OMS avertizează Europa: Datele din septembrie trebuie să fie un semnal de alarmă pentru noi toţi

Europa
Shutterstock

Nivelul de transmitere a COVID-19 este "alarmant" în Europa, a declarat joi OMS, care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la scurtarea perioadei de carantină decisă sau preconizată în mai multe ţări, inclusiv în Franţa, relatează AFP.

"Cifrele din septembrie ar trebui să servească drept un apel de trezire pentru noi toţi" în întreaga Europă, unde numărul de cazuri noi este acum mai mare decât cel înregistrat în martie şi aprilie, a declarat, la Copenhaga, directorul OMS pentru Europa, Hans Kluge.

Organizaţia ONU a exclus de asemenea scurtarea perioadei de carantină recomandată de 14 zile pentru toţi cei care s-au aflat în contact cu persoane testate pozitiv cu COVID-19.

"Recomandarea noastră de 14 zile de carantină s-a bazat pe înţelegerea noastră asupra perioadei de incubaţie şi a transmiterii bolii şi o vom revizui doar pe baza unei schimbări a înţelegerii noastre privind ştiinţa, ceea ce nu este cazul până acum", a insistat Catherine Smallwood, responsabilă cu situaţiile de urgenţă ale OMS Europa, potrivit Agerpres.

În Franţa, durata de izolare a fost redusă la şapte zile în caz de contact. Ea este de zece zile în Marea Britanie şi Irlanda, iar mai multe ţări europene, precum Portugalia şi Croaţia, iau în considerare reducerea acesteia.

Citește și
oms
OMS avertizează asupra "oboselii COVID". Cum pot fi evitate noi perioade de izolare
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Zona OMS din Europa, care include 53 de ţări, inclusiv Rusia, numără aproape 5 milioane de cazuri de COVID-19 şi peste 227.000 de decese legate de coronavirus.

Ca urmare a apariţiei unui nou val al epidemiei şi a creşterii capacităţilor de testare faţă de valul din martie-aprilie, numărul cazurilor zilnice înregistrate este în prezent de circa 40.000 până la 50.000, faţă de un vârf zilnic de 43.000 pe 1 aprilie.

Noul număr record datează din 11 septembrie, cu aproximativ 54.000 de cazuri înregistrate în 24 de ore.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
OMS: Nivel „alarmant” de transmitere a Covid-19 în Europa
OMS: Nivel „alarmant” de transmitere a Covid-19 în Europa

Nivelul de transmitere a COVID-19 este "alarmant" în Europa, a declarat joi OMS, care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la scurtarea perioadei de carantină decisă sau preconizată în mai multe ţări, inclusiv în Franţa, relatează AFP.

OMS avertizează asupra
OMS avertizează asupra "oboselii COVID". Cum pot fi evitate noi perioade de izolare

Directorul biroului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Hans Kluge, a lăudat marţi progresul făcut pe continent în lupta împotriva pandemiei de COVID-19.

OMS a facut un anunt sumbru despre Europa: „Va fi mai rau, multi morti”
OMS a facut un anunt sumbru despre Europa: „Va fi mai rau, multi morti”

OMS a facut un anunt sumbru despre Europa: „Va fi mai rau, multi morti”

Anunț sumbru al OMS despre Europa: „Va fi mai rău. În octombrie și noiembrie vom avea mulți morți”
Anunț sumbru al OMS despre Europa: „Va fi mai rău. În octombrie și noiembrie vom avea mulți morți”

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a anunţat luni că se aşteaptă la o nouă creştere a numărului de decese provocate de COVID-19 în Europa, în octombrie şi noiembrie, transmite AFP.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.