Designerii de la noi au început să folosească materiale și obiecte reciclate. Unele au și 50 de ani

×
Codul embed a fost copiat

Încet, încet, produsele sustenabile şi cele din materiale recuperate sunt căutate şi la noi. Designerii de haine, dar şi de obiecte, refolosesc cu succes părţi din ţinute aruncate la gunoi.

Din păcate, nu avem şi fabrici în care să reciclăm tonele de deşeuri. Şi, tocmai de aceea, industria textilă rămâne una dintre cele mai poluante.

Reciclarea constă în prelucrarea chimică sau mecanică a unui material textil, pentru a putea fi transformat ulterior în fibre sau într-o altă țesătură. Mai nou însă a apărut şi la noi curentul de upcycling, adică utilizarea unui material în forma în care se află, pentru confecţionarea unui alt articol vestimentar sau a unui accesoriu. Ambele proceduri au ca scop reducerea risipei şi a poluării.

Cristina Bâtlan, fondator brand de încălțăminte: „Lângă noi aici avem o catrință din 1910, peste 100 de ani, pe care am găsit-o într-un târg, aproape distrusă, din care am confecționat o întreagă colecție, nu doar o piesă, asta s-a transformat într-o bluză. Alta, o catrință foarte mică, care avea o mică bucată, s-a transformat într-o geantă, pe care am cusut-o manual și i-am dat și un nume românesc, Kira. Pantofi din brocard, pe care l-am găsit într-un magazin de antichități, erau role de material abandonate probabil, acest brocard are 50 de ani, țesut cu tehnică venețiană.”

Nu există capacitate industrială de reciclare

În România, hainele care ajung la gunoi, şi mai apoi la firmele care se ocupă de sortare, devin ulterior materiale de uz industrial. Nu avem fabrici care să le transforme, deşi multe dintre produsele de slabă calitate pe care le cumpărăm ajung repede la gunoi.

Citește și
ursuleti gumati facuti din turbine eoliene
Ursuleți gumați făcuți din eoliene. Procesul prin care oamenii de știință vor să le transforme în diverse obiecte
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Cristina Bâtlan: „Practic, toate bazele pe care le avem aici sunt piese deja existente, sau din vintage shopuri, sau le-am adus un plus de valoare, cu anumite elemente pe care le aveam deja pe stoc. Bluza aceasta am găsit-o într-un street shop, și i-am făcut noi aceste aplicații în formă de aripi”.

Irina Voinea, creator de modă: „Tot acest aspect a venit dintr-o nevoie, mai degrabă, pentru că având foarte multe proiecte, pe repede înainte, a trebuit să găsim soluții practice. Evident, pornind de la o piesă deja făcută pe care o putem refreshui, să îi aducem un imput nou, să îi dăm o nouă viață. Tot ce ține de partea asta de reciclat, bannere, postere, corturi, carpete vechi, sau din fășii, poți să împletești să creezi alte materiale.”

Există, totodată, magazine care vând doar produse confecționate după rigorile sustenabilităţii. Să nu vă aşteptaţi însă să fie ieftine.

Florina Secară, cofondator magazin modă sustenabilă: „Ăştia sunt adidaşi produşi din material reciclat, aici avem ce bluze şi tricou din material bumbac reciclat, amestecat cu altceva”

Europenii cumpără anual în jur de 26 de kilograme de textile și aruncă 11. Partea bună este că în ultimii ani au apărut în România centre de colectare a hainelor vechi.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O familie din Australia își alimentează casa cu energie din 800 de baterii de laptop reciclate
O familie din Australia își alimentează casa cu energie din 800 de baterii de laptop reciclate

Sunt tot mai mulți oamenii care iau în serios amenințările la adresa mediului. Încearcă să consume cât mai puțină energie și să polueze mai puțin.  

Ursuleți gumați făcuți din eoliene. Procesul prin care oamenii de știință vor să le transforme în diverse obiecte
Ursuleți gumați făcuți din eoliene. Procesul prin care oamenii de știință vor să le transforme în diverse obiecte

Oamenii de știință au creat un nou tip de rășină care va putea fi folosită pentru a produce turbine eoliene ce vor putea fi reciclate în ursuleți gumați comestibili.

Baia Mare: Ce amenzi riscă cei care nu sortează gunoaiele pentru a fi reciclate corect
Baia Mare: Ce amenzi riscă cei care nu sortează gunoaiele pentru a fi reciclate corect

Polițiștii locali din Baia Mare sunt pe urmele celor care nu sortează gunoaiele pentru a fi reciclate corect, ci le aruncă la voia întâmplării.

Billie Eilish vrea să lanseze o linie de teniși ”vegani”, confecționați din materiale reciclate
Billie Eilish vrea să lanseze o linie de teniși ”vegani”, confecționați din materiale reciclate

Cântăreața americană Billie Eilish colaborează cu o companie producătoare de articole sportive pentru a lansa o linie de teniși "vegani".

Cum arată pantofii realizați din mușchi și PET-uri reciclate sau gențile din coji de mere
Cum arată pantofii realizați din mușchi și PET-uri reciclate sau gențile din coji de mere

Industria modei este una dintre cele mai poluante din lume. Unele studii spun că produce mai multe emisii de dioxid de carbon decât industria aviatică şi cea maritimă la un loc.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.