Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății: ”Nu e târziu pentru adoptarea certificatului verde”

adriana pistol
Agerpres

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a afirmat că în România sunt în circulaţie atât tulpina Omicron, cât şi Delta.

Ea a mai precizat că în momentul în care Omicron va deveni dominantă, atunci toată lumea este expusă. Pistol a menţionat că încă nu este târziu pentru reglementarea certificatului verde, transmite News.ro.

Adriana Pistol a fost întrebată, vineri, într-o conferinţă de presă, dacă se aşteaptă ca după începerea şcolii să explodeze numărul de cazuri de Omicron asupra copiilor.

“Nu va exploda asupra copiilor în mod deosebit. Încă nu avem o transmitere comunitară susţinută. Observăm că tulpina Omicron începe să câştige teren. Am putea spune, în prezent, că avem în circulaţie ambele tulpini, atât tulpina Omicron, cât şi tulpina Delta, să spunem aproximativ jumătate jumătate. Odată ce tulpina Omicron va deveni dominantă, toată lumea sigur că este expusă, iar aglomerările umane duc la apariţia de cazuri dacă măsuril preventive, respectiv masca, spălatul pe mâini şi păstrarea distanţei fizice nu sunt îndeplinite”, a afirmat Pistol.

Ea a precizat că în România, printre persoanele depistate cu Omicron se află doi sau trei copii.

Citește și
Omicron
Unde sunt localizate simptomele variantei Omicron. Ce spun experții
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Întrebată dacă este târziu pentru adoptarea certificatului verde, Adriana Pistol a răspuns: “În acest moment încă nu este târziu, dar sigur că la un moment dat ,dacă creşterea numărului de cazuri va fi foarte mare, în câteva săptămâni s-ar putea să devină într-adevăr târziu”.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Principalele simptome pe care varianta Omicron le poate da celor infectați
Principalele simptome pe care varianta Omicron le poate da celor infectați

Experții au dezvăluit recent câteva simptome de bază ale variantei Omicron la care trebuie să fiți atenți, deoarece cazurile continuă să crească în toată lumea.

Unde sunt localizate simptomele variantei Omicron. Ce spun experții
Unde sunt localizate simptomele variantei Omicron. Ce spun experții

O nouă cercetare explică de ce varianta Omicron este diferită față de variantele COVID anterioare.

Atacul Omicron. Spitalele din Londra au rămas fără personal medical. Armata intervine
Atacul Omicron. Spitalele din Londra au rămas fără personal medical. Armata intervine

Mai mulți militari britanici urmează să fie trimiși la Londra pentru a susţine sistemul de sănătate al Regatului Unit (NHS), care este afectat de lipsa de personal din cauza cazurilor de COVID-19.

Au fost identificate două noi simptome ale Omicron. Avertismentul specialiștilor
Au fost identificate două noi simptome ale Omicron. Avertismentul specialiștilor

De când a fost descoperită varianta Omicron a coronavirsului, simptomele provocate de aceasta și de alte tulpini au fost dezbătute pe larg.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.