Imagini revoltătoare. Un ambulanțier din Suceava are costum de protecție lipit cu bandă adezivă

×
Codul embed a fost copiat

Imagini surprinse la Serviciul de Ambulanță Suceava arată cât de gravă este situația în acest județ, unde un ambulanțier a murit deja după ce s-a infectat cu Covid-19.

Înregistrarea a fost realizată recent și arată cum sunt nevoite să lupte cu noul coronavirus cadrele medicale din Suceava.

Ambulanțierii au costume de protecție nepotrivite, care sunt prea mici și care trebuie ”ajustate” cu o bandă adezivă care este folosită de obicei în lucrările de construcții.

Directorul medical susține că nu este vina conducerii, deoarece costumele de protecție care au fost livrate sunt de o singură mărime, respectiv M, care, bineînțeles, nu este potrivită pentru toate cadrele medicale.

În prezent, situația rămâne gravă în Suceava, din cauza epidemiei de Covid-19. La spitalul județean, conducerea militară luptă să-l pună pe picoare, dar autoritățile sanitare locale par complet depășite de situație.

Citește și
ambulanta
Primul cadru medical din România care a murit după ce s-a infectat cu COVID-19 la serviciu
VIDEO. Cine e primarul care are doar 10 clase, a candidat de unul singur și are o poveste de viață specială

Un ambulanţier de 53 de ani, din Suceava, a murit marți de Covid-19, şi a devenit primul caz de deces în rândul personalului medical, în urma infectării la muncă cu noul coronavirus.

"Este un haos total”, spune Mircea Bordiniuc, un medic infectat.

Acum, la spitalul județean Suceava sunt 538 de pacienți infectăți cu Covid-19. Alți 65 sunt tratați la domiciliu. La terapie intensivă sunt 20 de pacienți, dintre care 7 sunt în stare gravă, intubați.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Citește și...
Coronavirus, pe județe. Cum sunt repartizate cazurile de Covid-19 în țară
Coronavirus, pe județe. Cum sunt repartizate cazurile de Covid-19 în țară

Cele mai multe cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat până în prezent la Suceava - 1.430 şi Bucureşti - 637.

Primul cadru medical din România care a murit după ce s-a infectat cu COVID-19 la serviciu
Primul cadru medical din România care a murit după ce s-a infectat cu COVID-19 la serviciu

Un ambulanţier de 53 de ani, din Suceava, a murit marți de Covid 19, şi devine astfel primul caz de deces în rândul personalului medical, în urma infectării la muncă cu noul coronavirus, conform Ministerului Sănătăţii.

Situație fără precedent. Medici infectați din Suceava, chemați înapoi la muncă
Situație fără precedent. Medici infectați din Suceava, chemați înapoi la muncă

10 persoane infectate cu Covid-19 și-au pierdut viața la Spitalul Județean din Suceava în ultimele 24 de ore.

În Suceava, focar al bolii, aparatele de testare stau nefolosite. „Nici nu am ştiut că există”
În Suceava, focar al bolii, aparatele de testare stau nefolosite. „Nici nu am ştiut că există”

Noi măsuri și restricții au fost impuse la Suceava. Conducerea militară a Spitalului Județean luptă pentru a aduce unitatea sanitară pe linia de plutire și a restricționat accesul publicului.

Noi măsuri de restricție la Spitalul Județean Suceava
Noi măsuri de restricție la Spitalul Județean Suceava

Suceava rămâne zona cu cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus. Un sfert din numărul de bolnavi vine de aici. Militarii care gestionează situaţia au luat astăzi noi măsuri.

Recomandări
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut
Istoria participărilor naționalei României la Campionatul European de fotbal. Câte victorii au obținut "tricolorii"

Echipa națională de fotbal a României a participat la 17 campanii de calificare pentru Campionatul European.   

PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză
PSD și PNL vor merge separat la prezidențiale. Cine ar putea fi candidatul PSD, dacă Ciolacu refuză

Deși guvernează împreună, PSD și PNL se pregătesc să meargă pe drumuri separate, la următoarele alegeri.

Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică
Investițiile României cresc, dar construcțiile stagnează. Economiștii anticipează o revenire economică

Necesare într-o economie puternică, investițiile din România au crescut în primele luni ale anului, comparativ cu aceeași perioadă din 2023.