Tradiția colindatului, știrbită de pandemie. Cum se merge cu uratul în acest an

×
Codul embed a fost copiat

Ar fi vremea colindatului, dacă n-am fi în pandemie. În Maramureş, coconii obişnuiţi să meargă cu uratul, vestind naşterea Domnului repetă cântecele şi se organizează în grupuri mici, doar cu fraţii şi verişorii.

Colindă cu masca şi fără să intre în case. Secretarul de Stat în Ministerul de Interne, Raed Arafat, recomandă însă evitarea acestui obicei de Crăciun şi Anul Nou.

În satele de munte din Maramureş, tradiţia colindatului din poartă în poartă se păstrează din moşi strămoşi.

Coconii - copilaşi îmbrăcaţi în straie populare, cu obrajii ciupiţi de ger -, porneau anii trecuţi prin zăpada mare cu colinda pe la toate casele. Anul acesta însă nici zăpada n-a căzut, iar obiceiul nu se ştie dacă va mai putea fi ţinut. Copiii repetă totuşi cântecele şi şi-au completat frumoasele costume cu masca de protecţie.

Iuliana Fînc, localnic: "O să vină 2-3 copii însoţiţi de un bunic sau un părinte, la poartă, şi noi o să-I aşteptăm afară să le dăm nuci, mere şi dulciuri, fiindcă situaţia este de aşa natură, trebuie să ne bucurăm de sărbători, dar cu sufletul mai îndoit. O să respectăm regulile pentru a ne putea proteja, pe noi pe copii, pe bătrâni."

Citește și
dubasi
Dubașii din Sâvărșin au colindat Familia Regală: „Nu m-am așteptat la asta niciodată”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Copiii speră totuşi să meargă şi anul acesta chiar şi în grupuri mici - fraţi şi verişori - să colinde pe afară pe vecinii care îi aşteaptă în prag.

Maria Muntean, colindător: "Noi am început deja să ne întâlnim şi să învăţăm colinde, eram 6-7 copii şi anul acesta cred că doar 2."

Ștefan Rednic, localnic: "Pe colindători îi aşteptăm, dar o să vină puţini 3-4, nu mulţi, ca să respectăm regulile."

Amalia şi Raul, doi fraţi de 10 ani şi respectiv 8 ani, obişnuiau să colinde alături de alţi 10 prieteni. Anul acesta au filmat în schimb un colind pe care-l vor trimite online tuturor rudelor.

Şi în oraşele mari au început să vină urători printre blocuri. Deşi, pentru siguranţa tuturor, secretarul e stat Raed Arafat recomandă să evităm acest obicei anul acesta.

Raed Arafat, secretar de stat în MAI: "Colindatul poate să fie 3 persoane care merg de la casă la casă. Dar sfatul este să evitaţi acest lucru. Chiar dacă este o tradiție, mersul din casă în casă crește riscul. Intratul în mai multe case, mai scoți masca, te întâlneşti cu cineva, riscul crește și pentru tine și pentru ceilalți."

În mod tradiţiona,l colindătorii aduc în fiecare an în casele românilor voioşie şi urări de bine şi sănătate.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Cete de colindători vestesc Nașterea Domnului, în ajunul Crăciunului
Cete de colindători vestesc Nașterea Domnului, în ajunul Crăciunului

Crăciunul a trimis pretutindeni în țară vestitori ai Nașterii Domnului.

Dubașii din Sâvărșin au colindat Familia Regală: „Nu m-am așteptat la asta niciodată”
Dubașii din Sâvărșin au colindat Familia Regală: „Nu m-am așteptat la asta niciodată”

Ca în fiecare an, dubașii din Săvârșin au venit să colinde Familia Regală la castel.

Concert de colinde în Gara Arad. „Așa ceva n-am mai văzut”
Concert de colinde în Gara Arad. „Așa ceva n-am mai văzut”

Călătorii grăbiți care au trecut luni seară prin gara din Arad au avut parte de o surpriză. Pe fugă sau în așteptarea garniturii, toți s-au bucurat de un concert de colinde.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.