Șoferii care nu-și plătesc amenzile să rămână fără permis. Proiectul de lege propus de parlamentari PNL

×
Codul embed a fost copiat

Șoferii care nu-și plătesc amenzile în termen de două luni ar putea rămâne fără permis de conducere. Este sancţiunea drastică, propusă sub formă de proiect de lege, de unii parlamentari PNL.

Inițiatorii spun că foarte mulţi români uită să dea banii la stat, iar bugetele locale sunt tot mai sărace.

Propunerea, aflată în prezent în dezbatere la Senat, prevede ca şoferii care nu îşi plătesc amenzile de circulaţie în decurs de două luni să rămână fără permis de conducere. Le va fi însă restituit la achitarea întregii sume, indiferent de cuantumul amenzii. Părerile șoferilor sunt împărţite.

Șofer: „Permisul e permis, amenda e amendă. Am greşit, plătesc, dacă am greşit pentru luarea permisului, dau şi permisul. Dacă nu, plătesc numai amenda. Nu, nu, nu mi-ar conveni."

Șofer: „Da, ar fi corect şi normal să se plătească, pentru că nu e normal ca eu, care le plătesc şi nu am nici o problemă, iar altul care nu plăteşte de ani de zile nici o amendă. Şi e cu mine în trafic şi poate să facă în continuare aceleaşi rele.”

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ţări precum Austria, Franţa sau Belgia au deja de o astfel de lege, susţin iniţiatorii proiectului.

Florin Roman, deputat, inițiatorul legii: „Proiectul de lege vine cu o sancţiune destul de dură pentru cei care nu îşi achită amenzile în sensul că, dacă în termen de 60 de zile acest lucru nu se întâmplă, li se ridică dreptul de a conduce autovehiculul prin ridicarea dreptului de a conduce.”

În prezent, cei care primesc o amendă de circulaţie au la dispoziţie 15 zile ca să o poată plăti pe jumătate. Multora însă nu le pasa iar prejudiciul cauzat astfel bugetelor locale este foarte mare.

Laurențiu Dan Leoranu, deputat PNL, inițiatorul proiectului: „'Neachitarea lor, aduce nerealizarea unor venituri şi persoana aceea respectivă rămâne cu datorii la bugetul local. Pe ea poţi ''să o strângi cu uşa" doar atunci când ajunge să facă o tranzacţie sau are nevoie de un act fiscal de la primărie. Sunt persoane care nu şi-au achitat ani de zile aceste amenzi prejudiciind aşadar bugetul local.”

Plata amenzilor reprezintă şi o formă de disciplinare a şoferilor români, susţin iniţiatorii proiectului. Un lucru absolut necesar - mai spun aceştia - pentru o ţară precum România, care înregistrează cel mai mare număr de morţi în accidente rutiere din Uniunea Europeană. La noi în ţara mor câte 85 de persoane la fiecare milion de locuitori.

Pentru a intra în vigoare proiectul trebuie să fie adoptat de Parlament şi promulgat apoi de preşedintele Klaus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Singurul cuvânt folosit de maghiari după ce au văzut echipamentul României de la EURO 2024
Citește și...
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.