Incendiul de la Matei Balș. Bilanțul victimelor a urcat la 7. Care este starea celorlalți pacienți

incendiu, Matei Balș
Alex Dima/Facebook

O pacientă cu o formă gravă de Covid-19, din pavilionul în care s-a produs incendiul de la Institutul Matei Balş, a decedat duminică.

Femeia, în vârstă de 67 de ani, fusese transferată într-un alt pavilion al spitalului. Starea ei s-a agravat și a fost intubată, iar duminică dimineață a decedat.

Sâmbătă, un alt pacient, un băbat de 70 de ani, transferat la Spitalul Universitar de Urgenţă, a decedat.

Vineri, când s-a produs incendiul la parterul unui pavilion al Instititului Matei Balş în care se aflau pacienţi cu COVID-19, au fost anunţate cinci decese.

Care este starea celorlalți pacienți afectați de incendiu
 

Starea de sănătate a pacienților afectați de incendiul care a avut loc la Institutul Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” și care au fost transferați în alte unități sanitare:
 
Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” București: 11 pacienți, stare stabilă, staționară.
 
Spitalul Universitar de Urgență București: 4 pacienți - 2 pacienți în stare generală bună, urmează să fie externați în zilele următoare; 1 pacient în stare generală mediocră, stabil în prezent; 1 pacient în stare gravă (ATI), stabil în prezent.
 
Spitalul Universitar de Urgență „Elias”: 6 pacienți: stare stabilă, staționară.
 
Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”: 6 pacienți - 1 pacient în stare gravă (ATI), 5 pacienți în stare stabilă, staționară.
 
Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”: 3 pacienți în stare stabilă, staționară (ATI).
 
Spitalul Militar Central: 4 pacienți. SMC - 2 pacienți: 1 pacient în stare stabilă, internat în secția ATI; 1 pacient intubat, instabil (ATI). ROL2: 2 pacienți în stare stabilă. 
 
Spitalul „Witting”: 3 pacienți, stare stabilă, staționară.
 
Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: 4 pacienți. 2 pacienți în stare stabilă, evoluție staționară; 2 pacienți în secția ATI: 1 pacient ameliorare clinică ușoară, 1 pacient cu evoluție spre agravare.
 
Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”: 1 pacient intubat (ATI), stare staționară.
 
Spitalul de Urgență Floreasca: 3 pacienți în stare stabilă, 3 pacienți au fost externați în 30.01.2021.
 
Spitalul Monza: 3 pacienți, stare stabilă, staționară.

Citește și
Florin Cîțu
Premierul Cîţu, la Institutul „Matei Balş”: „Vinovaţii vor suporta consecinţele, indiferent de funcţia pe care o au”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Medicii legişti au stabilit cauzele morţii victimelor incendiului de la Institutul „Matei Balș”
Medicii legişti au stabilit cauzele morţii victimelor incendiului de la Institutul „Matei Balș”

Cel puţin două dintre cele cinci victime ale incendiului de vineri de la Institutul Matei Balş au murit în urma expunerii la flacără directă, în alte cazuri fiind constatate şi intoxicaţia cu monoxid de carbon şi arsuri de căi respiratorii.

Premierul Cîţu, la Institutul „Matei Balş”: „Vinovaţii vor suporta consecinţele, indiferent de funcţia pe care o au”
Premierul Cîţu, la Institutul „Matei Balş”: „Vinovaţii vor suporta consecinţele, indiferent de funcţia pe care o au”

Premierul Florin Cîţu anunţă că a mers, sâmbătă, la Institutul „Matei Balş" pentru a se asigura că nu va exista pauză în ceea ce priveşte ancheta în cazul incendiului care a avut loc în urmă cu o zi.

Tragedii similare cu cele de la Matei Balș, petrecute în alte țări, în 2020. Cum au reacționat autoritățile
Tragedii similare cu cele de la Matei Balș, petrecute în alte țări, în 2020. Cum au reacționat autoritățile

Cinci oameni au murit vineri, în incendiul care a cuprins trei saloane la Institutul Matei Balș din București. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.