Preşedinta Comisiei Europene cere ca Putin să fie adus în faţa justiţiei: „Cred că este posibil”

ursula
Getty

Preşedinta Comisiei Europene a pledat joi în favoarea aducerii preşedintelui rus Vladimir Putin în faţa justiţiei internaţionale pentru crimele de război comise în Ucraina, potrivit unui interviu acordat unei publicaţii germane.

"Putin trebuie să piardă acest război şi să fie tras la răspundere pentru actele sale, aceasta este important pentru mine", a declarat Ursula von der Leyen pentru canalul de televiziune al cotidianului Bild, potrivit Agerpres.

Fără îndoială că în Ucraina au fost comise crime de război, de la declanşarea ofensivei ruse la sfârşitul lunii februarie, "de aceea susţinem strângerea de probe" pentru o procedură în faţa Curţii Penale Internaţionale", a adăugat şefa executivului european, care a efectuat o vizită la Kiev în cursul zilei.

Ursula von der Leyen: „Putin este responsabil pentru crime”

"Bazele sistemului nostru de drept internaţional cer să urmărim penal astfel de crime şi, în cele din urmă, Putin este responsabil pentru ele", a adăugat ea.

Întrebată despre probabilitatea ca şeful statului rus să poată fi adus într-o zi în faţa justiţiei internaţionale, Ursula von der Leyen a răspuns: "Cred că este posibil".

Citește și
razboi nuclear
Putin ar putea ordona un atac nuclear pentru a „instala teroarea”, avertizeză un fost șef NATO
Reacții după maneaua cântată la concertul Coldplay. Adrian Despot: „Te invidiez că nu am fost eu în locul tău” / Gelu Duminică: „România în toată splendoarea ei”

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a promis joi, în cursul vizitei la Kiev, că UE va sprijini Ucraina "atât timp cât va fi nevoie" în faţa Rusiei, într-un moment în care trupele ucrainene înregistrează succese în contraofensiva lor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
FOTO Așteptarea a luat sfârșit pentru fanii tinerei care a făcut senzație în Qatar! S-a pozat topless, iar reacțiile au fost pe măsură
Articolul face parte din:

Război în Ucraina, ziua 205. Kievul va primi din partea SUA un ajutor militar suplimentar de 600 de milioane de dolari

Jens Stoltenberg
Jens Stoltenberg: „Nu trebuie să credem că războiul s-a sfârșit. Va fi o iarnă grea și pentru restul Europei”

Ucrainenii adună noi dovezi ale unor posibile crime de război. Peste 400 de morminte au fost descoperite în orașul Izium, după ce a fost eliberat de sub controlul rusesc.

volodimir zelenski
Zelenski anunță că o „groapă comună” cu peste 400 de cadavre a fost descoperită la Izium | FOTO

O ''groapă comună'' a fost descoperită la Izium, un oraş recucerit de la ruşi în urmă cu câteva zile în cadrul contraofensivei ucrainene în regiunea Harkov (est), a declarat, joi seară, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

evgheni prigojin
„Bucătarul lui Putin” recrutează deținuți din Rusia pentru războiul din Ucraina: În iad vom fi cei mai buni | VIDEO

Evgheni Prigozhin, liderul mercenarilor din grupul Wagner și cel supranumit „Bucătarul lui Putin”, a fost filmat în timp ce recruta prizonieri ruși pentru a-i trimite să lupte pe frontul din Ucraina.

cedo
România a luat decizia de a interveni în favoarea Ucrainei la CEDO, în cauza introdusă împotriva Rusiei

România a depus, vineri, la Grefa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) cererea de intervenţie în favoarea Ucrainei, în cauza introdusă de acest stat împotriva Rusiei la 28 februarie, se arată într-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe.

vladimir putin
Putin vrea „să termine cât mai repede posibil” războiul din Ucraina. Ce a discutat cu premierul indian

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a asigurat vineri pe premierul indian Narendra Modi, în Uzbaekistan, la un summit al Orgabizaţiei Cooperării de la Shjangha, că doreşte „să termine cât mai repede posibil” războiul rus din Ucraina.

summit, Erdogan, Putin, Jinping
Putin, băgat la mijloc, la summit. Fotografia care arată cine este, de fapt, adevăratul lider

„China este dornică să coopereze cu Rusia, pentru a-şi asuma responsabilitatea de mari puteri şi a injecta stabilitate şi energie pozitivă, într-o lume cuprinsă de haos", a declarat președintele chinez Xi Jinping.

tortura
Ucrainenii au descoperit camere de tortură în zonele eliberate din regiunea Harkov VIDEO

Cel puțin 10 locuri care au fost folosite drept „camere de tortură” de către forțele ruse au fost descoperite după retragerea parțială a lor din Harkov.

Citește și...
Analist: Armata construită de Putin în ultimele două decenii a fost aproape distrusă în Ucraina
Analist: Armata construită de Putin în ultimele două decenii a fost aproape distrusă în Ucraina

De-a lungul celor aproximativ două decenii în care a fost la putere, președintele Vladimir Putin a dedicat mult timp și bani pentru construirea și modernizarea armatei Rusiei.  

Putin ar putea ordona un atac nuclear pentru a „instala teroarea”, avertizeză un fost șef NATO
Putin ar putea ordona un atac nuclear pentru a „instala teroarea”, avertizeză un fost șef NATO

Vladimir Putin ar putea utiliza arme nucleare pentru a se răzbuna pentru înfrângerea din nord-estul Ucrainei, a avertizat fostul secretar general adjunct al NATO.

Reuters: Când a început războiul, Putin a respins un acord de pace cu Ucraina recomandat de consilierul său
Reuters: Când a început războiul, Putin a respins un acord de pace cu Ucraina recomandat de consilierul său

La debutul războiului din Ucriana, consilierul lui Vladimir Putin a ajuns la un acord de pace provizoriu cu Kievul, dar liderul de la Kremlin l-a refuzat și a continuat, totuși, să bombardeze teritoriul vecin.

Recomandări
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia
Klaus Iohannis: Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis joi, un mesaj cu prilejul Zilei Eroilor, în care arată că Europa se află în faţa unui război brutal de agresiune, neprovocat şi injust, iniţiat de Rusia împotriva Ucrainei.  

Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”
Reacțiile românilor după ce Babasha a cântat la concertul Coldplay. „Ce am reușit noi să facem ca nație, să huiduim un băiat”

Arena Națională s-a transformat miercuri seară într-un tărâm al emoțiilor intense. Britanicii de la Coldplay au urcat pe scenă în fața a peste 50 de mii de oameni și au făcut spectacol. Show-ul a fost completat de baloane colorate, lumini și artificii.

Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc
Liderii celor mai puternice 7 economii din lume, reuniți în Italia. Lux orbitor pentru ei, mizerie pentru cei care îi păzesc

Liderii celor mai puternice șapte economii ale lumii s-au reunit vineri în Italia. Summit-ul este organizat de Giorgia Meloni, aflată pe poziții de forță după victoria partidului său în alegerile pentru Parlamentul European.