"Fabrică" de adopții ilegale descoperită în Grecia. De unde proveneau mamele

adoptie
iStock

Poliţia din oraşul grec Salonic a destructurat o reţea de adopţii ilegale în care erau implicate femei din Bulgaria, transmit marţi BTA şi ANA-MPA.

 

În cadrul operaţiunii au fost reţinute 12 persoane, între care un avocat şi un medic. În total peste 60 de persoane erau implicate în această reţea, despre care se crede că era condusă de trei femei din Georgia, care fac parte dintre cei arestaţi, au indicat surse judiciare citate de BTA.

Potrivit aceloraşi surse, ancheta în acest caz, care a durat mai multe luni, a scos la lumină o adevărată "fabrică" de adopţii ilegale. Zeci de femei din Bulgaria ar fi călătorit în Grecia, însoţite de membri ai grupării, pentru a da naştere unor copii care erau vânduţi ulterior unor cupluri fără urmaşi.

Preţurile practicate cuprindeau cheltuielile cu naşterea şi se ridicau până la 25.000 de euro, în funcţie de sexul copilului şi trăsăturile acestuia.

Citește și
Asistenta maternală a fost audiată mai bine de 6 ore la București
Un nou caz "Sorina". O fetiţă din Bocşa, pe cale să fie despărţită de asistentul maternal care a crescut-o
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ancheta a mai dezvăluit şi o altă afacere nu mai puţin lucrativă a aceleiaşi reţele, comerţul cu ovule umane cumpărate de la tinere din ţări terţe şi revândute, trafic în care se bănuieşte că ar fi fost implicate clinici private de fertilizare in vitro.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTaV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Prima zi de şcoală în SUA a Sorinei, fetiţa adoptată din Baia de Aramă. VIDEO
Prima zi de şcoală în SUA a Sorinei, fetiţa adoptată din Baia de Aramă. VIDEO

Sorina, fetița din Mehedinți adoptată de o familie de români stabilită în SUA, a început şcoala în noua sa patrie.

Un nou caz
Un nou caz "Sorina". O fetiţă din Bocşa, pe cale să fie despărţită de asistentul maternal care a crescut-o

O fetiţă de 7 ani este pe punctul de a fi despărţită de asistentul maternal din Bocşa, judeţul Caraş-Severin, care a crescut-o de la vârsta de un an, deşi acesta susţine că a depus la Protecţia Copilului dosar de adopţie, informează News.ro.

România, te iubesc! lansează podcastul
România, te iubesc! lansează podcastul "România, știi bine". Paula Herlo, despre adopțiile din România

După o mulțime de reportaje care au dus inclusiv la schimbarea legilor din România, Paula Herlo, Alex Dima, Cosmin Savu, Paul Angelescu și Rareș Năstase lansează "România, știi bine".

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.