Oamenii de afaceri critică bugetul „umflat” din 2024. „Nu poți să vinzi pielea ursului din pădure”

×
Codul embed a fost copiat

Dincolo de scandalul din parlament, oamenii de afaceri spun că nu au încredere în cifrele prezentate de Guvern și votate acum de aleși.

Susțin că veniturile sunt umflate și că suntem în pericol ca și anul viitor să avem un deficit bugetar uriaș, greu de acoperit. Asta în contextul în care oficialii au inclus în buget atât creșteri de salarii pentru bugetari, cât și de pensii - de la 1 ianuarie.

Reprezentanții Confederației Patronale Concordia, care reunește 2200 de firme, au avut la dispoziție mai puțin de 20 de ore pentru a analiza documentul cu bugetul pe anul viitor, cu sute de pagini și anexe.

Radu Burnete, director executiv Confederația patronală Concordia: „Nu înțelegem de unde optimismul acesta al Guvernului. Ce s-a schimbat la ANAF sau la absorbția fondurilor europene dincolo de niște planuri, care pot fi lăudabile, dar nu poți să vinzi pielea ursului din pădure, trebuie să construiești bugetul pe ceva ce vezi întâmplându-se, nu pe ce speri tu că se va întâmpla până la urmă. Vedem că Guvernul nu învață din greșeli. Adică pare că ne îndreptăm spre aceeași eroare. ANAF își propune că o să colecteze în plus 30 de miliarde, dar e cu sub 10 miliarde față de ce și-a propus. La fonduri europene, zicem că o să aducem 65 de miliarde anul viitor, din PNRR și din alte fonduri. Anul ăsta ne-am propus 55. Dar am realizat vreo 30”.

Bugetul pe anul viitor se bazează pe o creștere economică de puțin peste 3% față de 2023 și prevede creșteri de pensii și salarii. De la 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie va crește cu 13,8%, iar lefurile bugetarilor se vor mări cu 5%.

Citește și
Daniel Ghita
Agresiuni și înjurături în Parlament. Deputatul PSD Daniel Ghiță a tras de urechi un senator USR. „Obraznic, ia uitați-l”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro
Articol recomandat de sport.ro
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Galerie de lux în finala Champions League! Partenerele starurilor de la Real Madrid și Borussia Dortmund, prezente pe Wembley
Citește și...
Filmul evenimentelor. Cum a fost votat bugetul de stat al României pe 2024 printre urlete, injurii și îmbrânceli
Filmul evenimentelor. Cum a fost votat bugetul de stat al României pe 2024 printre urlete, injurii și îmbrânceli

A fost atmosferă de stadion, marți seară în Parlament, unde dezbaterile pentru buget au fost acompaniate de urlete, injurii și îmbrânceli. Fără nici o jenă sau respect pentru cei pe care îi reprezintă, unii aleși au fost la un pas să se ia la bătaie.

Agresiuni și înjurături în Parlament. Deputatul PSD Daniel Ghiță a tras de urechi un senator USR. „Obraznic, ia uitați-l”
Agresiuni și înjurături în Parlament. Deputatul PSD Daniel Ghiță a tras de urechi un senator USR. „Obraznic, ia uitați-l”

Pentru prima și ultima dată în acest an, parlamentarii au stat la muncă până târziu marți seara, pentru a discuta cum se împart banii din buget, anul viitor. Au fost prea puține calcule, idei și argumente.

Legea bugetului de stat pentru anul viitor intră în dezbaterea Parlamentului. ​Opoziția a propus mii de modificări
Legea bugetului de stat pentru anul viitor intră în dezbaterea Parlamentului. ​Opoziția a propus mii de modificări

Luni, 18 decembrie, începe, în Parlament, dezbaterea proiectului de buget pe anul 2024. Opoziția a propus, prin amendamente, o avalanșă de modificări. Parlamentarii USR, de pildă, spun că cifrele au fost aruncate la întâmplare și cer schimbări masive.

Cum arată proiectul de buget pentru 2024, adoptat de Guvern. Ministerele care vor primi mai mulți bani
Cum arată proiectul de buget pentru 2024, adoptat de Guvern. Ministerele care vor primi mai mulți bani

„O să facem un buget, noaptea ca hoții!" Așa a început premierul ședința de Guvern, seara târziu, după amânări de mai bine de nouă ore.

Guvernul a adoptat bugetul pe 2024, „noaptea ca hoţii”. Ciolacu: Investiţiile vor reprezenta circa 7% din PIB
Guvernul a adoptat bugetul pe 2024, „noaptea ca hoţii”. Ciolacu: Investiţiile vor reprezenta circa 7% din PIB

Guvernul a adoptat, joi seară, proiectul de buget pentru 2024, precum și așa-numita „ordonanță trenuleț”, care vine cu noi măsuri fiscale.

Recomandări
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut
Unde a fost găsit cadavrul unuia dintre românii luați de ape, în Italia. Descoperirea făcută după ce nivelul râului a scăzut

Autoritățile din Italia au anunțat că au găsit trupurile a doi dintre cei tineri de origine română dispăruți în apele râului Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.