Accident grav în județul Botoșani. 2 tineri au murit, după ce mașina lor a izbit 3 copaci și s-a făcut bucăți

×
Codul embed a fost copiat

Accident cumplit miercuri dimineață în județul Botoșani.

Doi tineri au murit, iar un al treilea este la spital în stare gravă după ce mașina în care se aflau a izbit trei copaci de pe marginea drumului și s-a făcut bucăți. Pe șosea nu a mai rămas decât caroseria: motorul și celelalte părți ale autoturismului au ajuns la mare distanță, chiar și prin curțile din zonă. Șoferul și pasagerul din față au fost zdrobiți în accident, iar bărbatul aflat în spate, polițist de meserie, a fost azvârlit din mașină de forța impactului.

Accidentul a avut loc miercuri dimineață la ieșirea din orașul Bucecea. La volanul mașinii se afla un tânăr de 22 de ani care, spun polițiștii și martorii, circula cu viteza foarte mare, a pierdut controlul volanului și a lovit trei copaci de pe marginea drumului.

În urma impactului extrem de violent, autoturismul s-a făcut bucăți, iar fragmente din mașină s-au împrăștiat pe sosea și prin curțile oamenilor.

Femeie: ”O bubuitură s-a auzit. Am ieșit iar afară și am văzut o bucată de mașină. Am ridicat capul și am văzut ce e în drum. Păcat de ei că sunt tineri.”

Citește și
baia mare
Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia mare, după ce șoferul care a zdrobit 2 soți a fost eliberat
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Femeie: ”A trecut peste gard. E distrus gardul acolo și a ajuns în curte. Motorul e în curte. Doamne Maica Domnului! Mă întreb cum a putut ajunge aici. Cred că au avut peste 200 de kilometri la oră.”

Speriați de ce au văzut la fața locului, martorii au sunat imediat la 112 pentru a cere ajutor. La fața locului au ajuns mai multe ambulanțe și pompierii cu un echipaj de descarcerare. Din păcate, pentru șofer nu s-a mai putut face nimic: era deja decedat.

Pasagerul din față și cel de pe bancheta din spate au fost duși de urgență la spital.

Dorina Lupu, purtător de cuvânt al ISU Botoșani: ”La sosirea forțelor de intervenție la fața locului, două dintre persoane erau încarcerate, iar a treia, lângă autoturism. Toate trei erau inconștiente. Conducătorul auto și pasagerul au fost descarcerați de către pompieri. Din nefericire, pentru șofer nu s-a mai putut face nimic.”

Din păcate, și pasagerul din față, un tânăr din de 20 de ani, a murit la spital.

Ramona Guraliuc, medic-șef UPU-SMURD Botoșani: ”Secundar accidentului rutier în care au fost trei victime, doi erau politraumatizați sever, din care unul a decedat la locul accidentului și unul a fost adus în curs de resuscitare în UPU și care, ulterior, s-a soldat cu deces. Al treilea pacient este policontuzionat, dar stabil din punct de vedere hemodinamic. A fost investigat și internat pe secția de Chirurgie.”

Tânărul care a supraviețuit teribilului accident are 27 de ani și este polițist în județul Olt.

Anchetatorii au deschis un dosar pentru ucidere și vătămare din culpă, iar acum urmează să stabilească viteza cu care rula mașina, dacă șoferul băuse sau nu, în condițiile în care, în autoturism a fost găsită și o sticlă de băuturi alcoolice.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
O tânără care și-a luat permisul acum 2 luni s-a răsturnat cu mașina într-o curte. Vehiculul, distrus aproape în totalitate
O tânără care și-a luat permisul acum 2 luni s-a răsturnat cu mașina într-o curte. Vehiculul, distrus aproape în totalitate

O tânără care și-a luat permisul acum două luni s-a răsturnat cu mașina într-o curte, deși conducea pe un drum drept, în județul Dâmbovița.

Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia mare, după ce șoferul care a zdrobit 2 soți a fost eliberat
Au fost aprinse lumânări în fața Judecătoriei din Baia mare, după ce șoferul care a zdrobit 2 soți a fost eliberat

Au fost aprinse lumânări marți seară în fața Judecătoriei din Baia Mare, după ce șoferul care a zdrobit doi soți într-o stație de autobuz a fost lăsat să plece acasă.

Cum îți alegi asigurarea pentru mașină. Riscurile dacă o cumperi pe cea mai ieftină
Cum îți alegi asigurarea pentru mașină. Riscurile dacă o cumperi pe cea mai ieftină

Asigurările RCA s-au scumpit, în special pentru șoferii de până în 30 de ani. Asigurătorii dau vina pe service-urile care au umflat prețurile, în caz de accident, iar costurile cu reparațiile se reflectă în polițele pe care le plătesc șoferii.

Accident grav pe o autostradă din Franța. O șoferiță de 93 de ani a întors mașina și a mers pe contrasens
Accident grav pe o autostradă din Franța. O șoferiță de 93 de ani a întors mașina și a mers pe contrasens

Un accident îngrozitor a avut loc luni dimineață pe o autostradă din Franța. O femeie de 93 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, potrivit Ouest France.

Recomandări
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți
Tensiunile continuă în Sectoarele 1 și 2. Radu Mihaiu acuză că sacii cu buletinele de vot dintr-o secție au fost rupți

Sunt tensiuni mari în Sectoarele 1 și 2 ale Capitalei, unde actualii primari acuză fraudarea votului. Edilul de la 2, Radu Mihaiu, care a obținut renumărarea buletinelor în una dintre secții, a anunțat miercuri noapte rezultatul procesului.

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000
Cum se dezvoltă energia verde în România. Numărul românilor care sunt prosumatori a depășit 120.000

Piața energiei verzi din România se află într-o continuă creștere, spun specialiștii. Am depășit 100.000 de prosumatori, adică oameni care își produc propria energia și furnizează și în rețea.