Poate fi Rusia trasă la răspundere pentru ororile din Ucraina? Ce spune dreptul international și cum poate fi aplicat

×
Codul embed a fost copiat

Ororile comise în Ucraina scot la iveală faţa cea mai întunecată a razboiului.  

În ciuda declarațiilor oficiale cum că atacurile ar viza doar obiective militare, în realitate rușii bombardează cu sânge rece și fără niciun pic de milă blocuri de locuințe, scoli, spitale și chiar un teatru care a fost transformat în adăpost antiaerian pentru femei, copii și bătrâni.

În aceste condiții, România și alte 39 de state au sesizat Curtea Penală Internațională cu privire la comiterea unor crime de război în acest conflict de la granițele noastre.

În același timp, Curtea Internațională de Justiție a emis un ordin prin care cere Rusiei oprirea imediată a luptelor, ordin care este însă ignorat.

Discutăm despre aceste încălcări ale dreptului internațional cu invitatul nostru, magistratul Răzvan Horaţiu Radu, profesor la Facultatea de Drept a Universității Iași și fost agent guvernamental al României la Curtea de Justiție a Uniunii Europene si la CEDO.

Citește și
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

1. Ce înseamnă, conform dreptului internațional, crime de război?

Răzvan Horaţiu Radu: ”Trebuie să luam în calcul câteva nuanțe. Ați vorbit despre Curtea Internațională de Justiție unde Ucraina a intentat o acțiune împotriva Rusiei și unde avem deja o hotărâre provizorie și niște măsuri ordonate printr-o hotărâre a Curții Internaționale. Și de asemenea, trebuie luat în calcul și sesizarea Curții Penale Internaționale unde pe lângă cele 39 de state se mai adaugă încă două Japonia și Macedonia de Nord, în total 41 de state au solicitat anchetă în Ucraina.

Dacă vorbim despre Curtea Penală Internațională ea are competența să investigheze nu doar crime de război ci și genocid, crime împotriva umanității. Din perspectiva statutului de la Roma privind Curtea Penală Internațională dacă vorbim de cele amintite mai sus sunt foarte multe acte materiale care pot fi subsumate acestor infracțiuni care atrag competența Curții Penale Internaționale.

De exemplu: atacuri împotriva civililor, omor, tortură, viol, luarea în sclavie a unor persoane, atacuri împotriva unor obiective civile, monumente religioase, nerespectarea regulilor de război. Practic desfășurarea războiului cu încălcarea regulilor războiului. Războiul este un conflict între forțe armate, nu trebuie să implice populația civilă, există o serie de reguli stabilite încă de secolul trecut de dreptul de la Geneva. Încălcarea tuturor acestor norme poate atrage competența Curții Penale Internaționale, dar trebuie dovedite”.

2. Curtea Penală Internațională a declanșat deja o anchetă iar un procuror se află în Ucraina. Ce presupune această anchetă? Ce ar trebui sa găsească acest procuror pentru a dovedi acuzațiile care sunt aduse Rusiei?

Răzvan Horaţiu Radu: ”Spre deosebire de alte situații, conflicte în care Instanțele Penale Internaționale au fost inființate după terminarea conflictelor, acum avem o anchetă care se desfășoară chiar în momentul agresiunii. Procurorul Curții Penale Internaționale a solicitat atât statelor care au făcut sesizarea să trimită dovezile necesare. Există pe site-ul Curții Penale Internaționale un portal dedicate acetor evenimente și orice persoană care dorește să transmită probe o poate face. Practic este un apel public la colectarea de probe.

Este o anchetă care se desfășoară concomitant. Care va fi finalitatea anchetei, ce va concluziona procurorul sau instanța sunt aspecte greu de anticipat, însă putem vedea dintr-o anumită perspectivă că mecanismele internaționale s-au pus în mișcare.

Partea pozitivă este că mecanismele create după cel de al Doilea Război Mondial pentru a preîntâmpina eventuale conflice, pentru a sancționa eventuale încălcări grave ale Dreptului Internațional, s-au pus în mișcare și există un sprijin al comunității internționale pentru asigurarea funcționalității acestora”.

4. Pe ce perioadă s-ar putea întinde această anchetă?

Răzvan Horaţiu Radu: ”Este foarte greu de spus și de anticipat. Dacă ne uităm la exemplele din istorie, de cele mai multe ori anchtele s-au declanșat cu ceva întâriziere și într-adevăr au fost de lungă durată. Acum ceea ce putem observa că sesizarea Curții Penale a fost făcută concomitant cu producerea evenimentelor”.

 

5. Cine ar putea fi tras la răspundere, în cele din urmă? Poate fi incriminată Rusia câtă vreme aceasta țară nu este semnatară a acordul de la Roma din 1998 privind Curtea Penală Internațională și deci nu ar avea obligații juridice ce decurg din acest statut?


Răzvan Horaţiu Radu: ”Nici Rusia nici Ucraina nu au ratificat acordul de la Roma privind Curtea Penală Internațională însă acordul de la Roma a fost recunoscut de 123 de state, așadar există un sprijin foarte mare al comunității internaționale cu privire la acest acord. Chiar dacă Rusia nu l-a ratificat, Ucraina a recunoscut prind două declarații competența Curții de a investiga ceea ce se întâmplă pe teritoriul ei.

Evenimentele care se desfășoară în Ucraina începând din 2013-2014 Curtea este competentă ca urmare a recunoașterii. Curtea poate cerceta ce s-a întâmplat în Ucraina, este competentă să cerceteze faptele săvârșite pe teritoriul ei, pot fi responsabili nu doar cei care le comit ci și participanții la asemenea fapte.

