Ceremonii în memoria militarului mort în Afganistan. „Și-a îndeplinit misiunea cu onoare”

Explozie la Kabul
Twitter

Militarul Polschi Alexandru Ciprian-Ştefan, care și-a pierdut viața în atentatul terorist din Kabul, a fost decorat post-mortem de președintele Klaus Iohannis.

 

„Astfel, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru devotamentul excepţional şi spiritul de sacrificiu de care a dat dovada în timpul executării unei misiuni în Teatrul de Operaţii din Afganistan, făcându-şi datoria cu preţul vieţii, preşedintele României a conferit post-mortem Ordinul Naţional „Steaua României" în grad de Cavaler, cu însemn de război, sublocotenentului Polschi Alexandru Ciprian-Ştefan", informează Administraţia Prezidenţială.

Totodată, ceremonii de comemorare au avut loc, vineri, în toate unităţile militare din ţară şi din teatrele de operaţii, conform News.ro.

Buzoianul Ciprian Ştefan Polschi, în vârstă de 38 de ani, a murit joi în atacul terorist de la Kabul. La unitatea militară 01847 din Crâng, foştii săi camarazi au ţinut un moment de reculegere şi au vorbit despre cariera lui.

Citește și
Cipirian-Ștefan Polschi
Cine este soldatul român care a murit în urma noului atentat din Kabul
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

„Și-a îndeplinit cu dem„nitate şi onoare misiunea, fiind apreciat de colegi, şefi şi parteneri de coaliţe. Nu era la prima sa misiune, fiind, de asemnenea, plecat în 2016 şi 2018. Pe timpul misiunilor, a manifestat un deosebit interes pentru pregatirea profesională”, a declarat locotenent colonel Mihai Buzatu, locţiitor al comandantului UM 01847, Batalion 52 Operaţii Speciale.

Buzoianul Ciprian Ştefan Polschi, ucis joi în Afganistan, a fost avansat sublocotenent şi decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional „Steaua României", în grad de cavaler cu însemne pentru război.

Ciprian Ştefan Polschi avea 38 de ani, era căsătorit şi avea 2 copii de 9 şi respectiv 11 ani.

Militarul, care îndeplinea funcţia de şofer în cadrul structurilor de comandament NATO din Kabul, şi-a pierdut viaţa ca urmare a exploziei unei maşini-capcană, în apropiere de Green Zone din capitala Afganistanului, în timp ce se afla la volanul unui autovehicul de serviciu.

Era angajat în M.Ap.N. din anul 2004. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Filmul atacului din Kabul, soldat cu moartea unui militar român. Cum au acționat talibanii
Filmul atacului din Kabul, soldat cu moartea unui militar român. Cum au acționat talibanii

La mai puțin de trei zile de la atacarea ambasadei noastre din Kabul, încă un român și-a pierdut viața în Afganistan. S-a întâmplat joi dimineață, tot în Capitala țării.

Cine este soldatul român care a murit în urma noului atentat din Kabul
Cine este soldatul român care a murit în urma noului atentat din Kabul

Soldatul român care a murit în urma atentatului produs joi dimineață în Kabul este caporalul Cipirian-Ștefan Polschi în vârstă de 38 de ani și tată a doi copii, a anunțat MAPN.

VIDEO cu atentatul de la Kabul. Momentul exploziei surprins de camere
VIDEO cu atentatul de la Kabul. Momentul exploziei surprins de camere

Momentul exploziei de la Kabul, în care un soldat român și-a pierdut viața, alături de alte 9 persoane, a fost surprins de camerele de supraveghere.

Iohannis: Resping categoric propunerile de miniștri interimari
Iohannis: Resping categoric propunerile de miniștri interimari

Preşedintele Klaus Iohannis a susținut, joi, o declarație de presă în care a declarat că respinge propunerile de miniștri interimari. 

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit
Scandal electoral și bătăi de stradă la Belciugatele. Echipa PSD s-a confruntat dur cu cea a PNL. Poliția a intervenit

Primarul și viceprimarul PSD din comuna Belciugatele au fost implicați într-un scandal electoral care s-a lăsat cu intervenția Poliției și a Ambulanței.