Zeci de focuri de armă au fost trase de polițiști pentru a opri un șofer fugar. Bărbatul a fost împușcat

×
Codul embed a fost copiat

Un tânăr de 25 de ani din Suceava a fost împuscat sâmbătă noapte de două ori de polițiști, care l-au urmărit în trafic timp de 5 kilometri.

Au tras peste 60 de focuri după el, convinși că este suspect de contrabandă. Două gloanțe l-au nimerit în spate, iar abia atunci fugarul a oprit mașina și a fost dus în cătușe la spital.

La miezul nopții, polițiștii i-au făcut semn șoferului unei dube să tragă pe dreapta. Inițial, tânărul de 25 de ani aflat la volan, a oprit, însă când polițiștii s-au apropiat de mașina lui, a demarat în trombă. Echipajul a pornit după el în direcția Botoșani, somându-l să oprească de mai multe ori, însă fără succes.

Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani: „Au fost executate mai multe focuri, atât de avertisment în plan vertical, cât și spre caroseria și pneurile autoturismului.”

După o goană de 5 km, tânărul a fost oprit în comuna Văculești după ce două gloanțe din cele peste 60 trase spre mașină, l-au nimerit în spate. Polițiștii l-au dat jos și l-au încătușat, apoi l-au dus la spital pentru îngrijiri medicale.

Citește și
disparuta botosani
Alertă în Botoșani după dispariția unei copile de 13 ani. Poliția face apel la populație
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Iulian Preda, șeful secției de chirurgie a Spitalului Jud Botoșani: „Pe abdomen avea o denivelare subcutanată unde la palparea mea mi-am dat seama că e un corp dur. Ulterior aveam să găsesc acolo glonțul care a penetrat din lomba dreaptă în cavitatea abdominală. Era speriat, ultima lui propoziție înainte să intre în anestezie a fost ”mă rog să nu mă lăsați să mor”, cam așa ceva.”

Operația a durat câteva ore, timp în care medicii au descoperit că gloanțele i-au afectat colonul și un rinichi pe care au fost nevoiți să-l îndepărteze.

Potroivit anchetatorilor, tânărul a încercat să scape de polițiști pentru că în mașină avea 93 de butelii cu gaz refrigerant tip freon, de proveniență ucraineană, pentru care nu avea documente. Acum are dosar penal pentru contrabandă calificată, fapta pentru care riscă între 2 și 7 ani de închisoare.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE
Percheziții ale Parchetului European la instituții publice din Botoșani privind o fraudă de 160.000 € care implică fonduri UE

Parchetul European (EPPO) din Cluj-Napoca şi (România) efectuează astăzi percheziţii în mai multe locaţii.

Alertă în Botoșani după dispariția unei copile de 13 ani. Poliția face apel la populație
Alertă în Botoșani după dispariția unei copile de 13 ani. Poliția face apel la populație

Polițiștii din Botoșani sunt în alertă de marți seară, după ce părinții unei copile de 13 ani au anunțat dispariție fetei.

Alexandru, polițistul din Botoșani accidentat în timpul muncii, a fost detubat. Este, însă, tot la terapie intensivă
Alexandru, polițistul din Botoșani accidentat în timpul muncii, a fost detubat. Este, însă, tot la terapie intensivă

Vești bune despre Alexandru, polițistul din Botoșani accidentat grav în timpul serviciului, în urmă cu două săptămâni.

Ce au găsit medicii în abdomenul unei femei din Botoșani. Cântărea peste 45 de kilograme
Ce au găsit medicii în abdomenul unei femei din Botoșani. Cântărea peste 45 de kilograme

O tumoră de peste 45 de kilograme a fost scoasă din abdomenul unei femei din Botoșani, într-o intervenție chirurgicală complexă, care a durat două ore și 20 de minute.  

O fată de 16 ani a fost abuzată sexual de muncitorul angajat de tatăl ei să pună gresie și faianță în casă, în Botoșani
O fată de 16 ani a fost abuzată sexual de muncitorul angajat de tatăl ei să pună gresie și faianță în casă, în Botoșani

Un tânăr din județul Botoșani, tocmit să facă niște lucrări de construcție la casa unui bărbat, a profitat de faptul că fiica acestuia, o adolescentă de 16 ani, este în preajmă.

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.