Românii, prea atașați de aparatele vechi. Suntem codași la reciclarea deșeurilor electrice

×
Codul embed a fost copiat

Românii renunță cu greu la aparatele electrice, pe care nu le mai folosesc, iar autoritățile privesc cu dezinteres acțiunile asociațiilor de mediu.

 Așa se face că țara noastră se află la coada clasamentelor europene, în ceea ce privește colectarea și reciclarea deșeurilor electrice. În București, de exemplu, nu avem niciun punct de colectare municipal, în timp ce în alte țări europene, există cel puțin unul, la 50.000 de locuitori.

România și alte 39 de țări din întreaga lume au sărbătorit luni Ziua Internațională a Reciclării Deșeurilor Electrice. Elevii școlii George Bacovia din sectorul 4 al Capitalei au adunat zeci de deșeuri electrice. Anul trecut au reușit să strângă cea mai mare cantitate de baterii din toată țara, în cadrul proiectului "Patrulă de Reciclare".

Copil: ”Mulţi oameni consideră "de ce să facem noi, fac alţii pentru noi" şi nu este aşa pentru că dacă tu nu faci, el nu face, ea nu face, nu o să mai facă nimeni nimic”.

Copil: ”După ce sunt strânse sunt luate la un centru de colectare, iar apoi sunt topite şi extrase materiale şi resurse din care se pot face altele noi”.

Citește și
caine reciclare
Câinele care adună gunoaie și pungi de plastic atunci când se joacă cu stăpânii lui
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Copil: ”Aşa vor deveni şi apele mai curate şi aerul mai curat. Nu va mai fi atâta poluare”.

Dorina Constantin, directoarea Școlii ”George Bacovia” din Sectorul 4: ”Cred că transmit asta şi părinţilor şi părinţii uneori se străduiesc să dea un bun exemplu şi sper să fie un exemplu continuu, să devenim tot mai conştienţi de impactul tuturor deşeurilor asupra mediului înconjurător”.

Doar 7 milioane de tone de deșeuri au fost colectate în ultimii 8 ani prin programele de colectare a deșeurilor electrice inițiate de Asociația Română pentru Reciclare.

Roxana Puila, Asociaţia "Environ": ”Sunt foarte mulţi români care încă mai păstrează în case echipamente electrice vechi, care fie sunt stricate, fie nu le mai folosesc, dar pe care le ţin că piese de mobilier sau le donează, iar, mai nou, practică este vânzarea pe site-urile de profil. Din păcate, doar 20% din cât se generează ajunge în circuitele oficiale de reciclare”.

România este, din păcate, la coada clasamentelor europene în ceea ce priveşte colectarea şi reciclarea deşeurilor electrice. Potrivit celor de la Eurostat, în anul 2016, rata atinsă de ţara noastră a fost de 1, 6 kg pe cap de locuitor, cea mai mică de Europa. Media fiind de 8, 9 kg la nivel european.

Nu ne ajută, însă, nici infrastructura. Potrivit normelor europene, în fiecare oraș din țară ar trebui să fie cel puțin un punct de colectare pentru deșeuri electrice la 50.000 de locuitori. În Germania, Suedia sau Belgia mecanismul de colectare selectivă este extrem de bine pus la punct. Deșurile electrice sunt preluate săptămânal din zonele special amenjate, iar cei care amestecă deșeurile riscă amenzi de sute de euro.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Surpriză la Festivalul Oktoberfest. Anunțul făcut de organizatorii evenimentului
Surpriză la Festivalul Oktoberfest. Anunțul făcut de organizatorii evenimentului

Au mai rămas patru zile până când Oktoberfest îşi închide porţile. Dar, dincolo de cantitățile uriașe de bere vândute cu care se laudă organizatorii, în acest an există încă un motiv de mândrie.

Câinele care adună gunoaie și pungi de plastic atunci când se joacă cu stăpânii lui
Câinele care adună gunoaie și pungi de plastic atunci când se joacă cu stăpânii lui

Un câine din Marea Britanie ajută la combaterea poluării, adunând gunoaie și pungi de plastic în timp ce se joacă cu stăpânii lui. 

Motivul pentru care o britanică a fost arestată în fața copiilor. „Am trăit un coșmar”
Motivul pentru care o britanică a fost arestată în fața copiilor. „Am trăit un coșmar”

O femeie din Ipswich, Marea Britanie, a ajuns în arest după ce a încălcat hotărârile locale privind reciclarea gunoiului menajer.

Lecția primită de un bărbat care și-a aruncat frigiderul într-o prăpastie
Lecția primită de un bărbat care și-a aruncat frigiderul într-o prăpastie

Lecție dură, dar necesară, primită de un bărbat din Spania, filmat când arunca un frigider într-o prăpastie, în timp ce îi lua peste picior pe oamenii care reciclează.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.