Noi detalii în cazul crimei din Giurgiu. Ce au mai descoperit autoritățile despre femeia incendiată

×
Codul embed a fost copiat

Un pas uriaş au reuşit să facă anchetatorii din Giurgiu în cazul tinerei ucise şi incendiate pe marginea Drumului Naţional 6.

După exact o săptămână, victima a fost în sfârşit identificată.

Procurorii de la Giurgiu au confirmat oficial că au reușit, în sfârșit, să identifice victima, asta și după ce au dat publicității portretul-robot.

Ei au mai adăugat că este vorba despre o tânără care nu a fost dată dispărută niciodată, însă nu vor să dea alte detalii, nici nume, nici fotografie și asta pentru că, spun procurorii, orice informație de acest gen dată publicității ar putea duce la dispariția autorului, autor despre care deocamdată nu se suflă nicio vorbă.

Procurorii nu spun dacă există sau nu vreun cerc de suspecți, cu atât mai puțin dacă au în vizor suspectul cu pricina, însă surse apropiate de anchetă susțin că ar fi vorba despre o tânără de 32 de ani din județul Ilfov și despre care nu se știe deocamdată dacă a avut sau nu relații apropiate sau întâmplătoare cu agresorul.

Citește și
Politie
Polițiștii au schimbat strategia în cazul fetei incendiate din Giurgiu. Cum încearcă să găsească ucigașul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Femeia incendiată în Giurgiu a fost identificată. Nu a fost niciodată dată dispărută
Femeia incendiată în Giurgiu a fost identificată. Nu a fost niciodată dată dispărută

Anchetatorii au identificat femeia care a fost găsită carbonizată într-o valiză, pe un câmp din judeţul Giurgiu. Aceasta nu a fost niciodată declarată dispărută, iar acum se lucrează intens la descoperirea făptașului, au declarat oamenii legii.

Polițiștii au schimbat strategia în cazul fetei incendiate din Giurgiu. Cum încearcă să găsească ucigașul
Polițiștii au schimbat strategia în cazul fetei incendiate din Giurgiu. Cum încearcă să găsească ucigașul

Procurorii din Giurgiu au chemat joi la audieri mai mulţi şoferi care au trecut pe şoseaua ce leagă localitatea Valea Plopilor de Ghimpaţi acum 6 zile. Vor să vadă dacă le pot da indicii despre ucigaşul tinerei, găsită carbonizată pe marginea drumului.

Ancheta în cazul crimei din Giurgiu, în impas. Ce ipoteză se ia în calcul după apariția portretului-robot
Ancheta în cazul crimei din Giurgiu, în impas. Ce ipoteză se ia în calcul după apariția portretului-robot

Cazul femeii găsite carbonizate la marginea unui drum din Ghimpați, Giurgiu, se dovedește extrem de complicat.

Misterul tinerei incendiate în Giurgiu. Nimeni nu o recunoaşte în portretul-robot
Misterul tinerei incendiate în Giurgiu. Nimeni nu o recunoaşte în portretul-robot

Anchetatorii din Giurgiu au dat publicității portretul robot al tinerei care a fost găsită incendiată în urmă cu patru zile, la marginea unui drum din județ.

Poliţistii au realizat portretul robot al femeii incendiate la Giurgiu
Poliţistii au realizat portretul robot al femeii incendiate la Giurgiu

Criminaliștii au întocmit portretul robot al femeii găsite într-o valiză în flăcări pe marginea unui drum din județul Giurgiu.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.