Situație dramatică pentru doi minori din Botoșani, rămași orfani și fără adăpost

×
Codul embed a fost copiat

Doi frați, de 11 și 13 ani, din Botoșani, duc pe picioare o adevărată dramă. Și-au pierdut tatăl, bolnav, în urmă cu câțiva ani. Iar mama lor, imobilizată la pat, a pierit într-un incendiu, zilele trecute.

Nici măcar acoperiș nu mai au deasupra capului. O familie cu suflet mare le-a sărit în ajutor și a demarat formalitățile pentru a-i adopta.

Vecinii nu s-au gândit de două ori când s-a pus problema adăpostului peste noapte. Ulterior, un alt sătean a hotărât împreună cu soţia sa să îi adopte. Reprezentanţii primăriei din comună spun că aveau familia în monitorizare şi ştiau că se descurca greu.

Viorica Paladie, asistent social la Primăria comunei Unțeni:
Copiii au fost preluaţi imediat de vecini. Au stat mai întâi la două familii, separat, dar acum sunt împreună la o singură familie. O să stabilim măsură care va fi cea mai bună pentru ei. Au fost ajutaţi tot timpul, dar mama a fost tot timpul împotriva vreunei măsuri de protecţie şi atunci i-am lăsat în familie. Până în ultima clipă, ea a vrut să aibă copiii lângă ea.

Dumitru Schiba, localnicul care vrea să îi adopte: "Mama era la pat şi nu a putut să se salveze, să se mişte şi să iasă afară. Copii stăteau la noi în ultima vreme. La noi stăteau, la noi mâncau. Necăjiţi! Soţia şi cu mine am decis să îi luăm noi. Mai am cinci copii. Doi în Germania şi trei acasă."

Citește și
Zece țări europene vor primi 400 de copii orfani din tabăra de migranți din Lesbos
Zece țări europene vor primi 400 de copii orfani din tabăra de migranți din Lesbos
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Familia care a decis să îi adopte pe cei doi frăţiori se va ocupa şi de înmormântarea mamei. Apoi, vor să demareze procedurile legale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Programul
Programul "Plan de viaţă" le sare în ajutor tinerilor care părăsesc centrele de plasament după vârsta de 18 ani

Tinerii din centrele de plasament primesc de miercuri un nou sprijin, datorită campaniei "Plan de viaţă", un program care îşi propune să-i ajute pe cei care părăsesc sistemul de protecţie la 18 ani şi sunt lăsaţi de izbelişte.

Zece țări europene vor primi 400 de copii orfani din tabăra de migranți din Lesbos
Zece țări europene vor primi 400 de copii orfani din tabăra de migranți din Lesbos

Zece țări europene au anunțat că vor primi aproximativ 400 de copii orfani, după ce tabăra de pe insula grecească Lesbos a fost distrusă de foc.

Sprijin pentru copiii orfani. Cum sunt ajutați să își găsească locuință și serviciu
Sprijin pentru copiii orfani. Cum sunt ajutați să își găsească locuință și serviciu

Imagini din leagănele comuniste, în care copiii orfani erau schinghiuti și înfometați, sunt un episod dureros pentru cei care și le aduc aminte. 200.000 de suflete chinuite au părăsit de atunci casele oferite de stat.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.