Mărturie înfiorătoare a unei supravieţuitoare a atacului din Texas: S-a uns cu sângele unui coleg pentru a se preface moartă

scoala texas
Profimedia

O elevă de 11 ani, supravieţuitoare a masacrului de la şcoala din Uvalde, Texas, a spus că s-a uns cu sânge şi s-a prefăcut moartă pentru a scăpa de atacatorul care i-a ucis colegii şi profesorii, scrie News.ro.

Într-o mărturie la canalul CNN, nefilmată şi fără citat direct, Miah Cerrillo a explicat că a folosit telefonul mobil al unui profesor decedat pentru a suna poliţia şi a-i cere să intervină împotriva adolescentului de 18 ani, care a masacrat 19 copii şi doi profesori marţi.

Aceasta este prima mărturie cunoscută a unui supravieţuitor al acestei împuşcături, conform lefgaro.fr.

În acea dimineaţă, ea şi colegii ei se uitau la desenul animat "Lilo şi Stitch" când cele două profesoare, Eva Mireles şi Irma Garcia, au aflat că în şcoală era un atacator. Una dintre ele, spune copila, a încercat să închidă uşa clasei, dar atacatorul, Salvador Ramos, era deja acolo. Totul s-a întâmplat foarte repede, a spus ea, el s-a uitat la profesoară, i-a spus "noapte bună" şi apoi a împuşcat-o, înainte de a-i omorî colega şi apoi nişte elevi. Miah a fost rănită la umăr şi la cap de schije. Apoi, continuă eleva, trăgatorul a deschis o uşă care duce la o a doua clasă. A auzit împuşcături, ţipete. Salvador Ramos pune muzică pe difuzor - muzică tristă, potrivit fetiţei.

Cu telefonul unei profesoarei moarte, fetiţa şi un prieten roagă poliţia să intervină: "Veniţi, vă rugăm... avem o problemă”. Înspăimântată de o întoarcere a atacatorului, împreună cu alţi câţiva elevi supravieţuitori, ea spune că şi-a înmuiat mâinile în sângele unui coleg, al cărui cadavru era lângă ea, pentru a-l unge peste tot şi a-şi preface moartea.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ea a crezut atunci că poliţia încă nu a ajuns la faţa locului. Mai târziu, îşi aminteşte ea la postul american, a auzit poliţia sosind. Miah a continuat, în lacrimi, spunând că nu poate înţelege de ce poliţia nu a venit să-i salveze. Ea a spus pentru CNN că este prea speriată pentru a vorbi în faţa camerei, dar a vrut ca oamenii să ştie ce s-a întâmplat în acea clasă. De atunci i-au căzut smocuri de păr din cap. Părinţii săi au lansat o licitaţie online pentru a-i finanţa îngrijirea medicală şi psihologică.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani
Icoană extrem de valoroasă, furată de la un călugăr de pe Muntele Athos. Unde a fost găsită piesa veche de peste 200 de ani

O icoană extrem de valoroasă furată dintr-o mănăstire de pe muntele Athos a fost descoperită în apartamentul hoțului, în Serbia. Valoarea icoenei vechi de peste două secole este estimată la peste 700.000 de dolari.

Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri
Detalii picante din viața lui Hunter Biden. Relație amoroasă cu văduva fratelui său. Amândoi consumau droguri

Verdictul de vinovăție dat lui Hunter Biden spulberă teza favorită a republicanului Donald Trump, care se considera persecutat de justitie.

Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă
Președinte de partid, demis și exclus în doar câteva ore, după anunțarea intenției unei alianțe cu extrema dreaptă

Președintele unui partid de dreapta din Franța, Eric Ciotti, a fost dat jos de la conducerea formațiunii după ce și-a anunțat intenția unei alianțe cu formațiunea de extremă dreapta condusă de Marine Le Pen.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.