Ce se ştie despre autorul atacului terorist din Viena. Mesajul postat înaintea atentatului

×
Codul embed a fost copiat

Atacatorul, încolțit și ucis luni seară în Viena de trupele speciale, era un tânăr în vârstă de 20 de ani.

De orgine albaneză, individul era însă născut, crescut și radicalizat în Austria. Ca și în cazul altor atentate, comise de islamiști în Europa, se dovedește că și de această dată, simpatiile pentru Statul Islamic ale atacatorului erau bine cunoscute autorităților. Mai mult, teroristul chiar a făcut închisoare pentru activități teroriste.

Individul, care a împușcat luni seară cu sânge rece vienezi în timp ce se plimbau ori se relaxau la terase, este Kujtim Fejzulai, cu dublă cetățenie, austriacă și nord-macedoneană. Potrivit tabloidului german Bild, tânărul și-ar fi anunțat intențiile în cursul zilei de luni, într-o postare pe Instagram.

Motivul pentru care fusese în închisoare
 

La 20 de ani, el avea deja o condamnare de 22 de luni pentru activități asociate terorismului islamist, după ce, în aprilie 2019, a vrut să plece în Siria, ca să lupte alături de Statul Islamic. Însă, după numai opt luni, a fost eliberat condiţionat, beneficiind de prevederile Legii penale juvenile. Autoritățile ar fi apreciat că tânărul „nu este capabil de acțiuni violente."

Oficial Poliție: „Am fost martorii unui atac comis de cel puţin un terorist islamist. De zeci de ani nu ne-am mai confruntat cu o asemenea situaţie în Austria.”

Citește și
atac terorist in Viena
Mesajul SRI, după atentatul de la Viena. Ce riscuri sunt în România
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Atacatorul identificat (n.r. şi ucis) era înarmat cu o puşcă de asalt şi o falsă centură de explozibil. Era susţinător al grupării teroriste Stat Islamic.

Potrivit primarului Vienei, atacatorul avea, de asemenea, asupra lui încă o armă și un cuțit. Era deci înarmat până-n dinți.

Cum și-a procurat individul arme de foc, având asemenea cazier, și pe cine a cunoscut în cele opt luni de inchisaore, sunt întrebări formulate astăzi insistent de jurnaliștii austrieci.

Poliția austriacă a reținut mai multe persoane care ar avea legătură cu teroristul
 

Încă din noaptea de luni spre marți, poliţia austriacă a percheziţionat 15 locuinţe şi a reţinut mai multe persoane având legături cu teroristul.

Sebastian Kurz, cancelarul Austriei: „A fost un atac al urii împotriva valorilor noastre fundamentale, asupra stilului nostru de viață, asupra democrației. Trebuie să înțelegem foarte clar că nu e vorba de un conflict între creștini și musulmani ori între austrieci și imigranți. Nu, e un conflict între majoritatea care crede în pace și cei puțini care vor război. E un conflict între civilizație și barbarism.”

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul atacului terorist din Viena. Mărturia unui român: „Se așteaptă să fie valul doi. S-a instalat teama”
Filmul atacului terorist din Viena. Mărturia unui român: „Se așteaptă să fie valul doi. S-a instalat teama”

Orașul Viena a fost zeci de ore paralizat, după „atacul terorist islamist" comis luni seară în centru, unde terasele erau pline de oameni, chiar înainte să intre în vigoare a doua carantină pentru combaterea pandemiei.

Mesajul SRI, după atentatul de la Viena. Ce riscuri sunt în România
Mesajul SRI, după atentatul de la Viena. Ce riscuri sunt în România

SRI a transmis un mesaj după recentul atentat de la Viena, identificând un profil care se repetă în mai multe asemenea evenimente: cel al lupului singuratic cu simpatii jihadiste, dar care nu are legături cu o organizație teroristă cunoscută.

Cancelarul Sebastian Kurz, după atacul din Viena:
Cancelarul Sebastian Kurz, după atacul din Viena: "Austria se confruntă cu o luptă între civilizație și barbarie"

Cancelarul Sebastian Kurz susține că atacul terorist de la Viena nu este o dispută între creștini și musulmani sau între austrieci și migranți, ci o luptă între cei mulți care cred în pace și puținii care vor război.

Prima fotografie cu teroristul din Viena. A postat imagini când jura credință ISIS
Prima fotografie cu teroristul din Viena. A postat imagini când jura credință ISIS

Bărbatul doborât de poliție în Viena luni seară după ce a ucis mai mulți civili a postat în trecut pe contul său de Instagram imagini din momentul în care a depus un jurământ de credință față de ISIS, transmite publicația germană Bild, citată de wien24.

Mărturiile unor români prinși în mijlocul terorii din Viena. „Cine a apucat să scape, a scăpat atunci”
Mărturiile unor români prinși în mijlocul terorii din Viena. „Cine a apucat să scape, a scăpat atunci”

A fost o noapte de teroare în Viena, unde mai mulți indivizi înarmaţi au tras fără milă în locuitorii capitalei austriece. Cel puţin patru civili au fost uciși şi alți 14 au fost răniți, din care șase sunt în stare gravă.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.