Transportul în comun, una din principalele cauze ale infectării cu Covid-19. Ce soluții s-au găsit la Timișoara

×
Codul embed a fost copiat

Una dintre principalele cauze de infectare cu SARS-COV-2 este călătoria cu mijloacele de transport în comun aglomerate, atrag atenția specialiștii.

 

Riscul de infectare a fost semnalat inclusiv de medici. Aceștia spun că mulți pacienți bolnavi de COVID-19 declară că s-au deplasat frecvent cu autobuzul sau tramvaiul înainte să ia virusul.

În ultima vreme, mulți dintre români au renunțat la acest obicei.

În mijloacele de transport în comun din Timișoara s-au înregistrat în luna septembrie cu aproape 1,5 milioane de călătorii mai puțin față de aceeași lună a anului trecut.

Citește și
spital, ambulanta, medic
Timișoara va folosi microbuzele primăriei pentru transportul pacienților, pentru că ambulanțele nu mai fac față
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Asta pentru că oamenii nu mai circulă atât de des, dar și pentru că le este teamă să nu se infecteze cu noul coronavirus.

Bărbat: ”Circul destul de rar. Ocazional. Stăm mai mult pe acasă, asta s-a schimbat. Doar așa, în caz de forță majoră, unde trebuie neapărat să mergi, mergi, n-ai ce face, mai sunt mulți care nu poartă mască și asta e un lucru care mă și reține să mai circul așa".

Femeie: Tre să te ferești, mă feresc, deci nu... dacă mă feresc, nu mi-e frică.
Reporter: Dacă este aglomerație, urcați în el?
Femeie: Nu! Nu, ignor, e mai bine”.

Femeie: "Atâta timp cât nu este înghesuială și se păstrează distanța și masca, eu cred că suntem în siguranță".

Călătoriile cu mijloacele de transport în comun reprezintă un risc real, atrag atenția medicii.

 

Dozatoare cu dezinfectant în toate autobuzele și tramvaiele

 

Mulți dintre pacienții infectați au declarat la internare că fac naveta și că autobuzul sau tramvaiul ar fi singurele spații închise aglomerate pe care le-au frecventat.

Diana Manolescu, director medical Spitalul de Boli Infecțioase Timișoara: ”Există încă o grămadă de oameni care merg la serviciu cu mijloacele de transport în comun. Cred că ar fi important să existe o frecvență mai mare a celor care îi transportă. Oameni mai puțini și transporturi mai dese”.

Pentru a reduce riscurile, Societatea de Transport Public din Timișoara a pus dozatoare cu dezinfectant în toate autobuzele și tramvaiele și au luat măsuri suplimentare de igienizare.

Cosmin Bradu, purtător de cuvânt Societatea de Transport Public Timișoara: ”Colegii noștri dezinfectează mijloacele de transport în comun în fiecare zi cu cloramină și alți astfel de dezinfectanți caracteristici".

Chiar dacă a scăzut fluxul de călători, societatea de transport nu a scăzut și frecvența autobuzelor, tocmai pentru a nu se crea aglomerație.

 

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Ce rol va avea Armata în campania de vaccinare a populației împotriva Covid-19
Ce rol va avea Armata în campania de vaccinare a populației împotriva Covid-19

Ministerul Apărării Naţionale va asigura transportul terestru şi aerian pentru toate dozele de vaccin de la sosirea în ţară a acestora, dar şi preluarea şi transportul la centrele de vaccinare de pe teritoriul României, afirmă ministrul Nicolae Ciucă.

Timișoara va folosi microbuzele primăriei pentru transportul pacienților, pentru că ambulanțele nu mai fac față
Timișoara va folosi microbuzele primăriei pentru transportul pacienților, pentru că ambulanțele nu mai fac față

Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat că ambulanţele abia mai fac faţă pentru transportul pacienţilor cu COVID-19, iar Primăria va pune microbuze de la Societatea de Transport Public la dispoziţia Serviciului Judeţean de Ambulanţă Timiș.

Europa înăsprește măsurile pentru combaterea COVID-19. Mărturisirile unor români plecați peste hotare
Europa înăsprește măsurile pentru combaterea COVID-19. Mărturisirile unor români plecați peste hotare

Stați în case, evitați transportul în comun și lucrați la domiciliu. Fiecare trebuie să-și asume responsabilitatea, în acest război cu pandemia. Este mesajul oficialilor europeni, care înăspresc continuu restricțiile.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.