIDL).

Aceasta are drept fundal conflictul din Yemen, unde emiratul Abu Dhabi este angajat într-o coaliţie alături de Arabia Saudită împotriva rebelilor houthi. MBZ este acuzat de "complicitate la tortură şi crime de război".

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Prințul Joachim al Belgiei, infectat cu Covid-19 după ce a participat la o petrecere în Spania
Prințul Joachim al Belgiei, infectat cu Covid-19 după ce a participat la o petrecere în Spania

Scandal în familia regală a Belgiei, după ce prinţul Joachim (IOACHIM) a fost infectat cu noul coronavirus.

Prințul Harry, întâlnire de 4 ore cu regina Elisabeta a II-a. Ce au discutat
Prințul Harry, întâlnire de 4 ore cu regina Elisabeta a II-a. Ce au discutat

Prinţul Harry şi bunica sa, regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii, au luat prânzul împreună duminică la castelul Windsor, relatează marţi ziarul spaniol ABC.

Telefonul lui Jeff Bezos, „spart” de prințul Arabiei Saudite printr-un mesaj pe Whatsapp
Telefonul lui Jeff Bezos, „spart” de prințul Arabiei Saudite printr-un mesaj pe Whatsapp

Jeff Bezos, șeful Amazon și cel mai bogat om din lume, a căzut victimă hackerilor în urma unui clip video primit pe WhatsApp de pe numărul personal al prinţului saudit al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.