Ploile torențiale fac dezastru în Europa. Peste 40 de oameni au murit în Germania, alte zeci sunt dispăruți

×
Codul embed a fost copiat

În timp ce noi ne topim, în vestul Germaniei s-au produs cele mai grave inundații din ultimul secol. Sunt cel puțin 42 de morți și 70 de dispăruți, după ce mai multe case au fost distruse de puhoaie.

Doi pompieri s-au înecat, iar armata a fost desfășurată pentru a veni în ajutorul sinistraților. Transportul feroviar, pe șosele și pe cursurile de apă a fost dat peste cap în cea mai populată regiune a Germaniei.

Și în Belgia, urgia a făcut cel puțin șase victime, iar numeroase localități nu au curent electric de zeci de ore.

Șase case s-au prăbușit sub asaltul apelor revărsate în landul Renania-Palatinat. Și alte 25 se pot surpa în orice clipă, într-o zona rurală din regiunea munților Eifel, aproape de granița cu Belgia.

"Situația este extrem de periculoasă", avertiza raportul autorităților.

Citește și
furtuna
Cod roșu de furtună în vestul țării. Avertizare de inundații în 6 județe. Lista zonelor vizate
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Casele sunt pline de nămol, podurile s-au rupt, în aval apa a luat cu totul câteva case”.

E mai rău ca după bombardament. Ne va lua 10 ani să ne revenim după așa ceva, toată lumea are de suferit, iar afacerile sunt duse. Este îngrozitor!”.

 

Salvatorii au rămas captivi în zonele inundate

 

După viitura pe râul Ahr, unii localnici s-au refugiat pe acoperișuri, asteptând singurul ajutor posibil - pe calea aerului.

Salvatorii au rămas ei înșiși captivi în unele locuri din zonele inundate din cauza curenților foarte puternici.

Avertizări de vreme extremă au fost emise pentru trei landuri, în timp ce Hagen, un oraș cu 180.000 de locuitori, a declarat stare de urgență după ce apele râului Volme au crescut cu mult peste cota de inundații.

Câteva sute de militari au fost mobilizați în zonele sinistrate, unde din păcate meteorologii prognozează ploi necontenite până vineri seara.

Cum puteți constata, o inundație cum n-a mai fost de zeci de ani”.

Sute de mii de locuințe sunt fără curent electric de miercuri seară.

Și în Belgia, puhoaiele au invadat străzile mai multor localități și au purtat mașinile la vale. Pentru întreaga regiune Liege a fost emis "cod roșu" de inundații din cauza unei furtuni foarte puternice. După așa un potop, nu este de mirare că au fost viituri de asemenea gravitate.

"Torentul a dus în vale mașinile care erau în partea de sus a străzii. Apa a crescut până la un metru".

"Pe la miezul nopții am auzit un zgomot îngrozitor. M-am uitat pe fereastră și am văzut cum vine torentul. Apa avea 50-60 de centimetri înălţime. Se pot vedea urmele pe care le-a lăsat pe uşă".

 

Furtuni și inundații în mai multe țări

 

Apele revărsate au provocat haos şi într-o zonă turistică, aproape de un faimos circuit de Formula 1.

60 de copii și șase adulți au fost evacuaţi dintr-o tabără, pentru că exista pericolul să cadă copaci peste corturile lor.

Furtunile au afectat şi Cehia, Polonia ori Luxemburg. În Praga, pompierii au avut peste 800 de intervenţii. Rafalele puternice de vânt au doborât numeroşi copaci, iar grindina de mărimea unei mingi de golf a distrus clădiri şi maşini.

Puhoaiele au dat navală şi în unele zone ale Italiei. Regiunea Veneto, din nord-estul peninsulei, a fost grav afectată.

Digurile au cedat sub presiunea apelor, care au provocat inclusiv alunecări de teren. Pompierii au primit sute de apeluri, iar salvatorii au intervenit în sprijinul populaţiei .

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O ploaie torențială a provocat inundații de proporții la Londra. Mai multe stații de metrou au fost închise
O ploaie torențială a provocat inundații de proporții la Londra. Mai multe stații de metrou au fost închise

O ploaie torențială ce a ținut cam o oră și jumătate a provocat inundații de proporții la Londra.

Cod roșu de furtună în vestul țării. Avertizare de inundații în 6 județe. Lista zonelor vizate
Cod roșu de furtună în vestul țării. Avertizare de inundații în 6 județe. Lista zonelor vizate

Localităţi din judeţele Arad şi Timiş vor fi sub o avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie şi averse torenţiale, până la 17:15, conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Inundații de proporții în Crimeea și pe litoralul rusesc al Mării Negre
Inundații de proporții în Crimeea și pe litoralul rusesc al Mării Negre

Inundaţii de proporţii mătură Crimeea şi litoralul rusesc al Mării Negre.

Bărbatul care a salvat 12 oameni surprinşi de viitură pe raza comunei Nereju: ”Am trăit într-o zi cât pentru o viaţă”
Bărbatul care a salvat 12 oameni surprinşi de viitură pe raza comunei Nereju: ”Am trăit într-o zi cât pentru o viaţă”

Marius Coviltir este vrânceanul care, în urmă cu aproximativ două săptămâni, a salvat 12 oameni surprinşi de o viitură puternică pe o insulă, într-o zonă împădurită, de pe raza comunei Nereju, scrie News.ro. 

Vijeliile au cuprins țara, după valul de căldură. Bilanțul prăpădului
Vijeliile au cuprins țara, după valul de căldură. Bilanțul prăpădului

Poduri rupte, copaci smulși din rădăcină şi case inundate. Este bilanțul a doar câteva ore de furtună.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.