Parlamentul European a aprobat primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor

agresiune

Parlamentul European a adoptat miercuri primele norme care urmăresc să prevină violenţa de gen şi să protejeze victimele, în special femeile şi victimele violenţei domestice, informează un comunicat al instituţiei de la Strasbourg.

Cu 522 voturi pentru, 27 împotrivă şi 72 abţineri, eurodeputaţii au aprobat primele norme europene privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice. Directiva solicită legi mai stricte împotriva violenţei cibernetice, o asistenţă mai bună acordată victimelor şi măsuri de prevenire a violului.

Noile norme interzic mutilarea genitală a femeilor şi căsătoria forţată şi includ orientări specifice pentru infracţiunile comise online, cum ar fi divulgarea informaţiilor private şi exhibiţionismul cibernetic (cyber-flashing).

Noua legislaţie va include o listă mai cuprinzătoare a circumstanţelor agravante pentru infracţiunile pasibile de pedepse mai grave, cum ar fi infracţiunile împotriva personalităţilor publice, a jurnaliştilor sau a apărătorilor drepturilor omului. Pe lista circumstanţelor agravante se află şi intenţia de a pedepsi victimele în funcţie de sexul lor, orientarea sexuală, culoarea pielii, religie, origine socială sau convingeri politice, precum şi dorinţa făptuitorului de a-şi menţine sau recăpăta "onoarea".

Siguranţa şi starea de bine a victimelor trebuie să aibă prioritate, inclusiv prin accesul la adăposturi sigure. Victimele ar trebui să beneficieze de acces la îngrijiri medicale, inclusiv la servicii de sănătate sexuală şi reproductivă. Autorităţile statelor membre vor avea mai multe obligaţii în materie de raportare şi de colectare a probelor. Ele vor trebui şi să sensibilizeze publicul cu privire la faptul că actele sexuale neconsensuale sunt considerate infracţiuni.

Citește și
Evghenia Guţul
ISW, despre bașcana Găgăuziei: Kremlinul folosește actori pro-ruși pentru a justifica o viitoare agresiune împotriva Moldovei
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

La insistenţele Parlamentului, Comisia va întocmi un raport o dată la cinci ani pentru a constata dacă normele trebuie revizuite.

"Astăzi, Parlamentul a făcut primii paşi pentru a transforma Europa în primul continent din lume care pune capăt violenţei împotriva femeilor. Acesta este un act legislativ amplu care va preveni violenţa împotriva femeilor, va proteja victimele şi va urmări penal autorii, asigurând astfel o abordare holistică a combaterii acestor infracţiuni atroce. Nu poate exista egalitate fără eradicarea violenţei împotriva femeilor. Trebuie să ne asigurăm că nu poate exista impunitate pentru cei care comit astfel de infracţiuni", a declarat, după adoptarea normelor, co-raportoarea din partea Comisiei pentru drepturile femeilor şi egalitatea de gen, Frances Fitzgerald (PPE, Irlanda)

"Această directivă revoluţionară întruchipează angajamentul nostru ferm de a consolida drepturile femeilor şi de a salva vieţi. Pe măsură ce avansăm, să ne amintim acest moment ca un prim pas istoric pentru a consolida drepturile femeilor şi a deschide drumul către un viitor în care fiecare femeie să poată trăi fără frică şi fără opresiune. Aceasta este o victorie pentru justiţie şi egalitate în întreaga Uniune Europeană", a afirmat la rândul său colega sa, co-raportoarea din partea Comisiei pentru libertăţi civile, Evin Incir (S&D, Suedia):

Noile norme vor intra în vigoare la 20 de zile de la publicarea în Jurnalul Oficial al UE. Statele membre vor avea la dispoziţie trei ani pentru a pune în aplicare dispoziţiile, precizează comunicatul citat.

Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
O persoană a fost rănită într-o agresiune cu cuţitul la Gara Bruxelles-Midi. „Încă mai e sânge”
O persoană a fost rănită într-o agresiune cu cuţitul la Gara Bruxelles-Midi. „Încă mai e sânge”

O persoană a fost rănită într-o agresiune cu cuţitul la Gara Bruxelles-Midi, luni, iar un bărbat a fost arestat, anunţă poliţia belgiană.

 

ISW, despre bașcana Găgăuziei: Kremlinul folosește actori pro-ruși pentru a justifica o viitoare agresiune împotriva Moldovei
ISW, despre bașcana Găgăuziei: Kremlinul folosește actori pro-ruși pentru a justifica o viitoare agresiune împotriva Moldovei

Moscova folosește actori pro-ruși din Moldova, precum bașcana Găgăuziei, pentru a justifica o viitoare agresiune rusă împotriva Chișinăului, consideră Institutul pentru Studiul Războiului (ISW).

Individul din Chiajna, arestat după sechestrarea fostei iubite, este un IT-ist „vesel și inteligent”
Individul din Chiajna, arestat după sechestrarea fostei iubite, este un IT-ist „vesel și inteligent”

Bărbatul care s-a baricadat în apartamentul fostei iubite, într-un cartier de lângă București, a fost arestat vineri seară. El trebuie să răspundă la o listă lungă de acuzații, inclusiv de agresiune și viol.

Recomandări
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea
Tinerele românce luate de ape în Italia au fost găsite decedate. Nu se știe nimic despre băiatul care le însoțea

Trupurile neînsuflețite a doi dintre cei trei tineri români care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, au fost luaţi de ape sub podul Romano din Orsaria di Premariacco (Udine).  

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.

ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”
ÎPS Teodosie și-a exprimat public părerea despre donarea de organe. Pe care dintre acestea „nu este moral să le dăm”

Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect în emisiunea la care participă cu regularitate, la un post de radio.