Două eleve de liceu din Timișoara au ajuns la spital după ce un coleg a pulverizat spray lacrimogen la baie

scoala
Inquam Photos / George Călin

Poliţiştii au deschis, joi, o anchetă, după ce două eleve de la Liceul Tehnologic Electrotimiş au ajuns la spital după un incident care a avut loc în baie.  

Un elev a pulverizat spray lacrimogen în grupul sanitar, iar două eleve de clasa a cincea s-au simţit rău. Fetele s-au dus la spital.

„La data de 10 aprilie a.c., în jurul orei 14:11, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Urbană Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că la un liceu, din municipiul Timişoara, un elev ar fi pulverizat cu un spray iritant lacrimogen în grupul sanitar din incinta liceului”, anunţă, joi, IPJ Timiş, conform news.ro. 

Două eleve de clasa a V-a s-ar fi simţit rău şi ar fi mers la spital pentru investigaţii medicale.

„La data de 11 aprilie a.c., poliţiştii s-au deplasat la liceul în cauză, în vederea efectuării de verificări. Totodată, poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în continuare efectuând cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor producerii evenimentului”, a transmis IPJ Timiş.

Citește și
bruce springsteen
Bruce Springsteen a semnat, în timpul unui concert, scutirea pentru şcoală a unei fete de 11 ani | VIDEO
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială
Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Băieţelul de șase ani care şi-a împuşcat învăţătoarea avea un trecut de comportament violent
Băieţelul de șase ani care şi-a împuşcat învăţătoarea avea un trecut de comportament violent

Un băieţel de 6 ani, care şi-a împuşcat şi rănit învăţătoarea anul trecut la o şcoală din Newport News, avea un background de „izbucniri violente” în colectivitate, inclusiv o tentativă de sufocare a unei educatoare care a dus la exmatricularea sa.

Bruce Springsteen a semnat, în timpul unui concert, scutirea pentru şcoală a unei fete de 11 ani | VIDEO
Bruce Springsteen a semnat, în timpul unui concert, scutirea pentru şcoală a unei fete de 11 ani | VIDEO

Bruce Springsteen a semnat scutirea de la şcoală a unui fan. La 31 martie, în timpul concertului său de la Chase Center din San Francisco, în Statele Unite, atenţia cântăreţului a fost acaparată de o tânără din faţa scenei.

 

Cazul care face istorie în SUA. Părinții unui adolescent au fost condamnați la închisoare pentru crimele fiului lor
Cazul care face istorie în SUA. Părinții unui adolescent au fost condamnați la închisoare pentru crimele fiului lor

Părinții unui adolescent din Statele Unite care și-a împușcat mortal patru colegi de școală vor petrece între 10 și 15 ani în spatele gratiilor.  

În premieră, doi părinți din SUA au fost condamnați la închisoare pentru crima care a fost comisă de fiul lor adolescent
În premieră, doi părinți din SUA au fost condamnați la închisoare pentru crima care a fost comisă de fiul lor adolescent

James și Jennifer Crumbley, părinții adolescentului care a ucis patru elevi în atacul din 2021 de la o școală din Oxford, Michigan, au fost condamnați la câte 10 până la 15 ani de închisoare.

Câte mii de euro pe lună costă o școală privată în România. Numeroși părinți și-au mutat copiii la stat
Câte mii de euro pe lună costă o școală privată în România. Numeroși părinți și-au mutat copiii la stat

În ultima perioadă mulți părinți care și-au înscris copiii în unități de învățământ private i-au mutat la școli de stat.  

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.