Apartamentul de lux din România unde cazarea ajunge şi la 400 euro pe noapte

×
Codul embed a fost copiat

Camera de hotel cu bucătar personal, transport cu limuzina și bilete la spectacole, rezervate din timp.

Sunt doar câteva dintre serviciile de care beneficiază turiștii care se cazează în hotelurile bune de la munte. Cele mai moderne camere sunt echipate cu sisteme inteligente, iar personalul stă la dispoziția clienților indiferent de oră. Toate acestea ridică însă costurile unui sejur la câteva mii de euro.

Cei care rezervă un penthouse în acest complex primesc un cod pe telefon prin intermediul căruia pot deschide ușa la orice oră doresc, fără să aibă de-a face cu vreun recepționer.

Odată intrați în penthouse, turiștii găsesc pe masă ciocolată, Prosecco și un card personalizat pentru accesul în hotel, iar cu o simplă atingere a telefonului pe o broșură se pot conecta la internet.

Lumina, temperatura și muzica pot fi reglate cu ajutorul telefonului mobil. Gazdele spun au investit în fiecare apartament câte 15.000 de euro ca să pună la punct sistemul.

Citește și
chirii lux
Străinii caută apartamentele de lux din Capitală. Cât costă închirierea unui penthouse
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Hotelul nu are restaurant, pentru că fiecare apartament are o zona special amenajată. Un bucătar profesionist pregătește pe loc fiecare comandă, iar oaspeții au la dispoziție și un ospătar. Cazarea costă între 100 și 400 de euro pe noapte, iar o cină cu 5 feluri de mâncare și băutură ajunge la 65 de euro de persoană. Clienții au la dispoziție și un serviciu de concierge, prin care le sunt îndeplinite cele mai trăsnite dorințe.

Norbert Bota, manager hotel: „Am avut un oaspete care a vrut să se plimbe cu o mașină de lux și am avut plăcerea de a-i oferi o astfel de mașină cu 500 de cai putere. A avut mașina la dispoziție trei zile. Toată experiența l-a costat în jur de 800 de euro.”

În unele hoteluri de 4 și 5 stele din Poiana Brașov există angajați desemnați să satisfacă toate cererile de la călcatul hainelor, la achiziționarea ski-passului ori a suvenirurilor, până la organizarea unor degustări de vin.

Gabriel Roșca, administrator hotel: „Am avut cereri de plimbări cu elicopterul. Am găsit cereri pentru plimbări cu parapanta. Toate serviciile se pot găsi.”

Alin Aelenei, reprezentant hotel: „Încercăm să-i facem sejurul cât mai plăcut, lipsit de griji și tot ce înseamnă din partea lui să găsească servicii diferite. Alte lucruri de făcut în timpul vacanței, există și parte de colaborator unde e contracost, încercăm să oferim și gratuit pe partea de consiliere.”

Oaspeții pot cere și un program cu activități pentru fiecare zi de ședere.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Mii de turiști își petrec Paștele la munte. Cât costă 4 nopţi într-un penthouse
Mii de turiști își petrec Paștele la munte. Cât costă 4 nopţi într-un penthouse

Mii de turiști, români și străini, au ajuns pe Valea Prahovei și în Poiana Brașov. Au în program drumeții în natură, ședințe de înot la piscină și, bineînțeles, mese de sărbătoare.

Străinii caută apartamentele de lux din Capitală. Cât costă închirierea unui penthouse
Străinii caută apartamentele de lux din Capitală. Cât costă închirierea unui penthouse

Piaţa imobiliară din Capitală se dezvoltă pe un segment inedit. Este vorba despre apartamentele de lux care se închiriază între 1.000 şi 10.000 de euro, lunar.

Piata imobiliara s-a stabilizat si abunda de oferte. Cat costa penthouse-ul din care vezi Guvernul si Parlamentul
Piata imobiliara s-a stabilizat si abunda de oferte. Cat costa penthouse-ul din care vezi Guvernul si Parlamentul

Preturile apartamentelor s-au oprit din scadere, iar piata imobiliara s-a stabilizat. Este concluzia specialistilor care au studiat ofertele targului imobiliar din Bucuresti, unde exista case pentru orice buzunar.

Cum a fost prinsa o fosta dama de companie, condamnata la 11 ani de inchisoare, cu unul dintre gardieni. FOTO
Cum a fost prinsa o fosta dama de companie, condamnata la 11 ani de inchisoare, cu unul dintre gardieni. FOTO

Fost model Penthouse si dama de companie, Simone Farrow a fost condamnata la 11 ani de inchisoare pentru trafic de droguri. Povestea ei a reaparut in atentia presei dupa ce s-a descoperit ce facea aceasta cu un gardian al inchisorii.

Casa care nu s-a construit inca, dar a fost vanduta pentru 21 mil. de dolari. Un milionar din SUA s-a grabit sa o cumpere
Casa care nu s-a construit inca, dar a fost vanduta pentru 21 mil. de dolari. Un milionar din SUA s-a grabit sa o cumpere

Un penthouse construit la etajul 51 al cladirii exclusiviste Ritz Carlton Residences din Miami a fost vandut pentru o suma incredibila. Iar asta chiar daca momentan acesta exista doar pe hartie.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.