Scene șocante la Târgu Jiu. Pacientă de la Psihiatrie, pe jumătate dezbrăcată, pipăită

psihiatrie targu jiu video
Youtube/pandurul.ro

Scene șocante la Secția de Psihiatrie a Spitalului din Târgu Jiu. Într-un filmuleț apărut pe rețelele de socializare, o tânără pacientă, pe jumătate dezbrăcată, se sărută printre gratii cu un pacient, în timp ce un alt bărbat o pipăie.

La un moment dat, apare și o bolnavă mai în vârstă, în pijamale, care îi cere persoanei ce filma “o pastilă”, însă aceasta îi spune: ”Hai că-ți dăm, fugi. Vin eu acuma”.Incidentul tulburător s-ar fi petrecut în iulie 2018, însă a ieșit la iveală abia joi, după ce managerul Spitalului Județean din Târgu Jiu, Gigel Capotă, a realizat o conferință de presă despre acest subiect, la cererea presei locale, scrie pandurul.ro.

Sursa citată notează că scenele ar fi fost filmate de fiica vitregă a lui Capotă, registrator medical în Secţia Psihiatrie, și că, în loc să anunțe incidentul sau să o sancționeze pe aceasta, măsura luată de conducerea spitalului a fost destituirea din funcții a medicului șef de pe secție și asistenta șefă, deși cele două nu lucrau la momentul respectiv.

Deși scenele sunt șocante, Gigel Capotă nu a detaliat, în conferința de presă de joi, ce s-a întâmplat, spunând doar că s-au luat măsuri administrative.

“O să apară un film, că ce s-a întâmplat acolo, în secție. Noi știam acest film care s-a întâmplat, nu o să vă povestesc despre el, o să-l vedeți, că o să apară, dar noi, comitetul director, ne-am dus în cadrul acestei secții, noi în orice secție trebuie să știm în orice moment ce se întâmplă, și știm, pentru că avem toate pârghiile necesare ca să știm și să intervenim administrativ”, a declarat Gigel Capotă.

Citește și
Atac mistret
Momentul în care două persoane sunt atacate de un mistreț, în Sălaj
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Ce s-a întâmplat de fapt

Potrivit pandurul.ro, incidentul ar fi avut loc în data de 16 iulie 2018, în perioada în care șef de secție era medicul Gabriela Pătrășcoiu. Aceasta spune că era în concediu la acea dată și că a aflat în luna decembrie despre filmuleț.

”A fost un incident a cărui protagonistă este fiica vitregă a domnului Capotă, în perioada concediului meu de odihnă și am lăsat delegat pe doctorița Câmpeanu în locul meu, cu drepturi depline. Această fiică a domnului manager și-a permis să facă o filmare, filmare pe care a distribuit-o în rețeaua de facebook, la anumite persoane, lucru de care eu am aflat abia în data de 11 decembrie, întâmplător. Am avut o convorbire cu managerul în decembrie și i-am cerut să analizăm cazul sau să formeze o comisie care să cerceteze cele întâmplate, la care mi-a răspuns că ştie el ce are de făcut. A doua zi, în 12 decembrie, a convocat o ședință fulger în secție, cu personalul de serviciu, el și directorul medical, în care ne-a făcut cu ou și cu oțet”, a declarat medicul Gabriela Pătrășcoiu.

Afirmațiile medicului Gabriela Pătrășcoiu sunt susținute și de asistenta șefă, Cristina Gherghe Magherescu, care spune că și ea era liberă în acea zi. Ulterior, asistenta șefă a fost mutată pe Secția Cardiologie.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O femeie a fost mâncată de vie de porci, în Rusia. Soțul ei dormea în casă
O femeie a fost mâncată de vie de porci, în Rusia. Soțul ei dormea în casă

O femeie a fost mâncată de vie de porcii pe care îi creștea în ferma ei din Rusia, după ce s-a prăbușit printre animale în urma unei crize de epilepsie.

Momentul în care două persoane sunt atacate de un mistreț, în Sălaj
Momentul în care două persoane sunt atacate de un mistreț, în Sălaj

Scene şocante joi dimineaţa în Simleul Silvaniei din judeţul Sălaj. Un porc mistreţ a coborât din pădurea de lângă oraș şi a atacat o femeie şi un bărbat.

Apartamentul groazei, cu șobolani și tone de gunoaie. Imagini șocante filmate
Apartamentul groazei, cu șobolani și tone de gunoaie. Imagini șocante filmate

Ca să scape de un focar de infecţie din apartamentul unui vecin, locatarii unui bloc din Târgu Jiu au fost nevoiţi să obţină în justiţie permisiunea de a intra în apartamentul cu pricina.

Recomandări
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.  

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi
Ce se întâmplă în sectoarele 1 și 2, după ce actualii primari au acuzat fraudarea alegerilor. Ar fi dispărut 1.000 de voturi

Sunt tensiuni mari în sectoarele 1 și 2 ale ale Capitalei, unde actualii primari, acuza fraudarea votului de duminică. Clotilde Armand, spune că au fost ilegalităţi în mai multe secţii, şi că ar fi dispărut 1.000 de voturi.