Uniunea Europeană suspendă ajutorul financiar și cooperarea în domeniul securității cu Niger, după lovitura de stat

ue niger
Colaj foto Imago / YouTube

Josep Borrell a anunțat, sâmbătă, că Uniunea Europeană ''nu recunoaşte şi nu va recunoaşte autorităţile instituite în urma loviturii de stat'' din Niger.

Șeful diplomației europene a precizat că UE suspendă imediat ajutorul financiar şi ''toate acţiunile sale de cooperare în domeniul securităţii'' cu această ţară, informează Agerpres, care citează AFP și Reuters.

Preşedintele Mohamed Bazoum, înlăturat de la putere în urma unei lovituri de stat militare, ''a fost ales în mod democratic, şi rămâne, prin urmare, singurul preşedinte legitim al Nigerului. Eliberarea sa trebuie să aibă loc necondiţionat şi fără întârziere'', a spus Borrell într-un comunicat.

Pe lângă suspendarea întregului ajutor financiar, ''toate acţiunile de cooperare în domeniul securităţii sunt suspendate sine die cu efect imediat'', a adăugat el.

După Mali şi Burkina Faso, Nigerul, până acum aliat al ţărilor occidentale, devine a treia ţară din Sahel, afectată de atacuri ale grupărilor jihadiste, care cunoaşte o lovitură de stat din 2020 încoace.

Citește și
Niger
Decizia armatei din Niger după lovitura de stat, pentru „evitarea unei confruntări mortale”
De ce nu mai poate statul român să recupereze nimic de la Dan Voiculescu, Ovidiu Tender și Puiu Popoviciu. Sentințele care le-au salvat milionarilor peste 250 de milioane de euro

Ultimatum pentru militarii din Niger

La rândul său, Uniunea Africană (UA) a cerut ''întoarcerea imediată'' a militarilor nigerieni la cazărmile lor şi ''restabilirea autorităţii constituţionale'' în termen de 15 zile, după lovitura de stat împotriva preşedintelui Mohamed Bazoum.

Consiliul de Pace şi de Securitate al UA ''le cere militarilor întoarcerea lor imediată şi necondiţionată la cazărmi şi restabilirea autorităţii constituţionale, în termen de maximum cincisprezece zile'' în Niger, se arată într-un comunicat publicat, vineri, după o reuniune a acestei instanţe.

Consiliul ''se declară profund îngrijorat de resurgenţa tulburătoare a loviturilor militare'' pe continent şi condamnă ''cu cea mai mare fermitate'' preluarea puterii de către militari la Niamey şi răsturnarea unui ''preşedinte ales în mod democratic'', cerând eliberarea sa imediată.

Organizaţia panafricană a afirmat că este gata să ia ''toate măsurile necesare, inclusiv sancţiuni, împotriva autorilor loviturii de stat, în cazul în care drepturile deţinuţilor politici nu sunt respectate''.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
NEWS ALERT Tragedie! Un fotbalist român a murit la doar 19 ani
Citește și...
Abdourahmane Tchiani s-a autoproclamat lider al Nigerului. Generalul este susținut de șeful mercenarilor Wagner
Abdourahmane Tchiani s-a autoproclamat lider al Nigerului. Generalul este susținut de șeful mercenarilor Wagner

Generalul Abdourahmane Tchiani, șeful gărzii prezidențiale, s-a autoproclamat lider al Nigerului după lovitura de stat dramatică care a avut loc joi.

Decizia armatei din Niger după lovitura de stat, pentru „evitarea unei confruntări mortale”
Decizia armatei din Niger după lovitura de stat, pentru „evitarea unei confruntări mortale”

Comandamentul armatei din statul african Niger a anunţat joi că aceasta se alătură militarilor pucişti care l-au înlăturat de la putere pe preşedintele Mohamed Bazoum, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Lovitură de stat în Niger. Militarii au anunțat în direct că l-au reținut pe președinte și au dizolvat Constituția. VIDEO
Lovitură de stat în Niger. Militarii au anunțat în direct că l-au reținut pe președinte și au dizolvat Constituția. VIDEO

Soldaţii din Niger, ţară din Africa de Vest, au anunţat o lovitură de stat la televiziunea naţională, preşedintele fiind reţinut, transmite BBC.

Incendiu violent într-o școală din Niger. Cel puțin 25 de elevi au murit
Incendiu violent într-o școală din Niger. Cel puțin 25 de elevi au murit

Cel puțin 25 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 6 ani au murit, după ce sălile de clasă ale unei școli din provincia Maradi, sudul Nigerului, au luat foc, informează BBC.

Masacru la o bază militară din Niger. Cel puțin 70 de soldați au fost omorâți
Masacru la o bază militară din Niger. Cel puțin 70 de soldați au fost omorâți

Armata Nigerului a suferit cele mai grele pierderi de când se confruntă cu pericolul jihadist, în cursul atacului de marţi asupra taberei Inates, în vest, în apropierea frontierei cu Mali, notează AFP.

Recomandări
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș
Greșeala fatală făcută de Bianca, Patrizia și Cristi. S-ar fi putut salva, probabil, din calea torentului ucigaș

Au fost găsite, duminică, trupurile celor două fete din România luate de ape vineri, în Italia, după o viitură pe râul Natisone.

După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă
După ani de întârzieri și miliarde pierdute, în România se lucrează pe toate tronsoanele de autostradă lipsă

„Pe drum spre Europa” partea I. Uniunea Europeană ne-a pus la dispoziție peste 20 de miliarde de euro din 2007 și până în prezent ca să ne modernizăm infrastructura.

Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”
Cum percep tinerii din Generația Z îmbătrânirea. „După 40 încolo deja este gata”

Într-o lume în care vârsta este privită de multe ori ca o barieră, un nou studiu aduce în discuție ideea că bătrânețea reprezintă, de fapt, mai mult o problemă de percepție.