Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a decretat stare de dezastru în Texas

×
Codul embed a fost copiat

Președintele Statelor Unite, Joe Biden, a decretat stare de dezastru în Texas. Regiunea poate accesa rapid fonduri federale atât de necesare în criza declanșată de vremea extremă.

În jur de 13 milioane de oameni nu au apă potabilă de o săptămână. Texanii bat zilnic sute de kilometri ca să facă rost de câteva baxuri și de hrană. În puținele magazine deschise nu se găsește mai nimic.

Nancy Wilson, fără apă şi lumina, în Houston: ”Aveam apă în castronul câinelui şi a îngheţat. Vezi cum îţi ies aburi din gură, în casă, cu uşile închise”.

În Texas, minimele au coborât până la minus 18 grade Celsius, așa cum nu s-a mai întâmplat în ultimii 30 de ani. Dacă alimentarea cu electricitate a fost restabilită aproape peste tot, jumătate din populaţia statului încă nu are apă potabilă.

Nancy Wilson: ”Am stat la coadă, deşi era nesfârşită”.

Citește și
Dezastrul din Texas se traduce și prin criza apei potabile. Oamenii sunt sfătuiți să fiarbă apa de la robinet
Criza umanitară în Texas: milioane de oameni nu au apă, curent sau căldură. Sunt deja zeci de morţi
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Nancy Wilson a stat trei ori la coadă pentru câteva sticle de apă. Acolo unde, totuşi, rețeaua e funcțională, oamenii sunt sfătuiți să nu bea direct de la robinet, ci să fiarbă apa. Nici pentru gătit nu este sigură. Ar putea fi contaminată.

Guvernatorul statului a chemat instalatori din afara Texasului pentru miile de ţevi sparte peste tot. Nu doar apa este o problemă. După o săptămână de dârdait în case, în beznă, texanii se dau peste cap să găsească ceva de mâncare.

Frustrați, localnicii cer explicaţii şi despăgubiri pentru chinul îndurat.

Localnic: ”Fiecărui texan ar trebui să-i dea-n clocot sângele”.

Greg Abbott, guvernatorul statului Texas: ”Îmi asum toată responsabilitatea pentru această situaţie. Încă o dată, găsesc că tot ceea ce s-a întâmplat e de neacceptat”.

Directorul consiliului care se ocupă cu întreţinerea reţelei susţine că angajaţii abia au reuşit să evite o catastrofă.

Bill Magness, CEO, Electric Reliability Council of Texas: ”Am ajuns până la un punct în care nu am mai putut acoperi cererea şi am fost nevoiţi să solicităm întreruperi care, din păcate, au rămas în vigoare zile întregi, până când am reuşit să stabilizăm reţeaua”.

Criza a pus în lumină impactul schimbărilor climatice.

E cât se poate de clar că, în situaţia prin care au trecut locuitorii din Texas în această săptămână, America nu mai poate să aştepte. Nu ne permitem să nu luăm măsuri.

Aproape 60 de decese sunt puse pe seama vremii extreme care a afectat sudul Statelor Unite. E vorba de oameni morţi în accidente rutiere ori intoxicaţi cu monoxid de carbon, în maşinile în care s-au refugiat pentru a se încălzi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Criză în Texas: oamenii nu au apă. Cozi de kilometri întregi la magazinele de alimente
Criză în Texas: oamenii nu au apă. Cozi de kilometri întregi la magazinele de alimente

Peste Ocean, alimentarea cu energie electrică a fost reluată în mare parte a statului Texas. Asta, după zile întregi în care oamenii nu au avut nici curent, nici apă, din cauza unui val de ger care a paralizat sudul țării.

Criza umanitară în Texas: milioane de oameni nu au apă, curent sau căldură. Sunt deja zeci de morţi
Criza umanitară în Texas: milioane de oameni nu au apă, curent sau căldură. Sunt deja zeci de morţi

Valul de ger abătut asupra Texasului a dus la o criză umanitară. Pentru a cincea zi consecutiv, sute de mii de oameni stau în frig, fără curent electric.

Reţeaua de distribuţie a energiei din statul Texas a fost la câteva minute de colaps
Reţeaua de distribuţie a energiei din statul Texas a fost la câteva minute de colaps

Din cauza valului de ger, reţeaua de distribuţie a energiei din statul american Texas a fost la câteva minute de colaps, susţine un oficial din Congresul statului.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.