Germania întărește măsurile de securitate în contextul convocării a peste 50 de marșuri proruse pentru 9 mai

Poarta Brandenburg
Getty

Autorităţile germane au întărit măsurile de securitate în ţară în contextul în care a fost anunţate peste 50 de mitinguri pentru duminică şi luni, de ziua capitulării celui de-al treilea Reich.

Unele dintre aceste manifestaţii sunt organizate de grupuri proruse şi de extremă dreapta, transmite sâmbătă EFE, citată de Agerpres.

În Berlin sunt aşteptate mitinguri la monumentul armatei sovietice din Tiergarten, lângă emblematica Poartă Brandenburg şi în parcul Treptow, unde de obicei se strâng mii de oameni în această zi pentru a aduce un omagiu celor 80.000 de militari sovietici căzuţi în bătălia pentru Berlin.

Poliţia berlineză a interzis în circa 15 puncte ale capitalei, inclusiv la monumentele comemorative, expunerea de simboluri militare şi de steaguri ruse sau ucrainene, pentru a evita provocările. Totuşi, în alte locuri publice, arborarea de drapele ucrainene în aceste două zile este „permisă în principiu”, a anunţat poliţia.

Anunţul vine după un protest din partea ambasadorului Ucrainei la Berlin, Andrii Melnik, care a cerut autorităţilor să revoce restricţiile pentru aceste două zile. „(...) Această decizie scandaloasă (a poliţiei berlineze) trebuie REVOCATĂ”, scrisese Melnik pe Twitter, potrivit dpa.

Citește și
armata, moldova
Uniunea Europeană și-a anunțat intenția de a consolida armata Republicii Moldova
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Desfăşurarea de forţe de poliţie, numai în capitala germană urmând să fie trimişi 6.000 de agenţi, va începe încă de duminică, zi în care ţara marchează 77 de ani de la semnarea capitulării Germaniei naziste.

Duminică seara, cancelarul german Olaf Scholz se va adresa naţiunii într-un mesaj televizat, conştient că în acest an manifestările vor avea un caracter "foarte special", au anunţat vineri surse din guvernul de la Berlin.

Pentru luni a fost pregătit un dispozitiv special de poliţie în contextul convocării unui marş care va porni de la cele două tancuri 'T.34' integrate în monumentul din Tiergarten şi până la statuia impunătoare, de 30 de metri, a unui soldat sovietic cu sabia coborâtă şi sub picioarele căruia se află o svastică tăiată de el, în parcul Treptow.

Nimeni nu trebuie să-şi declare solidaritatea cu regimul criminal al (preşedintelui rus) Vladimir Putin”, a declarat ministrul de finanţe Christian Lindner ediţiei de sâmbătă a cotidianului Neue Osnabrücker Zeitung.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 73. Kiev: Toate femeile, copiii și bătrânii au fost evacuați din uzina Azovstal

Citește și...
VIDEO. Pregătiri pentru parada militară de Ziua Victoriei, la Moscova. Ce va fi diferit față de anii trecuți
VIDEO. Pregătiri pentru parada militară de Ziua Victoriei, la Moscova. Ce va fi diferit față de anii trecuți

La Moscova se fac ultimele pregătiri pentru parada de Ziua Victoriei, care va avea loc pe 9 mai. Potrivit Daily Mail, anul acesta evenimentul nu va mai avea amploarea din anii trecuți, după pierderile suferite de armata rusă în războiul din Ucraina.

Uniunea Europeană și-a anunțat intenția de a consolida armata Republicii Moldova
Uniunea Europeană și-a anunțat intenția de a consolida armata Republicii Moldova

Kremlinul a negat că președintele Putin ar avea de gând sa declare oficial război Ucrainei la parada Victoriei.

Spectacol la Brașov. Parada Junilor s-a reluat, după doi ani de pandemie
Spectacol la Brașov. Parada Junilor s-a reluat, după doi ani de pandemie

În Duminica Tomii s-a ținut, în Brașov, una dintre cele mai animate parade ale Junilor din ultimii ani.

FOTO. Kim Jong Un s-a urcat pe cal un cal alb la o paradă militară din Coreea de Nord
FOTO. Kim Jong Un s-a urcat pe cal un cal alb la o paradă militară din Coreea de Nord

Președintele Coreei de Nord, Kim Jong Un, s-a urcat pe un cal alb la parada militară care a avut loc recent în Phenian, care a sărbătorit cea de a 90-a anivesare a înființării ”Armatei poporului”.  

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.