Pot fi trași la răspundere înclusiv Șefii de Stat, Șefii de Guverne sau Șefii Militari. Există o bază juridică internațională care să permită Curții Penale Internaționale să efectueze investigații și să ajungă la tragerea la răspundere la un moment dat a celor vinovați”.

 

 

Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 24. ONU: Cel puţin 847 de civili au fost ucişi

Uniunea Europeana
Uniunea Europeană trimite grăniceri în Republica Moldova: ”Dificultăţi în a-şi apăra frontiera”

Uniunea Europeană (UE) a semnat un acord cu Republica Moldova prin care le permite agenţilor din cadrul Frontex să ajute grănicerii moldoveni - depăşiţi de afluxul de refugiaţi din Ucraina, anunţă Comisia Europeană (CE).  

avion NATO
Un avion militar al SUA, care aparținea trupelor NATO, s-a prăbușit în Norvegia. Patru persoane au murit

O aeronavă militară a Statelor Unite cu patru oameni la bord s-a prăbușit în nordul Norvegiei, au anunțat vineri poliția locală și Centrele Comune de Coordonare a Salvarii (JRCC) din țară.  

zelenski, putin
Zelenski: Discuțiile despre pace sunt ”singura şansă” a Rusiei să-și reducă pierderile

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis un nou mesaj în care afirmă că discuţiile despre pace şi securitate pentru Ucraina sunt ”singura şansă” pentru Rusia de a-şi reduce pierderile.

 

cosmonauti, Rusia, rusi
3 cosmonauți ruși s-au prezentat la Stația Spațială Internațională purtând culorile Ucrainei

Trei cosmonauți ruși s-au prezentat la Stația Spațială Internațională purtând culorile drapelului Ucrainei: galben și albastru.  

Republica Moldova, steag, drapel
Euronews: Cresc temerile că următoarea țintă a Rusiei ar putea fi Republica Moldova

Pe măsură ce invazia rusă a Ucrainei continuă, cetățenii Republicii Moldova se confruntă cu o stare de anxietate crescută.

marea azov
Ucraina pierde „temporar” accesul la Marea Azov. Rusia a reușit să obțină „succes parțial” în Donețk

Ucraina a pierdut „temporar” accesul la Marea Azov, a anunţat vineri seara Ministerul ucrainean al Apărării, în timp ce forţele ruse strâng laţul în jurul Mariupol, principalului port ucrainean la Marea Azov.

Rusia
Marea Britanie: Kremlinul nu şi-a atins obiectivele iniţiale. Ruşii, surprinşi de amploarea rezistenţei ucrainene

Ministerul Apărării din Marea Britanie notează, în raportul zilnic, că Kremlinul "nu a reuşit până acum să-şi atingă obiectivele iniţiale" şi a fost "surprins de amploarea şi ferocitatea rezistenţei ucrainene", potrivit News.ro.

jurnalista
O jurnalistă ucraineană ar fi fost răpită de serviciul de securitate FSB într-o zonă ocupată de ruși

Guvernul ucrainean transmite că Serviciul federal de securitate rus (FSB) şi armata rusă au răpit-o pe jurnalista ucraineană Victoria Roschina, angajată a publicaţiei Hromadske, marţi, la Berdeansk, oraş port ocupat din regiunea Zaporojie.

racheta hipersonica
Ce sunt rachetele hipersonice, folosite în premieră de Rusia în Ucraina

Rusia a desfășurat, vineri, în premieră, rachete hipersonice pe teritoriul Ucrainei. Iată ce caracteristici au aceste arme.

Serghei Lavrov
Lavrov: Relațiile dintre China și Rusia vor deveni mai puternice în urma invaziei Ucrainei

China și Rusia se vor apropia ca urmare a invaziei Ucrainei, a transmis Kremlinul.

ucraina 19 martie
Polițist din Mariupol, apel către Biden și Macron: Salvați-i pe civilii noștri! Mor copii și bătrâni. Orașul e devastat

"Sfârșitul libertății în Ucraina va însemna stingerea oricărei speranțe de libertate în Georgia și apoi în Moldova", a declarat, sâmbătă, premierul britanic.

Volodimir Zelenski
Zelenski, mesaj ferm pentru Elveția: „Băncile voastre sunt locul unde stau banii oamenilor care au pornit acest război”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a cerut sâmbătă Elveţiei să ia măsuri împotriva oligarhilor ruşi, care din ''frumoasele oraşe elveţiene'' contribuie la războiul declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, transmite Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: 
furtuni puternice
MAE, avertizare de călătorie pentru românii care merg, se află sau tranzitează Germania: furtuni puternice

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Germania, Landul Bavaria, că autorităţile locale au emis avertismente de furtuni puternice.

 

Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă
Accident grav pe centura Craiovei. Un şofer a murit, după ce nu a acordat prioritate și a fost izbit de o motocicletă

Un grav accident rutier s-a produs, duminică amiază, pe şoseaua de centură din nordul municipiului Craiova. Un şofer care nu a acordat prioritate a murit după ce autoturismul pe care îl conducea a fost izbit violent de o motocicletă.

 

Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor
Un elev din Tulcea, arestat preventiv pentru trafic de droguri de risc. Ce vindea cu un alt bărbat minorilor

Doi inculpaţi într-un dosar de trafic de droguri de risc - un elev şi o persoană adultă - au fost reţinuţi şi ulterior arestaţi preventiv, după ce au vândut canabis unor consumatori, inclusiv elevi minori, din judeţul Tulcea.

 

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.