Aventura unei șoferițe din Târgu Jiu care a băut la un bar și apoi s-a urcat la volan

×
Codul embed a fost copiat

O șoferiță din Târgu Jiu s-a ales luni seară cu dosar penal după ce a ajuns cu mașina pe trotuar, fiind la un pas de a lovi două persoane, apoi a plecat să își schimbe hainele și să bea o bere.

Femeia a fost găsită de polițiști într-un bar. Grav este că, după cum povestesc martorii, individa era amețită de aburii alcoolului și în momentul în care nu a mai putut stăpâni autoturismul.

Agenții au testat-o și a rezultat o alcoolemie de 1,22 miligrame alcool pur în aerul expirat.

"Poliţist: - Eraţi cu maşina şi aţi mai băut şi o bere, asta e interesant.
Suspectă: - Eu? Băui o bere, care e problema?
Poliţist: - Haideţi cu noi."

Femeia în vârstă de 42 de ani a fost la un pas de o provoca tragedie cu câteva minute înainte de a fi luată de poliţişti dintr-un local din Târgu Jiu. Martorii spun că şoferiţa a ajuns cu maşina pe trotuar, chiar lângă o staţie de autobuz, şi a fost cât pe ce să lovească două persoane.

Citește și
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Din fericire, niciun pieton nu a fost rănit. Însă femeia a fost nevoită să dea explicaţii în fața poliţiştilor și a fost supusă probei cu etilotestul.

Pe numele şoferiţei a fost deschis dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Șoferul unui microbuz școlar ar fi fost agresat de polițiști: ”Mi-au pus și piedică”
Șoferul unui microbuz școlar ar fi fost agresat de polițiști: ”Mi-au pus și piedică”

11 elevi din județul Vaslui au asistat sâmbăta seară la scene de necrezut. Au văzut cum șoferul microbuzului şcolar cu care călătoareau a fost bătut în timpul unui banal filtru de poliție.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.