Consumul de băuturi alcoolice a crescut în timpul izolării. Pericolul la care ne expunem

×
Codul embed a fost copiat

Europa se confruntă cu o creștere evidentă a consumului de alcool în familie. Iar trendul va persista și după relaxarea restricțiilor, spun specialiștii.

Problema este că alcoolul, chiar și în cantități mici, este și mai nociv în lipsa mișcării. Iar sedentari am fost mai toți în aceste luni.

În cazul unei pneumonii, dacă suferă ficatul, plămânul este și mai afectat.

În această perioadă, în care viața ne-a fost dată peste cap de pandemie, suntem stresați și avem multe întrebări: legate de serviciu, de finanțele personale, de ce o să se întâmple în viitorul apropiat. Iar pentru unii, aceste întrebări devin mai ușoare în fața unui pahar cu alcool. Dar ele apar zilnic.

Viorel Roman, psiholog dependenta alcool: "Creierul nu face diferență între un gând și realitate. Creierul învață că modalitatea primară de a face față stresului e consumul de alcool. Dacă îl învățăm așa, compromitem mecanismele de a face față stresului, ne relaxăm făcând niște excericiții de respirație de exemplu. Creierul își apără adicția și solicită mereu reîntărirea acelui comportament!"

Citește și
coronavirus Iran
Peste 700 de iranieni au murit după ce s-au otrăvit cu alcool, crezând că sunt protejați de Covid-10
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Făcând automat această legătură, creierul vă cere să fie tot timpul relaxat. Adică vă cere alcool. Toate țările europene constată în aceste luni o creștere a consumului de astfel de băuturi în familie. Și în România vorbim despre același trend.

Problema este că un consum nu neapărat mare, dar constant, însoțit de sedentarism, are un efect și mai nociv asupra ficatului.

Ștefan Voicu, doctor: "Alcoolul este combustibil. 20 de mililitri pe 24 de ore reprezintă cantitatea pe care ficatul o poate prelucra. Ce se întâmplă cu mai mult? Va fi aruncat în sânge. Alcoolul nu se elimină, ci se depune sub forma de grăsime, grăsime pură, în ficat!"

Și, destul de ușor, putem să ajungem să suferim de steatoză hepatică.

Gabriela Smira, medic primar medicină internă: "Pot face hepatite cronice și ulterior ciroză hepatică. Ficatul are puterea asta regenerativă, dar dacă însă nu e prea târziu, dacă am luat măsurile la timp, boala hepatică e reversibilă."

Măsurile care trebuie luate sunt mișcare multă și reducerea cantității de alcool consumate.

În cazul unei pneumonii, ficatul este cel care ajută plămânii să facă față bolii. Asta dacă vorbim despre două organe sănătoase și capabile să își îndeplinească funcțiile.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Ce era, de fapt,
Ce era, de fapt, "spirtul ucigaş" care a omorât 10 oameni. Reţeta care ucide în chinuri groaznice

O anchetă de proporții a început în județul Iași, unde, conform poliției, zece oameni din mai multe comune au murit intoxicați cu spirt contrafăcut.

Peste 700 de iranieni au murit după ce s-au otrăvit cu alcool, crezând că sunt protejați de Covid-10
Peste 700 de iranieni au murit după ce s-au otrăvit cu alcool, crezând că sunt protejați de Covid-10

Lucrătorii din domeniul sănătății din Iran avertizează oamenii să nu cadă în capcana mortală a păcălelilor legate de infecțiile cu noul coronavirus.

Ce riscă persoanele care consumă alcool în timpul pandemiei de Covid-19. Avertismentul OMS
Ce riscă persoanele care consumă alcool în timpul pandemiei de Covid-19. Avertismentul OMS

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că riscul de contractare a Covid-19 este mai crescut în cazul persoanelor care consumă alcool.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.