Iohannis: Trebuie găsite soluţii pentru stimularea inovării, încurajarea investiţiilor şi creşterea rolului cercetării

×
Codul embed a fost copiat

Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat, joi, că trebuie găsite soluţii pentru stimularea inovării, încurajarea investiţiilor şi creşterea rolului cercetării în domenii-cheie precum medicina, biotehnologia sau energia verde.

El a făcut o vizită la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice (ICSI) din Râmnicu Vâlcea, împreună cu vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Educaţiei, Monica Anisie, şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.

"În ultimii ani, cercetarea din România, din păcate, nu a beneficiat nici pe departe de atenţia şi finanţarea cuvenite, situaţie care a avut, indiscutabil, un impact negativ asupra calităţii vieţii noastre, a tuturor. Cercetarea este o componentă indispensabilă a dezvoltării pe termen lung a economiei naţionale, dar şi europene, iar guvernarea actuală ştie acest lucru şi va acţiona în consecinţă. Eu sunt ferm convins că România nu poate fi puternică decât dacă se bazează pe cunoaştere şi inovare. De aceea, trebuie găsite soluţii pentru stimularea inovării, încurajarea investiţiilor şi creşterea rolului cercetării în domenii-cheie cum sunt medicina, biotehnologia sau energia verde", a afirmat Iohannis.

Potrivit şefului statului, România are în domeniul cercetării un avantaj competitiv "imens" datorită capitalului uman.

"Avem cercetători cu performanţe impresionante, avem tineri remarcabili, dedicaţi şi creativi. Dar, dincolo de acest potenţial intelectual remarcabil, avem nevoie de inteligenţă instituţională, inclusiv pentru a valorifica şi folosi corespunzător oportunităţile europene în materie de finanţare. Finanţarea prin fonduri structurale reprezintă o soluţie pentru sistemul medical românesc, care ar contribui atât la menţinerea tinerilor medici şi cercetători în ţară, cât şi la reîntoarcerea celor plecaţi sau la implicarea diasporei în proiectele din România", a declarat preşedintele.

Citește și
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

El a arătat că Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice reprezintă o instituţie "emblematică" pentru cercetarea românească.

"Prin această vizită, am vrut să atrag atenţia asupra importanţei cercetării pentru societatea noastră. De altfel, pandemia de COVID-19 a reconfirmat rolul pe care cercetarea şi inovarea îl au în depăşirea crizelor, indiferent de natura lor. În cercetare ne punem speranţele pentru un tratament viabil şi un vaccin împotriva SARS-CoV-2, care să ne ajute la depăşirea acestei crize profunde, care a afectat întreaga lume. Am văzut cu toţii cum, în domeniul medical, inovarea are un rol esenţial în îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei. Tot prin cercetare-inovare putem răspunde ţintelor curajoase asumate prin Pactul Verde european. Pentru aceasta trebuie să facem investiţii, să retehnologizăm, să construim noi capacităţi, să digitalizăm, precum şi să formăm resursa umană", a transmis Klaus Iohannis.

În opinia sa, cele două proiecte ale ICSI care vor fi lansate vineri, în valoare de peste 23 de milioane de euro şi finanţate prin Programul Operaţional Competitivitate, vor creşte capabilitatea de cercetare-dezvoltare-inovare a institutului în ceea ce priveşte energia pe bază de hidrogen şi în domeniul nuclear.

"Dacă dorim soluţii eficiente pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, dezvoltarea noilor tehnologii pe bază de hidrogen, precum şi rafinarea soluţiilor de stocare a energiei sunt cruciale. Cercetarea trebuie privită ca o investiţie în viitorul României. Este, alături de educaţie, şansa noastră la un viitor pe care nu avem voie să-l ratăm. Sunt convins că, prin prezenţa aici, astăzi, a miniştrilor cu responsabilităţi în domeniu, angajamentul pentru susţinerea cercetării în România va prinde contur şi va căpăta continuitate", a evidenţiat preşedintele Iohannis.

Iohannis: Economia îşi revine, dar finanţele publice au rămas puţin în urmă

 

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, că economia României îşi revine, dar "finanţele publice au rămas puţin în urmă".

"Revenirea în 'V' este o realitate, este demonstrată de toate statisticile şi este un lucru extrem de îmbucurător pentru noi. Însă, despre ce vorbim aici, când avem deficit. Economia şi-a revenit, dar noi nu vrem să ştrangulăm această revenire, dimpotrivă, vrem să încurajăm economia să crească mai mult şi mai repede. Exact pentru acest obiectiv au fost tot amânate anumite plăţi care trebuiau făcute la bugetul de stat, şi, pe de altă parte, au fost construite programe de sprijin pentru diferite sectoare. În condiţiile revenirii economiei, noi totuşi am permis firmelor să nu-şi plătească acum, repede, toate dările. Deci, banii la buget nu s-au încasat, pe de altă parte este evident că aceste programe absolut necesare de sprijin, în diferitele sectoare ale economiei, se fac cu bani care se cheltuie tot de la buget. Economia îşi revine, dar finanţele publice au rămas puţin în urmă şi pentru a putea onora toate plăţile - salarii, pensii, programe de sprijin în economie - este nevoie de bani şi această nevoie de bani a crescut un pic, trebuie să recunoaştem, deficitul, dar sunt bani bine investiţi", a spus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”
Strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. „Situația este jalnică”

După ploile puternice din ultimele zile, strada surpată în Cluj-Napoca o ia din nou la vale. Zona a fost acoperită, luna trecută, doar cu o prelată fixată cu saci cu nisip. Dar panta nu a fost ranforsată nicicum.

Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă
Începe procesul tragediei de la Crevedia. Acuzațiile pentru care vor răspunde Ionuţ Doldurea şi Cosmin Stîngă

Parchetul General a finalizat ancheta în cea mai mare tragedie din ultimii ani. Vorbim despre explozia de anul trecut din Crevedia, soldată cu morți, răniți și distrugeri uriașe. Rechizitoriul a fost trimis în instanță pentru începerea procesului.

Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro
Motivul pentru care un pasager a fost dat jos din avion după îmbarcare. Gestul care i-a adus o amendă de 2.000 de euro

Un bărbat în vârstă de 40 de ani s-a ales cu o amendă de 2.000 de euro și a fost dat afara din avion de însoțitorii de zbor.

 

Recomandări
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei
După o zi de ”negocieri dificile”, Ungaria a fost de acord să nu se opună prin veto ajutorului dat de NATO Ucrainei

Președintele maghiar Viktor Orbán și șeful NATO, Jens Stoltenberg, au ajuns la un acord, după o zi de negocieri "dificile".  

Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util
Val de refinanțări la Prima Casă în aprilie și mai. Decizia luată de Finanțe pentru a face față procedurii în timp util

Începând de săptămâna trecută Ministerul Finanțelor a decis modificarea procedurii de refinanțare a creditelor de tip Prima Casă, informează instituția. 

România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă
România, primul loc în UE la irosirea mâncării. Cum putem combate risipa alimentară printr-o alimentație sănătoasă

România se află într-o poziție tristă în topul risipei alimentare din Uniunea Europeană, ocupând locul 1, cu o cantitate estimată de 2,5 milioane de tone aruncate anual. Mâncatul sănătos este un pas important în combaterea risipei alimentare.